Știri sociale
- Detalii
Consiliul Copiilor si a Tinerilor din L.T.,,M.Eminescu" Slobozia Mare, aflat la ce-a de-a treia generatie isi continua activitatea cu o serie de actiuni si proiecte noi. In noiembrie 2009 au avut loc alegerile consiliului iar astazi, 2 decembrie 2009, a avut loc prima sedinta oficiala a consiliului.Dreptate si prosperare, acesta este deviza CLCT-ului. Tinerii sunt gata sa inceapa activitatile si sa-i ajute pe cei din jur la formarea unui mediu cit mai prietenos si cit mai interesant in liceul in care invata si ei.
Caravane, campanii, acte de caritate, serate, concursuri, sondaje si flashmobb-uri acestea sunt unele activitati pe care tinerii si le-au programat pentru anul de invatamint si nu numai.
Simbata, 12.12.2009, va avea loc inminarea certificatelor de identitate ca membru activ al consiliului. Activiatea ce se va organiza sub forma unei mese rotunde, la care vor fi invitati Primarul satului,Directorul liceului dar si liceeni,tineri cu care vom organiza ulterior activitati.
Istoria CLCT-ului are inceput inca din 02.12.2002 atunci cind elevii din liceu si-au ales liderii prin vot democratic,secret si obligatoriu.Din succesele consiliului se numara proiectul ,, Impreuna spre Europa", ,,Prietenii PAmintului", proiecte in parteneriat cu j.GAlati, Romania.
Programul de instruire a diriginţilor de clase din Liceul Teoretic „M. Eminescu” or. Cahul, Liceul Teoretic „M. Eminescu” s. Crihana Veche, Liceul Teoretic „I. Creangă” or. Cahul, Liceul Teoretic „Ioan Vodă” or. Cahul, Liceul Teoretic „Ion Creangă” s. Zîrneşti, Liceul Teoretic „M. Eminescu” s. Slobozia Mare, Liceul Teoretic „V. Alecsandri” s. Colibaşi, Gimnaziul „Alecu Mare” s. Slobozia mare, Gimnaziul „Alexei Mateevici” s. Manta, Şcoala medie „Ştefan cel mare” s. Văleni în domeniul Drepturilor Copilului s-a încheiat cu succes.
Astfel, diriginţii de clase au fost instruiţi de către directorii educativi din instituţiile sus menţionate în domeniul predării cursului Drepturile Copilului în cadrul orelor de dirigenţie cu utilizarea metodelor interactive şi a filmului instructiv „Cunoaşte-ţi drepturile”. În cadrul instruirii diriginţii de clase au parcurs toate jocurile didactice incluse în Ghidul practic al dirigintelui. Aceştia au avut posibilitatea să se afle atît în postura de copil – în timpul participării la jocuri, cît şi în postura de profesor – în timpul debriefingului jocurilor parcurse.
Activitatea realizată este parte componentă a proiectului „Eficientizarea procesului de educaţie a elevilor din raionul Cahul în domeniul Drepturilor Copilului” iniţiat de către Asociaţia Obştească INTECO.
La data de 28 noiembrie curent, CDE ASEM s-a întrunit pentru a patra oară la sesiunea dedicată tematicii cercetărilor de marketing. În calitate de invitat special al ședinței l-am avut pe domnul Dumitru Slonovschi, Director Magenta Consulting, companie de consultanță în afaceri, specializată în marketing strategic.
Domnul Slonovschi a prezentat în prima parte a ședinței un training la tema ”Studii de Fezabilitate și Business Planning”, iar în cea de-a doua parte a răspuns întrebărilor adresate de membrii CDE, provocați de a afla cît mai multe lucruri noi din experiența invitatului nostru.
Importanța primilor pași de inițiere a unei afaceri sunt, fără îndoială, deosebit de importanți, iar suportul informațional al unei companii specializate în acest domeniu este necesar la evaluarea posibilităților investiționale și rentabilității ulterioare a afacerii. Studiul de fezabilitate este un produs complex, care presupune o analiză complexă a aspectelor comerciale, de marketing, tehnice, de management şi economico-financiare a unei idei de afaceri. Presupune luarea în calcul a unui set variat de factori: resurse umane şi materiale, resurse de capital, aspecte juridice şi administrative, factori de timp şi de risc.
Astfel, primele studii sau cercetări pe care este nevoie să le efectueze compania trebuie să aibă loc încă înainte de lansarea afacerii: prezentarea ideii, analiza industriei și a consumatorilor, planificarea resurselor și a proceselor, analiza financiară și formularea unor concluzii relevante. Magenta Consulting, în acest sens, abordează și cercetări noi, cum ar fi, de exemplu, studiile psihologice ale consumatorilor, prezentînd portrete psihografice.
Multitudinea de factori necesari a fi luați în calcul la etapa de inițiere a unei afaceri presupune analiza unor astfel de elemente ca: mediul de afaceri (intern, extern), competiția între companiile existente, pericolele pentru penetrarea pe piață, existența produselor substituente, studiul cantitativ și calitativ al consumatorului etc. Importanța lor nu este numai una necesară a fi reflectată pe hîrtie, ci pentru a orienta sau reorienta direcția ideii de afaceri, pentru a spori șansele succesului, minimizînd posibilele eșecurile.
La capitolul concurență, teoretic, pentru a căpăta avantaj concurențial trebuie aplicat sau cost-cuting-ul, sau diversificarea gamei de produse. În cazul aplicării simultane ale acestor două condiții, este provocat eșecul activității și rentabilității companiei. Republica Moldova, însă, bate prin practica sa această teorie. Multe companii care aplică simultan aceste metode, reușesc să obțină chiar succese.
În cea de-a doua parte a sesiunii, membrii Clubului de Discuții Economice ASEM au ținut să exploateze partea practică a subiectului abordat în discuție. Astfel, Morgoci Alina a întrebat dacă, după părerea invitatului, există o diferență între consumatorul autohton și cel Suedez (știind că domnul Slonovschi a locuit, studiat ș lucrat pentru o anumită perioadă de timp în acest stat). Domnul Slonovschi a susținut să accentueze faptul că consumatorul național este mult mai ușor manipulabil: spiritul conservator pentru procurarea anumitor produse tradiționale, pe de o parte, și credința în publicitate, pe de altă parte, sunt caracteristicile de bază ale acestuia.
Dana Muntean, coordonator CDE ASEM s-a interesat dacă este Magenta Consulting antrenată în dezvoltarea campaniilor anti-criză. Domnul Slonovschi a specificat că grație programului Magenta National Screening sunt efectuate o multitudine de studii care reflectă procesele crizei și anti-criză din punct de vedere a percepțiilor consumatorului. Conform părerii invitatului, criza a influențat și încă continuă influențarea consumatorului din Republica Moldova, contribuind la educarea acestuia (ținînd cont de faptul că se atrage tot mai mult atenție calității produselor).
În același context, Dumitru Hioară a întrebat dacă este solicitată Magenta în 2009, pe timp de criză, la fel de mult ca anterior? Spre uimirea noastră, răspunsul a fost unul cert afirmativ. Cu cît mai mult crește riscul unei investiții (mai ales pe timp de criză), pe atît de mult mentalitatea schimbată a persoanelor care doresc să-și inițieze o afacere apelează la consulanța companiilor specializate în studiile profesionale ale pieții. Maria Vîzdoagă a întrebat expertul nostru dacă, defapt, nu reprezintă activitatea Magentei un flirt, economic cu clienții săi? Invitatul nostru a subliniat că, chiar dacă numim această activitate a fi flirt, este important a ține cont de fidelitatea companiei față de clientul său, calitatea serviciilor și confidențialitatea păstrată.
Natalia Bejan, coordonator CDE, s-a interesat de studiul publicat de Magenta Consulting ”Fericit, dar emigrant”. Conform rezultatelor acestuia 64% din moldoveni se consideră fericiți și, paradoxal, 68% ar dori să părăseacă țara din anumite motive. Care este relevanța rezultatului și care ar fi putut fi rezultatul dacă respondenții intervievați erau să fie nu doar din localități urbane, ci și rurale? Domnul Slonovschi a afirmat că rezultatul sondajului a fost unul neașteptat pentru Magenta, dar, totuși, rezultat obținut în urma sondajului real. Ținînd cont de faptul că sondajul ținea mai mult de cercetare, marketing comercial, unele aspecte sociale, personale ale respondenților ar fi putut să-i motiveze să dea un răspuns mai pozitiv decît e în realitate. În ceea ce privește persoanele din mediul rural: trebuie să ținem cont în primul rînd că 1/3 din orășelele Moldovei sunt puternic ruralizate, deci rezultatul obținut nu e afectat de o eroare în acest sens, iar dacă chiar și ar fi fost intervievate persoane din mediul rural, nu este exclus faptul că s-ar fi putut obține un rezultat și mai pozitiv, dat fiin că persoanele de la sate sunt muțumiți cu ceea ce au și sunt mai puțin mofturoși ca orășenii.
Intrigați de a verifica veridicitatea datelor respective, membrii Clubului de Discuții Economice ASEM, au decis să efectueze un sondaj independent pe un eșantion ceva mai mic, ale persoanelor din municipiul Chișinău (19 – 25 ani). Cu rezultatele sondajului o să revenim numaidecît în unul din articolele următoare, cu comentarii la acest subiect.
Referitor la veridicitatea datelor sondajului pozitivist prezentate de Magenta, Veronica Vragaleva, membru CDE, inspector fiscal superior al Inpectoratului Fiscal, a menționat că în Japonia de doi ani este activă legea care permite doamnelor să ia 1-3 zile pe an libere de la serviciu din cont propriu pe motiv de probleme personale legate de anumite dificultăți de vîrstă. Paradoxal este că de cînd această lege e activă nimeni nu a apelat la ea. Probabil, nu din cauza că nimeni nu are probleme, ci, totuși, oamenii tind să nu exteriorizeze aspectele vieții lor personale.
O altă întrebare a sunat din partea Anastasiei Ionaș, membru CDE, care s-a interesat de succesul start-upurilor susținute de Magenta. Din cele expuse de invitatul nostru am aflat, deci, că toate start-upurile care au urmar planul concret de acțiuni prestabilit împreună cu Magenta au obținut succes, lansîndu-se, cu excepția unei companii, care nu a implementat planul elaborat și, respectiv, nu a obținut rezultatele scontate. Mai mult decît atît, majoritatea persoanelor care apelează la serviciile companiei de consultanță sunt tineri, ceea ce motivează pe de altă parte echipa care lucrează la Magenta să investează în noua generație (prin traininguri de genul celui prezentat grupului de tineri de la Clubul de Discuții Economice ASEM). Un mic secret dezvăluit de domnul Slonovschi a fost și faptul că ei sunt deschiși pentru angajarea tinerilor fără experiență, considerînd că Magenta are suficiente metode pentru a contribui la educarea profesională a tînărului angajat. Important e să existe interes din partea acestuia.
În final, ținem să mulțumim domnului Slonovschi pentru prezentarea interesantă pe care a făcut-o și pentru experiența despre care ne-a vorbit. Sperăm că cunoștințele acumulate vor fi implementate cu timpul de către membrii Clublui și vor contribui numaidecît la educarea consumatorului autohton și la inițierea a noi afaceri originale și profitabile atît pentru fondator, cît și pentru economia națională.
Mai multe articole …
- Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului în Moldova, Nr. 11 (15) / 2009
- Clubul de Discuții Economice ASEM: Evoluţia şi perspectivele pieţei de capital din Moldova
- Premiul "Panglica Roşie" a fost decernat persoanelor şi comunităţilor
- Monitorul Social: Învăţământul mediu de specialitate din Republica Moldova se află într-un impas funcţional
- Aceşti oameni există!
- Flash mob în MallDova: Atenţie! Începe să dansezi, opreşte SIDA!
- Lansarea Curaj.TV: Fii activ pentru o lume mai bună!
- Acces-info: Procesul achiziţiilor publice are un caracter mai mult opac decât transparent
- Societatea civilă nu acceptă excluderea recuperării daunelor morale în caz de lezare a onoarei
- Sărăcia, migraţia şi dizabilităţile sunt factorii care împing familiile să-şi abandoneze copiii
Pagina 3023 din 3702
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









