Știri sociale
Atelierul are drept scop consolidarea cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor potenţialilor voluntari în vederea dezvoltării şi promovării domeniului voluntariat. În cadrul atelierului, cu o durată de 2 ore, va fi prezentat conceptul de voluntariat, vor fi abordate diferite aspecte ale voluntariatului – ce este şi ce nu este o activitate de voluntariat, aşteptări le pe care le are un voluntar de la un ONG şi un ONG de la un voluntar în derularea activităţii de voluntariat etc. De asemenea, va fi organizată o dezbatere pe subiectul “Trebuie sau nu să facem voluntariat?” care va evidenţia principalele aspecte ale activităţii de voluntariat. În final, organizatorii atelierului vor stabili cu potenţialii voluntari domenii majore de implicare în activităţi de voluntariat şi care organizaţii sau instituţii publice sunt deschise pentru implicarea voluntarilor.Aceasta va permite direcţionarea potenţialilor voluntari in Programe de Voluntariat a diferitor ONG / instituţii publice.
Atelierul pe domeniul voluntariat pentru potenţiali voluntari este o activitate de parteneriat dintre TDV şi Caroma Nord în cadrul proiectelor iLeader (realizat de AIESEC Chişinău cu suportul financiar al Ambasadei SUA în Moldova) şi Proiectul „Advocacy pentru promovarea şi implementarea legii cu privire la voluntariat” (susţinut financiar de Fundaţia Soros – Moldova şi Agenţia Sudeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională).
În fiecare an, la sfirstiul lunii decembrie, Centrul de Zi „Speranţa”, centru de integrare sociala a copiilor cu dizabilitati, organizează Sărbătoarea de Crăciun pentru copiii antrenaţi în activităţile organizaţiei. În cadrul manifestaţiei copiii se distrează, au parte de o masă bogată şi, desigur, primesc cadouri.
Anul acesta zăpada căzută din abundenţă nu a constituit un impediment pentru copii şi părinţii lor să participe la Sărbătoarea de Crăciun. Evenimentul s-a desfăşurat în localul Andy’s Pizza din str. Cuza Vodă 49/1. Astfel, vineri 18 decembrie, cca. 40 copii, alături de părinţi, au avut parte de un program frumos de sărbătoare. Moş Crăciun, Alba ca Zăpada şi crăciuneii au distrat participanţii, dar nu au uitat nici de cadouri. Programul distractiv o fost organizat de un grup de actori, condus de Tatiana Cenuşă.
Sărbătoarea de Crăciun dedicată copiilor cu dizabilităţi are loc datorită suportului Centrului, organizaţiilor donatoare precum şi agenţilor economici. De data aceasta cei de la Andy’s Pizza au pus la dispoziţie organizatorilor gratuit spaţiul şi au oferit copiilor pizza, suc şi îngheţată. Transportul a fost asigurat de programul centrului Clubul Zilei de Odihnă, finanţat de Clubul Internaţional al Femeilor.
Membrii „Clubului Adolescenţilor”, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, organizează activitatea „Aşa-i din străbuni lăsat”. Mai mult de 50 de tineri cu dizabilităţi vor petrece în spiritul sărbătorilor de iarnă miine, 19 decembrie in restaurantul Inroso din complexul comercial Jumbo. Administraţia localului va găzdui gratis activitatea Clubului.
Săptămîna viitoare grupuri de tineri cu dizabilităţi, voluntari ai Centrului de Zi „Speranţa”, însoţiţi de specialiştii centrului, vor merge pe la copiii care nu au putut fi prezenţi la sărbătoare cu daruri de Crăciun şi gînduri bune.
Proiectul lansat în luna octombrie 2009 de către organizaţia Teritorială Ştefan Vodă a Mişcării Ecologiste din Moldova cu suportul Ambasada SUA in cadrul Programului de Granturi Mici pentru Sustinerea Intiativelor Democratice ia o amploare tot mai mare. Scopul principal al proiectului -creşterea rolului societăţii civile din raionul Ştefan Vodă în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor a fost discutat în cadrul şedinţei membrilor grupului de implementare a proiectului cu participarea reprezentanţilor administraţiei publice locale, agenţi economici, ONG-uri ş.a la data de 15 decembrie 2009 în incinta Muzeului Verde. În cadrul şedinţei au fost puse în discuţie metodele şi procedeele optime ce ţin de implementarea cu succes a proiectului.
Astfel, Tatiana Marin, presedintele OT Stefan Voda a MEM a adus la cunostinta tuturor participantilor Legea transparentei, care sunt institutiile obligate să asigure informarea publicului despre proiectele de decizii elaborate şi punerea la dispoziţia persoanelor solicitante a proiectului de decizie.
Galina Iuras, inspector DGITS Stefan Voda, membrul grupului de implementare a proiectului mai sus nominalizat a pus in discutie activitatile preconizate in proiect, modalitatile de realizare a lor cu succes, etapele si strategiile de implementare a lor.
D-na Aurelia Cebotari, directorul Agenţiei pentru Ocuparea Fortei de Munca Stefan Voda, reprezentantul echipei de implementare a vorbit despre necesitatea initierii unui Comitet Consultativ Cetatenesc, format din reprezentanti ai societatii civile, administratie publica locala, institutii descentralizate, agenti economici etc. care vor contribui la informarea publicului despre transparenta decizionala si monitorizarea deciziilor locale.
Implementarea cu succes a proiectului depinde de mai mulţi factor şi în primul rînd de responsabilitatea funcţionarilor de a-şi onora obligaţiunile în conformitate cu legislaţia în vigoare, cît şi dorinta comunităţii de a se implica în procesul decizional la nivel de comunitate. Reeşind din aceste considerente ne propunem organizarea numeroaselor activităţi cu deplasarea in localităţile raionului pentru a ne întruni cu diferite categorii de populaţie şi a-i încuraja să facă comentarii, să-şi expună punctul său de vedere la problema pe care o cunosc mai bine fără temeri. Astfel se oferă autorităţilor publice mai multe posibilităţi din care urmează să fie selectată cea optimă, ţinînd cont de complexitatea proiectului de decizii, interesul publicului larg pentru problema abordată, timpul şi mijloace financiare disponibile.
Aurelia Cibotari
Directorul Agenţiei pentru Ocuparea Fortei de Munca Stefan Voda,
Reprezentantul echipei de implementare a proiectului
Mai multe articole …
- Suntem la fel …dar totuşi diferiţi
- Moldova: autorităţile tolerează discriminarea religioasă şi antisemitismul
- Declaraţie cu privire la participarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor
- Proiectul de lege cu privire la voluntariat a fost înregistrat ca iniţiativă legislativă în Parlament
- Neîncredere în ideea creării la Tiraspol a unui consiliu coordonator al ONG-urilor
- ONG-urile din Transnistria vor putea stabili un parteneriat cu ONG din străinătate
- Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova a desfăşurat cel de al patrulea club de discuţii
- Sărbătoarea voluntarilor
- Declaratie a societăţii civile privind amenintarile la adresa reporterilor Ziarului de Garda
- Zece lei şi un plus de îngăduinţă pentru copii cu sindromul Down
Pagina 3003 din 3702
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









