CIVIC.MD CIVIC.MD

Administrare Cont

  • Creaţi un cont
  • Ați uitat login-ul?
  • V-ați uitat parola?
  • Solicitări de Asistență

Email de contact:

support@portal.civic.md

 


CIVIC.MD CIVIC.MD
  • Portal
  • Știri
    • Știri sociale
    • Povești de Succes
    • Interviuri
    • Responsabilitate Socială Corporativă
  • Anunțuri
    • Angajări
    • Granturi
    • Achiziții
    • Burse și Stagii
    • Instruiri
    • Voluntariat
    • Concursuri
    • Evenimente
    • Cauze sociale
    • Arhiva
  • Resurse
  • Organizații
    • Organizații necomerciale
    • Instituții Publice
    • Institutii de Invatamant
    • Organizații Străine
    • Comerciale
  • Servicii
    • Abonamente
    • Bannere Publicitare
    • Buletine Electronice
  • Ajutor
  • Căutare
  1. Sunteți aici:  
  2. Știri
  3. Povești de Succes
Nius-Prof SRL



Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Povești de Succes

Detalii
16/12/2020

Conferința ”Societatea civilă împotriva torturii”

Pentru a preveni tortura în Republica Moldova și a forma o atitudine de intoleranță față de tortură, pe data de 20 noiembrie 2020, în cadrul proiectului ” Toți împreună vom spune NU torturii în Moldova: societatea civilă împotriva torturii”, a avut loc conferința ”Societatea civilă împotriva torturii”, care a fost organizată de Institutul pentru Democrație și Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Universitatea Americană din Moldova, Centrul Media și Institutul Național al Femeilor din Moldova „Egalitate”, cu susținerea financiară a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Conferință a fost în Chișinău și s-a desfășurat în format mixt, cu prezență limitată, ceilalți participanți interacționând prin intermediul platformei de comunicare ZOOM.

La conferință au vorbit reprezentanții Delegației UE și ai Ambasadei României. Dl. Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova a fost prezent online.

Eduard Pesendorfer, Manager al Programului Justiție și Drepturile Omului al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a adresat un cuvânt de salut participanților.

De asemenea, la conferință au participat și Președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu și Directorul interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Vladimir Cojocaru. Au mai fost prezenți: prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu, director adjunct al Institutului Cultural Român „M. Eminescu”, dr. Andrei Chiciuc, președinte al ANACEC (Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare), dr. Diana Sârcu, director al Institutului Național al Justiției, Alexandru Zubco, șef al Direcției Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, instituțiilor penitenciare, sistemului judecătoresc etc.

La Conferință au participat experți și specialiști în domeniul asigurării și respectării drepturilor omului în Republica Moldova, avocați, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, colaboratori ai Oficiului Avocatului Poporului, juriști, profesori universitari și directori de instituții.

Rectorul Universității de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”, dr. hab., prof. Gheorghe Avornic, gazda manifestării, a salutat prezența participanților, apreciind intenția doritorilor de a spune NU torturii cu referire atât la cei din sală, cât și personalităților care reprezintă importante organizații internaționale ale juriștilor, printre acestea fiind Organizația Internațională a Juriștilor, Organizația Europeană de Drept Public cu sediul la Athena etc.

În mesajul său de salut, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, a subliniat importanța conferinței. Președintele AȘM a menționat că tortura a apărut odată cu civilizația, exprimând regretul că aflându-ne în sec XXI, trebuie să discutăm despre tortură. „Este o rușine a civilizației, dar este o realitate și ceea ce faceți dumneavoastră este un lucru foarte bun, este o cercetare științifică a fenomenului. Același lucru faceți dumneavoastră, studiați acest fenomen. Trebuie de identificat rădăcinile și de nimicit acele rădăcini. Desigur că soluția până la urmă depinde de instituțiile de drept, dar fără o abordare științifică acest fenomen negativ nu poate fi depășit”, a relevat academicianul, remarcând importanța implicării reprezentanților societății civile în combaterea acestui fenomen negativ.

Participanții la for au fost salutați și felicitați, deopotrivă, de dr. prof. univ. Cătălin Bordeianu, director adjunct ICR „M. Eminescu”. Domnia Sa a subliniat importanța evenimentului, dat fiind că acest fenomen nu este o problemă doar a specialiștilor în drept, dar și a tuturor, inclusiv a celor din domeniul culturii.

Dr. Andrei Chiciuc, președintele Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, a menționat că este onorat să participe la acest eveniment și s-a bucurat când a primit invitația. „Aceste lucruri sunt niște realități, pentru că se pare că în ultimul timp noi am uitat de ele, pentru că cei care nu au tangențe cu atare fenomene, consideră că ele au dispărut. Dar realitatea este aceea că ele încă există și faptul că dumneavoastră v-ați întrunit să discutați subiecte de combatere a torturii, de combatere a efectelor lucrurilor care sunt încă prezente, cu regret, în societate, este de bun augur”, a declarat președintele ANACEC.

În calitate de practician, dl Alexandru Zubco, șef al Direcției Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, a vorbit despre situația din locurile de detenție, locurile private de liberate din RM și tot ce ține de acest segment, tortura și cum sunt supuse persoanele aflate în detenție la aceste acte. În prezentarea sa se conțin nu doar elemente de constatare a lucrurilor, dar și recomandările ombudsmanului, așa cum vede el depășirea acestei crize. „Din păcate, constatăm cu îngrijorare că avem fenomenul supunerii la acte de rele tratamente, cum le numim noi, tratamente inumane și degradante față de persoanele care se află în custodia poliției, în penitenciare ș.a. Cauza? Constatăm fact2 фото 2orul uman, adică avem angajați neprofesioniști, care, în loc să aplice tehnici profesioniste, de audiere, de intervenție, de reținere, de asistență a unei persoane, ei se comportă inuman cu acestea. Persistă și atitudinea iresponsabilă a celor care emit politici cu privire la acest fenomen”, a relatat reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului.

Au mai luat cuvântul dna Diana Sârcu, director al Institutului Național de Justiție, online intervenind directorul Organizației Europene de Drept Public (EPLO) și președintele consiliului de administrație al acestuia, președintele Organizației Internaționale a Juriștilor și alte personalități notorii din domeniu.

În discursul său, dl Vladimir Cojocaru, a subliniat faptul că, sistemul administrației penitenciare nu tolerează actele de tortură și rele tratamente precum și faptul că, drepturile omului și democrația sunt valori fundamentale pe care ANP le promovează. Totodată, directorul interimar al ANP, a enunțat acțiunile și eforturile desfășurate în scopul diminuării fenomenului torturii în instituțiile penitenciare din țară în ultimii ani.

Participanții la conferință au abordat o multitudine de probleme ce vizează acordarea asistenței juridice, psihologice primare victimelor torturii, precum și reabilitarea acestora, promovarea conștientizării publice a inadmisibilității torturii, punerea în aplicare a dispozițiilor actelor internaționale privind interzicerea torturii și recomandările Comitetului ONU împotriva torturii pentru Republica Moldova, promovarea dezvoltării profesionale a organizațiilor angajate în prevenirea torturii, îmbunătățirea cunoașterii de către angajații poliției, penitenciarelor și spitalelor de psihiatrie, precum și a studenților facultăților de drept din Universitățile din Moldova (potențiali ofițeri de poliție, procurori, judecători) a responsabilității pentru aplicarea torturii, a metodelor de prevenire a torturii și încurajarea intoleranței la tortură și altele.

Conferința a finalizat cu formularea concluziilor și sugestiilor pentru prevenirea torturii.

1 конф 2

Detalii
26/11/2020

Cristina Chifa - antreprenoarea din Sîngerei care vrea să reîntoarcă acasă băștinașii plecați peste hotare prin crearea locurilor de muncă

cris kf 3Mere, căpșuni, portocale, roșii, piersici, pere, cireșe – toate deshidratate şi la mare căutare pe piața moldovenească şi nu doar, mai ales în perioada rece a anului. Sunt doar câteva dintre produsele cu care-și surprinde clienții Cristina Chifa din orașul Sîngerei. Antreprenoarea și-a lansat afacerea după ce a aplicat la „Fondurile de Susținere a Antreprenoriatului pentru Tineri în Sîngerei și Șoldănești”, gestionat de Asociația Obștească „Consens Sângerei” și a obținut un grant din partea Uniunii Europene și Suediei.

cris kf„Fructele şi legumele uscate sunt o alternativă în timpul iernii, când în magazine găsești doar produse exportate”, spune Cristina Chifa, tânăra întreprinzătoare din Sîngerei care şi-a deschis o afacere în localitatea de baștină, după doi ani de muncă peste hotare. „Comercializez legumele și fructele deshidratate mai mult prin intermediul rețelelor de socializare. Produsele ajung la consumatorii din toată țara, dar și la cei de peste hotare. Colaborez și cu câteva companii și Asociații Obștești, în special din Chișinău. Totodată, produc și cutiuțe cu fructe sau legume deshidratate, care pot fi dăruite în calitate de cadou. Pe viitor, îmi propun să elaborez seturi de fructe deshidratate pentru mic-dejun. Dar asta presupune și cheltuieli financiare. Vreau ca și ambalajul să fie ecologic și frumos, menționează fondatoarea afacerii”, Cristina Chifa.
Produsele antreprenoarei sunt sănătoase, fără adaosuri şi conservanţi. Cristina Chifa reușește să deshidrateze și până la 20 de kg de fructe pe zi. Toate produsele agricole sunt cumpărate de la oamenii din regiune. „Gustul fructelor şi legumelor uscate depinde de calitatea acestora. Cu cât produsele pe care le punem la deshidratat sunt mai bune, cu atât mai gustoase vor fi acestea”, adaugă tânăra.

Fructele și legumele uscate și deshidratate se bucură de o popularitate crescută în rândul consumatorilor preocupați de proprietățile nutritive ale alimentelor și de beneficiile lor pentru sănătate. Antreprenoarea are idei revoluționare prin care vrea să renască unele tradiții date uitării. „Inspirația mea din Anglia, care însă necesită o investiție foarte mare, o reprezintă agudele deshidratate cu ciocolată. Sunt foarte gustoase și favorizează reintroducerea tradiției de creștere a viermilor de mătase, care ar putea fi o atracție turistică în Republica Moldova”, spune Cristina Chifa.

Din grantul de 790 de euro, din partea Uniunii Europene și Suediei, pe care l-a obținut sub îndrumarea A.O. „Consens Sângerei” care implementează proiectul „Fondurile de Susținere a Antreprenoriatului pentru Tineri în Sîngerei și Șoldănești”, tânăra de 30 de ani a reușit să procure un deshidrator de fructe și un tocător de bucătărie. Utilajele îi ușurează semnificativ munca și-i garantează profit. „Atunci când am primit creditul, afacerea era înregistrată doar juridic. Utilajele pe care le-am procurat prin intermediul grantului m-au ajutat extrem de mult. Sunt foarte utile, nu ocupă mult spațiu, nu consumă multă energie și nici nu produc zgomot”, spune antreprenoarea din Sîngerei.
cris kf 4Tânăra este decisă să contribuie la dezvoltarea regiunii din care provine, în special la modernizarea satului de baștină al bunicii sale, Sângereii Noi, prin procurarea unui lot de pământ pe care vrea să construiască o mini-fabrică de producere a fructelor și legumelor deshidratate. Acum, își desfășoara activitatea într-o încăpere din propriul apartament. „Anul acesta am procurat un lot de pământ în sat, pentru a construi mini-fabrica. Vreau să am și un impact local, mi-am pus ca scop să dezvolt acest sat prin crearea locurilor de muncă, iar din această toamnă voi începe lucrările de construcţie. Vreau să reîntorc acasă cel puțin doi moldoveni nevoiți să muncească peste hotare prin crearea locurilor de muncă”, afirmă beneficiara de grant.
cris kf 6Tânăra este convinsă că moldovenii își pot schimba deprinderile alimentare nesănătoase, dacă au alternative gustoase, iar fructele și legumele deshidratate sunt cele mai indicate produse în acest sens.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării", proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Detalii
26/11/2020

Stanislav Chilimari, antreprenorul din Șoldănești care şi-a transformat pasiunea pentru lemn în afacere

 DSC0181 minCând visurile tale sunt mari, nimic nu te poate opri! În mâinile lui Stanislav Chilimari, lemnul prinde viaţă. Antreprenorul din Parcani, Șoldănești reușește să confecționeze mobilier din lemn natural, uși și geamuri. Și-a deschis atelierul chiar în curtea casei, după ce a aplicat la „Fondurile de Susținere a Antreprenoriatului pentru Tineri în Sîngerei și Șoldănești”, gestionat de Asociaţia Obştească „Consens Sîngerei”. În cadrul proiectului, implementat de Fundația Est-Europeană, tânărul de 27 de ani a beneficiat de un grant din partea Uniunii Europene și Suediei, cu ajutorul căruia și-a dotat atelierul cu utilajul necesar pentru funcționare.

Lemnul a fost dintotdeauna o curiozitate pentru Stanislav Chilimari. Antreprenorul recunoaște că în anii de școală aștepta cu nerăbdare lecțiile de educație tehnologică la care contura jucării sau elemente decorative din lemn. Trecerea anilor nu a făcut decât să crească pasiunea și interesul lui Stanislav pentru lemnărit, iar acum, tânărul este mândru că a reușit să-și creeze propriul atelier.

„Am decis să deschid afacerea în localitate pentru a le oferi oamenilor o alternativă ecologică. Am multe idei pe care vreau să le pun în practică și cred că obiectele pe care le voi confecționa, vor fi utile pentru cei din jur. Până acum, am realizat mai mult lucrări pentru familia mea, dar sunt în așteptarea comenzilor, afirmă Stanislav Chilimari.

 DSC0179 minTânărul și-a realizat visul cu ajutorul A.O. „Consens Sângerei” care gestionează „Fondurile de Susținere a Antreprenoriatului pentru Tineri în Sîngerei și Șoldănești”. După ce a învățat cum să elaboreze un plan de afaceri, dar și să prevină riscurile, a obținut un grant de 1209 euro din partea Uniunii Europene și Suediei. Datorită acestui suport financiar nerambursabil, a reușit să procure o mașină de tâmplărie.

„Acest grant a reprezentat pentru mine un adevărat suport, deoarece utilajul este foarte scump, comparativ cu veniturile pe care le obțin. De mult timp visam la o astfel de mașină de tâmplărie performantă. Pot să-mi pun în practică toate ideile. Nimeni până acum, în afară de prieteni și familie, nu m-a ajutat atât de mult”, menționează tânărul antreprenor.

Acest suport l-a determinat pe Stanislav Chilimari să creadă și mai mult în visul său. Este decis să procure un alt dispozitiv pentru ca atelierul să devină deplin funcțional. Pentru aceasta, tânărul agoniseşte bani, muncind la o firmă agricolă. „La această mașină de tâmplărie performantă trebuie să conectez un alt dispozitiv pentru aspirarea deșeurilor din lemn. Nu este foarte costisitor, iar banii pe care îi adun acum vor fi direcționați în această direcție. Totodată, aș vrea să confecționez și elemente din fier, dar pentru acest lucru tot am nevoie de utilaj și tehnică specială”, precizează tânărul.

Stanislav Chilimari este în proces de inițiere a actelor necesare pentru înregistrarea afacerii. „Totodată, sunt în căutarea punctelor de comercializare a produselor. Chiar dacă în regiune sunt mai mulți agenți economii care produc mobilă din lemn, eu sunt hotărât să depun mult efort pentru a oferi mobilă de calitate”, afirmă beneficiarul de grant.

Antreprenorul consideră că este important ca tinerii să se implice în afaceri pentru că doar așa pot demonstra că le pasă de cei din jur. „Vreau să rămân acasă și consideră că și în Republica Moldova poţi să devii un antreprenor de succes, dacă crezi în visele tale și muncești pentru realizarea lor”, punctează tânărul.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării", proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Mai multe articole …

  1. Antreprenorul Victor Ioncu din Șoldănești creează decorațiuni ecologice din placaj
  2. Uniunea Europeană și Suedia ajută tinerii din Sîngerei și Șoldănești să-și creeze sau dezvolte o afacere
  3. Fondatoarea KidsAcademy din Cahul: „Am decis să investesc în educația copiilor pentru că sunt viitorul țării”
  4. „Școala de programare robotică și electronică STEM” din Cahul le dezvoltă copiilor gândirea algoritmică și creativitatea
  5. Pizza italiană, adaptată la preferințele moldovenilor, în orașul Cahul
  6. Antreprenoriat de suflet în Lunca Prutului
  7. Storytelling – metodă îndrăgită de tineri pentru a reda partea din umbră a sufletelor omenești ”Youth Media Marathon Bălți”
  8. Victoria Captari - psihologul din Ialoveni care tratează suflete
  9. Tinerii din Ialoveni îşi lansează sau extind afacerile cu suportul partenerilor europeni
  10. UE // Murul – cultura de succes a unui tânăr antreprenor din Văsieni, r. Ialoveni

Pagina 62 din 77

  • 57
  • 58
  • 59
  • 60
  • 61
  • 62
  • 63
  • 64
  • 65
  • 66

Nius-Prof SRL

Cele mai active în ultima lună

  • Asociația Obștească „Eco-Răzeni” 7
  • Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) 5
  • Uniunea Europeană 5
  • Ambasada Suediei 4
  • Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) 4
Civic Digital Solutions
Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente


 
  • Despre Portal
  • Contacte
  • Confidențialitate
  • Întrebări frecvente
  • Creare cont
  • Resetare Parola
  • Reset user
  • Susține
  • Abonamente
  • Newsletter

2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS 

Email: support@portal.civic.md