Știri sociale

Copii singuri acasă - Rubrica pentru persoanele care au grijă de copii cu părinţi plecaţi în străinătate

CE SIMT ŞI CUM GÂNDESC COPIII DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ?

După cum am văzut în articolul precedent, în primii ani de viaţă, copilul vede lumea şi învaţă despre ea prin prisma jocurilor. De asemenea, el are o nevoie continuă de a afla şi de a vorbi despre ceea ce simte.

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului împreună cu Portalul Web CIVIC.md vă va oferi informaţii despre: nevoile unui copil pentru a se dezvolta, cine este responsabil de creşterea şi dezvoltarea copilului, ce este necesar să discutaţi şi să hotărâţi înainte de a deveni tutorele unui copil, ce simt, cum gândesc şi cum să comunicaţi cu copii la diferite vârste, când şi de la cine să cereţi ajutor, care sunt posibilele urmări ale migraţiei părinţilor asupra stării emoţionale a copilului.

Astăzi vă vom oferi câteva idei care vă vor ajuta să vă înţelegeţi mai bine cu un copil de vârstă preşcolară.

Copiii învaţă să vorbească datorită faptului că îi aud pe adulţi vorbind. E bine să reţineţi, copiii fac ceea ce fac maturii, nu ceea ce le spun maturii să facă.

Ajutaţi-l să aibă o părere bună despre sine

Cum îşi dă seama un copil că este apreciat? Nu trebuie decât să-l salutaţi prietenos, să vă bucuraţi că îl vedeţi, să-i oferiţi un zâmbet, poate o îmbrăţişare. Sunt lucruri mici, dar care înseamnă mult pentru un copil. Observaţi cât mai multe lucruri bune la copil şi lăudaţi-l. Spuneţi-i că s-a descurcat foarte bine şi că sunteţi mândru(ă) de el. Lucrurile pentru care îl lăudaţi îl fac să înţeleagă ce este important în viaţă şi îl stimulează să continue să le practice. Apreciaţi nu doar rezultatele, dar şi străduinţa, munca, progresul.

Ajutaţi-l să-şi exprime emoţiile într-un mod potrivit

Toţi copiii au din când în când emoţii puternice şi trebuie să le poată exprima. În special în prima perioadă după plecarea părinţilor, copilul trebuie să facă faţă multor situaţii noi. Înţelegeţi momentele de nelinişte şi suferinţă prin care trece.

Acceptaţi-i sentimentele şi nu le interziceţi. Expresiile de genul "Nu-i frumos să te superi", "Nu te teme", "Zâmbeşte" îi dau de înţeles copilului că ceea ce simte este greşit sau nu are importanţă. Un copil căruia nu i se dă voie să-şi arate sentimentele nu se debarasează de ele. Dacă le înăbuşă, se poate îmbolnăvi.

Când un copil nu poate manifesta emoţiile care îl copleşesc, el face lucruri "rele" (de altfel, aşa fac şi adulţii). Încurajaţi exprimarea emoţiilor prin cuvinte şi învăţaţi-l să se exprime în mod acceptabil şi potrivit. Adică aşa ca să nu-şi facă rău nici lui, nici altora. Încurajaţi alte moduri de a arăta ceea ce simte: să deseneze, să bată mingea, iar când creşte mai mare - să ţină un jurnal etc.

Rămâneţi cumpătat(ă) chiar dacă vă contrazice sau se împotriveşte

După cum am mai spus, copiii învaţă să se comporte privindu-i pe maturi. Dacă spunem "mulţumesc" şi "te rog", ei fac la fel. Dacă ne pierdem cumpătul când alţii nu fac ceea ce vrem noi, ei cred că aşa se rezolvă neînţelegerile.

Chiar dacă vă pare dificil, singura soluţie este să rămâneţi calm(ă), să nu ridicaţi vocea, să nu-l loviţi şi să ascultaţi ce are şi el de spus. Când simţiţi că sunteţi pe cale să izbucniţi – "plecaţi". Ieşiţi din cameră, plimbaţi-vă , spuneţi-i că veţi continua discuţia când veţi fi amândoi gata pentru asta.

În anumite situaţii veţi hotărî să-l pedepsiţi pe copil prin a-i reduce din unele activităţi preferate (timpul petrecut în faţa televizorului sau computerului, discuţiile de prietenii) sau amânând anumite cumpărături, cadouri. Este important să-i explicaţi copilului pentru ce este pedepsit şi cum vă aşteptaţi să se comporte data viitoare.

Vorbiţi despre părinţii copilului

Chiar dacă este foarte mic, vorbiţi cu copilul despre părinţii lui. El trebuie să ştie că oricât de departe sunt, părinţii se gândesc mereu la dânsul şi îl iubesc, orice s-ar întâmpla.

Cu cât sunt mai mari, cu atât copiii au nevoie să cunoască mai multe despre viaţa pe care o au părinţii în străinătate şi munca pe care o fac. Dacă nu ştiţi exact cum stau lucrurile, nu închideţi tema, spuneţi "presupun că…". Discutaţi cu el ce crede că a moştenit de la părinţi. Întrebaţi-l ce îi place mai mult în relaţia cu părinţii săi şi ce ar vrea să schimbe.

Unii copii se simt vinovaţi de plecarea părinţilor sau o văd ca pe o pedeapsă. Explicaţi-i că nu poartă nici o vină. Niciodată nu spuneţi că motivul este copilul: "Pentru tine s-au dus acolo" sau "Se sacrifică pentru tine".

Spuneţi-i că părintele a plecat peste hotare în căutarea unui serviciu mai bine plătit, pentru ca toată familia să aibă un trai şi un viitor mai bun.

Este important să vorbiţi despre oamenii săi cei mai dragi de fiecare dată când are nevoie. Aşa îi ajutaţi şi pe părinţi să fie prezenţi în viaţa copilului. Încurajaţi convorbirile telefonice, prin internet sau scrisori, dintre copil şi părinţii lui. Ajutaţi-i să păstreze relaţia caldă.

Sursa » COPII SINGURI ACASA. Carte pentru persoanele care au grijă de copii cu părinţi plecaţi în străinătate.