Știri sociale
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
- Expert-Grup
- Institutul pentru Inițiative Strategice din Moldova (IPIS)
Institut für Europäische Politik (#IEP) de la Berlin, în cooperare cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), a organizat joi, 14 martie 2024, o dezbatere TV la postul Moldova 1, realizată în cadrul proiectului „#NEXT4EU – Tinerii pentru integrarea Republicii Moldova în UE”.
Invitații la dezbatere, care a fost moderată de jurnalistul Mircea Surdu, au vorbit despre progresul obținut pe cele trei măsuri restanțe din cele 9 condiții înaintate de către UE în luna iunie 2022: reforma justiției, lupta împotriva corupției și deoligarhizare.
În continuare, vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.
Mihai Mogildea, director adjunct, IPRE: „În cadrul procesului de integrare suntem, probabil, la mijlocul de cale. Am parcurs deja câteva etape. Am început acest proces de aderare în luna martie 2022, după declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina. Odată cu depunerea cererii de aderare și obținerea statului de țară candidat practic am pășit pe acest drum de aderare. Avem acum siguranța că aderarea la UE depinde doar de noi și de eforturile noastre. Atâta timp cât vom implementa reformele necesare și vom îndeplini cerințele setate de către UE, vom accede în această organizație. Mai simplu spus – mingea este în terenul nostru, iar de noi depinde cum vom juca această șansă și oportunitatea de dezvoltare și creșterea economică, socială, dar și pentru viitorul țării noastre. Sunt mai mulți factori care influențează apropierea de UE și vizează societatea. Primul este opțiunea politică pe care o au cetățenii. Este evident că în spectrul nostru politic există partide pro-europene și partide pro-rusești, care sunt finanțate și susținute de Federația Rusă. Odată ce aceste partide pro-ruse ar ajunge la guvernare, cu siguranță, perspectiva noastră europeană va deveni mai îndepărtată. Contează mult să facem o alegere corectă și bine informată în susținerea liderilor politici care au demnitate, caracter și o opțiune clar pro-europeană”.
Ilie Chirtoacă, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM): „Pe partea ce ține de reforma justiției lucrurile merg destul de anevoios. Și avem exemple recente, precum eșuarea alegerii procurorului general, care este o condiție concretă în contextul integrării europene. Deci, avem de parcurs acest drum, împreună cu toți cetățenii. Eforturile trebuie să fie comune, pentru ca nu cumva acest drum să devină din ce în ce mai lung. Aceasta depinde de autorități, de societatea civilă și de toți partenerii care își doresc cu adevărat ca Republica Moldova să fie parte a Uniunii Europene. Înțeleg că reforma justiției este complicată și anume din acest motiv Comisia Europeană, instituțiile europene, au spus că începem negocierile cu justiția și le terminăm tot cu justiția. Reformarea autentică a justiției și combaterea corupției vor fi un indicator al reușitei noastre de integrare europeană”.
Adrian Lupușor, directorul Centrului analitic independent „Expert-Grup”: „Noi trebuie să înțelegem că începem negocierile după circa 10 ani de implementare a Acordului de Asociere cu UE. Deci avem deja un istoric și un cadru comercial destul de integrat în spațiul UE. UE este cel mai important partener comercial și principalul investitor al Republicii Moldova. Deci, noi, din punct de vedere economic suntem foarte aproape de UE. Guvernul unui stat este principalul responsabil de viteza de implementare a reformelor. Deși criza de securitate din regiune afectează Republica Moldova, aceasta nu ar trebui să împiedice guvernarea să avanseze pe calea reformelor. Vedem o agenda ambițioasă, dar deseori lucrurile merg mult mai lent decât ar trebui să meargă. Integrarea europeană depinde doar de noi. Moldova, fiind o țară mică, mereu va fi expusă la diferite șocuri externe. Evident, războiul din Ucraina, criza energetică, războiul hibrid, sunt piedici externe care ne afectează viteza de integrare, dar aceste piedici externe nu trebuie să fie o scuză pentru niciun guvern. Mereu, principalul vinovat al mersului lent al reformelor va fi factorul intern, factorul politic și guvernul. Dușmanul adevărat se află în interior, nu în exterior”.
Pentru mai multe detalii, puteți urmări înregistrarea video a dezbaterii aici.
Această dezbatere este realizată în cadrul proiectului „#NEXT4EU – Tinerii pentru integrarea Republicii Moldova în UE”, care este finanțat de Ministerul Federal de Externe al Germaniei.

Sigmoid invită pasionații de programare la bootcamp-ul online Python Odyssey.
Cu 3 sesiuni pe săptămână în decursul a 2 luni, începând cu 1 aprilie, vei obține performanțe în lumea programării, o înțelegere profundă a conceptelor Python și abilități solide de programare.
🔎 Menite să ghideze participanții de la novice la nivel avansat, cu ajutorul sesiunilor online ce vor include exerciții practice și interactive. Primele sesiuni includ familiarizarea cu conceptele de bază ale limbajului, iar pe parcurs controlarea fluxul programului, utilizarea funcțiilor și claselor și operarea cu fișiere.
💻 Proiectul final al bootcamp-ului constituie dezvoltarea propriei aplicații.
➡ Participanții vor avea șansa de a discuta cu un mentor pentru a trece peste dificultățile întâlnite în cadrul cursului.
Ca teme opționale, bootcamp-ul abordează subiecte mai avansate precum securitatea și dezvoltarea web.
❗Nu rata șansa de a fi decernat pentru dedicarea și efortul depus în crearea celui mai interesant proiect final în cadrul Ceremoniei de Absolvire, unde vor fi calculate progresul și modul de aplicare a conceptelor Python studiate.
🕡Lecțiile vor avea loc Luni, Miercuri, Vineri la ora 18:30.
Bilete pot fi găsite pe - https://unde.io/event/276
Acest proiect este susținut de Tehnologiile Viitorului, USAID, Suedia Sverige și UKAID, SmartData, Unde.io și de partenerii media Simpals, Știri.md și Point.md.
În anul 2023, femeile din Republica Moldova au achitat cel puțin 8,5 milioane MDL pentru schimbarea actelor de identitate și permisului de conducere ca urmare a modificării numelui. La momentul actual, cadrul normativ nu prevede o diferențiere între perfectarea unui document nou și schimbarea documentului după modificarea numelui. Atât ca și durată, cât și cost procedura este tratată în mod egal. Mai mult, nu există nici posibilitatea aplicării în format electronic pentru obținerea noilor documente ca urmare a schimbării numelui. Astfel, pe lângă povara financiară, femeile trebuie să se deplaseze fizic la Agenția Servicii Publice (ASP), iar acest lucru presupune timp și efort. Este important de evidențiat faptul, că povara aceasta cade în mod disproporționat pe femei, în contextul în care 97% din totalul de cereri de schimbare a unor documente noi urmare a căsătoriei sau divorțului sunt solicitate de femei.
Aceasta este una dintre concluziile principale ale unei note analitice elaborate de Diana Doroș, Coordonatoare de proiecte în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), care a analizat cum putem diminua povara schimbării numelui pentru femeile din Republica Moldova.
Potrivit autoarei, în Republica Moldova, tradițional femeile sunt acelea care i-au familia soțului, sau decid asupra unei conexări a numelor ambilor. Conform datelor statistice furnizate de ASP, în anul 2023 numărul cererilor de perfectarea actelor noi ca urmare a schimbării numelui după căsătorie sau divorț din partea femeilor au fost de 10,482 pentru buletin de identitate (ceea ce reprezintă 97,5% din totalul de cereri), 9,125 pentru pașaport (96,4% din totalul de cereri), iar 3,580 pentru permis de conducere (96,8% din totalul de cereri). Datele analizate pentru ultimii trei ani prezintă o dinamică similară cu privire la solicitările actelor urmare a căsătoriei sau divorțului de către femei.
Totodată, serviciile achitate de către femeile care au solicitat schimbarea actelor ca urmare a schimbării numelui după căsătorie și divorț se estimează la 8,5 milioane lei. Asta în condițiile în care, potrivit ultimelor date publicate de către BNS, femeile au câștigat în anul 2022, în medie, cu 15,5 % mai puțin decât bărbații (84,5% din câștigul salarial mediu al bărbaților). Exprimată în valoare absolută, discrepanța a constituit, în medie, circa 1762,3 lei. Astfel, câștigul salarial mediu lunar brut al femeilor în anul 2022 a constituit 9618,4 lei, iar al bărbaților – 11380,7 lei.
„Din experiența internațională analizată, putem face o comparație privind accesul la informații și disponibilitatea serviciilor în cazul schimbării numelui. În Suedia, în cazul când se schimbă numele sau codul personal, Agenția de Transport Suedeză va trimite prin poștă automat documentele reînnoite. În Marea Britanie, Canada, SUA, Australia, Irlanda pașii pe care urmează să-i întreprindă cetățenii pentru a perfecta actele după schimbarea numelui sunt disponibili pe paginile oficiale într-un limbaj simplu și cu două opțiuni de solicitare: opțiunea clasică de a te prezenta fizic la oficiile specializate, dar și completarea cererii în format digital, anexând actele solicitate. În Ucraina, permisul de conducere nu se modifică, odată cu schimbarea numelui. Atunci când se prezintă documentele referitoare la vehicul trebuie se prezentă și documentele pe baza cărora a fost schimbat numele de familie”, este de părere Diana Doroș.
Luând la bază, analiza efectuată, IPRE vine cu următoarele recomandări:
- Diminuarea sau eliminarea tarifelor pentru perfectarea actelor de identitate și al permisului de conducere urmareschimbării numelui, în contextul în care cetățeanul este obligat să schimbe un document cu perioadă valabilă.
- Digitalizarea serviciului de obținere a tuturor actelor de identitate, inclusiv livrarea acestora la domiciliu în cazul schimbării numelui. Obținerea unui act nou și schimbarea unui act după modificarea numelui, trebuie să fie diferențiate ca și procedură.
- Plasarea unei informații complete pe pagina web a Agenției Servicii Publice privind serviciile de documentare ca urmare a schimbării numelui.
- Ajustarea cadrului normativ în vederea stabilirii unui termen pentru perfectarea actele de identitate și al permisului de conducere sau examinarea păstrării permisului de conducere cu numele inițial pentru perioada de valabilitate a acestuia.
- Excluderea prezentării certificatului medical, la perfectarea permisului de conducere după schimbarea numelui de familie, dacă acesta este încă valabil.
- Accelerarea integrării principiului egalității de gen în politicile de digitalizare.
Pentru mai multe detalii consultați Nota Analitică IPRE, disponibilă aici.
Prezenta notă analitică a fost elaborată în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat opinia KAS.
Mai multe articole …
- Un sistem inovator de stocare a apei pluviale va fi construit în grădinița din Bilicenii Vechi cu sprijinul Caritas Cehia
- A.O. The Moldova Project, în parteneriat cu UNFPA, lansează un program de educație pentru sănătate reproductivă
- Donație în valoare de 100.000 de lei pentru liceul „Pavel Buruiană” din satul Condrătești, Ungheni
- Comunicat de presă al programului "Studenți pentru o Europă Unită și Rezilientă" (SURE)
- Surprinși cu mărțișoare pe străzile municipiului Cahul de 1 Martie
- Discuție publică: Identitatea digitală și utilizarea semnăturii electronice în Republica Moldova: realități și perspective
- IPRE a elaborat un Ghid care are drept scop consolidarea capacităților jurnaliștilor de investigație și analiștilor de verificare a integrității din domeniul justiției
- #JustițiePentruMoldova: 23 de jurnaliști de investigație și analiști de verificare a integrității au fost instruiți în domeniul investigațiilor independente ale cazurilor de mare corupție și verificărilor integrității actorilor din domeniul justiției
- Combaterea corupției și promovarea integrității în societate
- Notă analitică IPRE: De ce Republica Moldova a ratat venituri de 765 milioane lei, subvenționând înregistrarea mașinilor poluante pe diesel
Pagina 104 din 3705
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







