Știri sociale
În perioada 15 decembrie – 15 ianuarie, compania Image Partner în parteneriat cu IPNA „Teleradio-Moldova” va colecta Fonduri pentru ajutorarea copiilor cu sindromul Down, transmite Info-Prim Neo. Campania socială „Aprinde speranţa în ochii copiilor” doreşte să capete acoperire naţională. Drept mijloc de colectare a fost aleasă producerea unui set de materiale promoţionale cu Ian Raiburg, Natalia Boboc, Tatiana Spînu, MC Guţă şi Mariana Mihăilă, interpreţi şi vedete TV, ale căror poze apar pe 25 mii de calendare.
Petru Guţanu, director Image Partner, a spus în cadrul unei conferinţe de presă de lansare a campaniei, că acţiunile pe care le vor desfăşura au toată susţinerea Ministerului Culturii. „Vom participa la multe dintre concertele care vor avea loc sub egida ministerului, a spus Petru Guţanu, prima acţiune de acest fel fiind concertul de mâine susţinut de Gheorghe Zamfir la Palatul Naţional”. Directorul companiei PR a declarat că de fiecare dată vor fi prezenţi cu 5 crăciuniţe care vor propune publicului calendare cu imaginea interpreţilor încadraţi în campanie. Costul unui asemenea calendar este de 10 lei.
Pe parcursul întregii campanii se planifică colectarea a circa 75 mii lei, deşi la o angajare mai activă a cetăţenilor, suma ar putea ajunge pînă la 125 mii lei.
Svetlana Jucova, reprezentant ARIS Down, singura organizaţie non-guvernamentală preocupată de sprijinirea familiilor care au în componenţă persoane cu sindromul Down, a declarat că în prezent starea de lucruri la Centrul de zi „Miracol” unde se întrunesc copii cu o asemenea maladie este una extrem de proastă.
„Automobilul cu care sunt transportaţi copiii la Centru şi la domiciliu este defectat de mai mult timp. Pentru că nu avem unitate remunerată de şofer, lucrul acesta îl face preşedintele centrului Ecaterina Gaidarji. Am avea nevoie de un psiholog, de un terapeut, de un logoped, dar nu avem mijloace pentru a remunera aceşti specialişti.”
Pentru ca să funcţioneze normal, Centrul „Miracol” are nevoie de un buget anual de peste 200 mii lei.
Organizatorii Campaniei sociale doresc ca din fondurile acumulate să fie reparat automobilul instituţiei, să fie procurată o parte din motorina necesară, să fie cumpărate materiale didactice şi materiale pentru atelier, să fie organizată punerea în serviciu a cantinei.
În republică sunt înregistrate 647 persoane afectate de sindromul Down, notează Info-Prim Neo .
Care sunt drepturile noastre? În ce cazuri suntem protejaţi de lege? De ce suntem neglijaţi de stat atunci când apar probleme legate de drepturile bătrânilor? Acestea sunt doar câteva întrebări pe care le-au adresat bătrânii din orăşelul Străşeni, adunaţi vineri, 11 decembrie, la lansarea campaniei locale de informare: „Pensionat, NU abandonat”, iniţiată de Asociaţia pentru Educaţie „Neoumanist”.
Scopul campaniei este de a informa persoanele în etate marginalizaţi nu doar de societate, dar şi de cei apropiaţi, despre spectrul de drepturi pe care le deţin şi despre care nu cunosc prea multe. Pentru a face mai vizibilă această campanie, spune Ecaterina Bulicanu, coordonator de proiect din cadrul asociaţiei, “am pus în aplicare toate cunoştinţele acumulate în cadrul proiectului „Sporirea vizibilităţii ONG-urilor din domeniul drepturilor omului prin comunicare”, organizat de Asociaţia Specialiştilor în Relaţii Publice şi Comunicare. Suntem siguri că activităţile de comunicare pe care le organizăm nu vor face decât să crească reuşita acestei campanii de informare”. „Un rol important în sporirea vizibilităţii proiectului nostru ce ţine de promovarea drepturilor vârstnicilor o au reprezentanţii mass-mediei locale, care au răspuns imediat la invitaţia noastră de a participa la eveniment”, a adăugat Ecaterina Bulicanu.
Campania de informare „Pensionat, NU abandonat” presupune o serie de activităţi de informare a beneficiarilor despre drepturile lor. În ziua lansării campaniei, a avut loc şi o sesiune de instruire despre drepturile omului, care a fost moderată de către Angela Guţu, jurist la AO „Justiţie pentru toţi”. Stabilirea de parteneriate este doar unul din elementele strategiei de comunicare. Pe lângă acesta, organizatorii au reuşit să elaboreze şi un mesaj al campaniei, care să cheme la acţiune: „Pensionat NU abandonat!”. De asemenea, în faza de pregătire a campaniei, a fost lansat un comunicat de presă în mass-media locală, pentru ca locuitorii din Străşeni să afle despre acest eveniment şi să participe nemijlocit. Iar în cadrul întrunirii, au fost diseminate materiale informative utile pentru beneficiari.
Reamintim că campania de informare „Pensiona, NU abandonat”, este o iniţiativă dezvoltată în urma participării reprezentantului AO „Neoumanist” la atelierele de comunicare, organizate de Asociaţia Specialiştilor în Relaţii Publice şi Comunicare în cadrul proiectului „Sporirea vizibilităţii ONG-urilor din domeniul drepturilor omului prin comunicare”, implementat în parteneriat cu PNUD Moldova, cu susţinerea financiară a Ambasadei SUA la Chişinău şi cu participarea Orange Moldova.
Pozele de la eveniment pot fi vizualizate, accesând linkul: http://picasaweb.google.com/ludmila.buzulan/LansareCampaniePensionatNUAbandonat#
Pentru informaţii suplimentare contactaţi:
Ecaterina Bulicanu
Coordonator de proiect, AE Neoumanist
Str. Ion Creangă 31, Străşeni
http://neoumanist.wordpress.com
Ludmila Buzulan
Director Executiv
Asociatia Specialistilor in Relatii Publice si Comunicare
Str. Alexei Mateevici 60, of. 430, Chişinău, RM
GSM: +373 69338318
E-mail: liubu_1401@yahoo.com
Al. Tănase: „Ceea ce s-a intamplat ieri este un fapt organizat de o grupare obscură, care a mai facut asemenea actiuni si in trecut, si numai pentru ca nu au fost sanctionati, atunci cand au incendiat redactia unui ziar acum 2 ani de zile, si-au permis acum sa vandalizeze obiectele de cult ale comunitatii evreiesti”.
Protoierul Anatolie Cibric va fi audiat de poliţie, după ce duminică a condus un grup de aproximativ 100 de enoriaşi, care a dărâmat o Hanuchia, instalată de comunitatea evreiască în centrul Chişinăului. Dacă este găsit vinovat de incitare la ură interetnica si rasială, preotul ar putea fi cercetat penal. Comunitatea evreiască nu a depus nici o plâgere şi aşteaptă reacţia Mitropoliei Moldovei.
Guvernul a deplâns incidentul, partidele din Alianţa pentru Intergrare Europeană l-au condamnat deasemenea în timp ce Partidul comuniştilor a pus întreaga vină pe atmosfera de intoleranţă pe care ar fi creat-o Alianta, care ar induce astfel de acte de vandalism. Mai multe de la Paul Hodorogea:
Liderii comunităţii evreieşti au declarat la o conferinţa de presă că nu vor depune plângere la procuratura. Ei aşteaptă să vadă ce măsuri va întreprinde Mitropolia Moldovei, iar organele de drept, spun ei, ar trebui să se autosesizeze.
Co-preşedintele comunitatii evreieşti Alexandru Pincevschi: „Ceea ce s-a intamplat ieri este o actiune de vandalism. Am ascultat cu atentie discursurile protoereului Cibric pe care le-am gasit antisemite. Poliţia n-a intreprins nimic, doar a urmarit ce se intampla. A fost o actiune organizata dinainte. Au fost aceiasi oameni, cei care au venit in prima zi si au fotografiat aprinderea primei lumanari de Hanuca, tot ei au fost si ieri. Iată de ce cred ca totul a fost foarte bine organizat”.
De ce n-a intervenit poliţia? Alexandru Pincevschi spune că a primit următoarea explicaţie de la poliţia municipală: „Noi am primit raspunsul de la politie. Ei n-au vrut sa se implice pentru ca nu au vrut sa fie sange. Acesta a fost raspunsul politiei municipale.”
Silviu Muşuc, şeful politiei municipale din Chisinau a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că poliţiştii au încercat să-i oprească pe enoriaşi să nu vandalizeze menora evreiească, instalată vineri în scuarul Europei cu ocazia sărbătorii Hanuca, dar n-au reuşit să-i convingă să renunţe: „S-au intors de la biserica Sfanta Matrona, erau vreo 120-150 de enoriaşi, aveau 12 steaguri religioase, si 2 placate. 1 – Moldova tara ortodoxa, 2 – Biserica ortodoxa este mama poporului român.”
Mitropolia Moldovei n-a luat deocamdată atitudine faţă de acţiunile enoriaşilor conduşi de preotul Anatolie Cibric.
Pe de altă parte, Ministrul Justitiei, Alexandru Tănase a spus astăzi, într-o conferinţă de presă, ca va intreba Mitropolia Moldovei dacă actiunile protestatarilor au fost coordonate cu ea, şi că daca nu, Mitropolia ar trebui să se desolidarizeze şi chiar să condamne acţiunile lor: „Ceea ce s-a intamplat ieri este un fapt izolat, organizat de o grupare obscură, care a mai facut asemenea actiuni si in trecut, si numai pentru ca nu au fost sanctionati la moment, atunci cand au incendiat redactia unui ziar acum 2 ani de zile, si-au permis acum sa vandalizeze obiectele de cult ale comunitatii evreiesti”.
Alexandru Tănase a mai declarat că legea permite lichidarea organizaţiei „Sfanta Maica Matrona” din care face parte enoriaşi implicaţi în incidentul de ieri, dar nu se va intampla acest lucru, cel puţin pana la stabilirea adevăratelor circumstanţe in care s-a petrecut incidentul.
Tot astăzi şi Guvernul a emis o declaraţie în care-şi exprimă regretful faţă de incidentul de duminică. Guvernul a lansat un îndemn către cetăţeni la pace şi buna înţelegere, iar pentru evitarea pe viitor a unor asemenea incidente, Guvernul a cerut organelor responsabile să trateze cu maximă responsabilitate evenimentele ce vizează activitatea cultelor şi sentimentele religioase ale cetăţenilor.
Mai multe articole …
- Echipa Ziarului de Gardă îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ameninţările adresate redacţiei
- Experienta serviciilor in favoarea copiilor singuri acasa din Moldova, in atentia profesionistilor d
- Tinerii discută despre democratizarea Republicii Moldova, la dezbaterile organizate de IDIS Viitorul
- Eforturi apreciate
- ONU Moldova oferă premiul II pentru cele mai valoroase iniţiative de apărare şi promovare a drepturi
- ONU Moldova oferă premiul II ONG-ului "Demos"!
- Patru deţinuţi au renunţat la greva foamei, după ce au primit asistenţă de la LADOM
- Membri ai ONG din regiunea transnitreană sunt intimidaţi de autorităţile separatiste
- Eco-Răzeni a obţinut PREMIUL II pentru iniţiative în domeniul drepturilor omului
- Studiu: Think-tank-urile din Moldova: aspiraţii la influenţă sporită asupra politicilor publice
Pagina 3007 din 3702
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









