Viața de student la Bacău

Despre domnișoara pe care v-o prezint astăzi pot să vă spun că a fost o adevărată surpriză pentru mine s-o cunosc. Este plină de viață, cu o energie magnifică și o dorință enormă de a schimba ceva spre bine. Ea este Maria Dicusar, studentă departe de casă, lucru care o și face specială.

Cine este Maria Dicusar?

Sunt Maria Dicusar, un cetățean al lumii, cu acte în regulă! 

Fac 20 peste lună(nu cu mult mai tânără decât Moldova noastră), sunt un om deschis, dar cu limite, prefer să nu mă bag acolo unde nu mă duce capul, dar acolo unde mă pricep, mă bag doar eu ; Pornind de la asta, nimic nu-mi pune plumb pe aripi să spun că mă pricep să scriu poezii și romane, am o pasiune pentru artizanat (sunt axată pe confecționarea de papioane), îmi place muzica tristă, nu pot râde în timpul unei comedii etc.

În legătură cu faza cum că sunt un om deschis: de obicei, nu sunt accesibilă deloc, dar, în cazul în care hotărăsc să mă deschid, atunci o fac cu toată ființa.

Ceea ce n-aș vrea să învăț vreodată este să descopăr lucrurile oculte…din acest punct de vedere, îmi place să-l citez pe Blaga, așa că nici eu “nu strivesc corola de minuni a lumii”; despre lucrurile sofisticate prefer doar să vorbesc (doar în acest context accept bârfa).

Dacă până aici încă n-ai înțeles ce tip de om mai e și Maria asta, hai să aduc lumină: sunt o persoană care încape perfect în 1,56 cm, am terminat cu bine clasa întâi la facultate, program de studii Comunicare și relații publice la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, însă.... originară sunt din Cimișeni (R.Moldova), un sat despre care multe n-am ce spune, pentru că e ca multe altele, poate mai puțin chiar...

Maria,  de ce ai ales să mergi în România la studii?

Vara lui 2013 a însemnat, pentru mulţi absolvenţi, pentru toţi absolvenţii lumii, desprinderea bărcii de faleză‒de liceu... şi trecerea oceanului‒adică debutul vieţii de student.

Ei bine, pentru mine a fost suficient să trec doar Prutul, ca să-mi zic: „START, viaţă de student!“

Pe mine România m-a cucerit de când am finisat gimnaziul încă. Am vrut foarte mult să absolv acolo liceul, dar a fost să fie așa: am făcut trei ani de liceu la gimaziul din satul Cimișeni, care actualmente poartă un nume istoric:  “Regele Mihai I”, ca mai apoi, chiar și după asta, să nu-mi pierd busola și să-mi ridic pânzele pe furtună, pentru că mi-a fost foarte dificil să ajung peste Prut (n-o să enumăr obstacolele tocmai din cauza numărului impozant). Mama mea, Nina Dicusar,  căreia i se datorează  faptul că fac o facultate în România, a fost cea mai entuziasmată de faptul că am fost admisă…mai mult ea a dorit să ajung aici… eu, deși eram oceanic de fericită, mi-am întins hora în suflet doar, mama a făcut-o pe poștașu’…

Am ales să-mi fac studiile la Bacău dintr-un singur rezon, ca, mai apoi, din ăsta, să se tragă altele, care să nu mă facă să mă decepționez: aici, şi nu altundeva, pentru că o diplomă românească e o diplomă europeană, iar o diplomă moldovenească nu e nici măcar moldovenească, pentru că, chiar deţinând-o, n-ai aproape deloc  şansa să te angajezi în câmpul muncii. Aici e altă treabă!...E o experienţă nouă, de neuitat!

Ce poți să spui despre anii de studenție?

Pentru mine, anii de studenție sunt nu ca un etaj pentru un bloc, ci încă un bloc pentru un cartier: oameni noi (pentru mine, o țară nouă), o limbă nouă (limba română de la noi și cea de peste Prut e definiția distanței dintre cer și pământ), anvergură de proporții de dezvoltare personală…

A fi student e dificil : mie una așa mi-a fost, mai ales că, plecând într-un oraș străin, plin de oameni de care n-am vrut să mă îndrăgostesc, dar s-a întâmplat(pentru mine e încă un miracol faptul acesta), a însemnat să semnez actul libertății totale, o libertate care m-a ținut utopic încuiată.

Eu nu cred că  mama te învață să gătești, să deretici, ci timpul, nevoia, așa că anii de studenție reprezintă, mai ales pentru mine, școala unde înveți să fii independent, să te descurci cu ceea ce nu ai, să cauți acolo unde nimic nu e, și totuși să găsești ceva !

Unde ai facut sau faci voluntariat?

Voluntariatul m-a atras ca un magnet…sau poate că eu l-am atras…nu știu cine-i de vină, dar uneori s-a întâmplat să-mi rup din orele de la facultate, ba mai mult- să risc să nu învăț pentru examen, doar ca să fiu prezentă la activitățile de voluntariat în care eram implicată. Este vorba despre Radioul universității Radio UNSR Bacău, unde, timp de două  luni am citit știri în difuzare direct cu colegul meu Daniel Dincă, apoi a urmat Campania “Dăruiește un zâmbet”, ediția I; este vorba despre colectarea de bunuri pentru un centru de copii cu dizabilități; cea de-a doua ediție s-a derulat în preajma sărbătorii de “1iunie”, când am mers din nou la copilași cu daruri, devenind pentru ei niște Moși Crăciuni estivali.

Apoi, din aprilie până în prezent, sunt voluntar în cadrul organizației Valoare Plus, acolo unde, alături de ceilalți membri, susținem ore de sport și dezvoltare personală cu copiii de la Școala “Domnița Maria” de la Bacău.

Între timp, am participat la Școala de iarnă despre jurnalismul independent....toate aceste activități extra-(ordinare)-școlare mi-au îmbogățit CV-ul cu date care au valoare în ochii unui angajator, dar, până la urmă, nu asta contează, ci interacțiunea cu noi oameni, de la care doar de învățat ai.

Care au fost primele impresii despre Bacau, orașul unde ești acum? Cât de greu a fost să te acomodezi și ce dificultăți ai întâlnit?

Am călcat pe pământ băcăuan pe fix 26 septembrie, 2013, ca pe fix 27 să blestem la propriu ziua în care am decis să mă retrag din lista studenților de la USM (am fost acceptată la USM la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării).

Așa că a doua zi, adică pe 27, mi-am sunat familia și m-am plâns așa cum plângi într-o batistă…mergeam pe stradă cu ochii în buzunar; nu doream să văd nici culoarea zilei…să se înțeleagă că nu orașul era de vină, ci eu! Eu, cea care eram deprinsă cu o lume pe o distanță de 100 de metri –exact atâția câți făceam de-acasă până la liceul din sat….mai pe scurt, m-a băgat în sperieți lumea de la Bacău, care era prea mare pentru mine, iar libertatea mă surprinse printr-o anvergură de proporții. De la balcon, de la cămin, dadeam de fiecare dată cu nasul într-un cimitir, la care, dacă priveai paralel la mine și la el, vedeai că cimitirul arăta mult mai fericit decât mine…

Amfiteatrul în care s-a desfășurat primul meu curs la facultate a însemnat cuibul, de  unde să nu mă grăbesc să plec, deoarece căminul era pentru mine un cavou.

A treia mea zi la Bacău a fost o duminică…am mers la biserică și, identificând fragmente din slujbă cu cele de la mine din sat, am plâns fără să vreau…și nu mă puteam stăpâni…Nu puteam să-mi răspund ce caut eu în acest oraș…

  Când am mers acasă prima oară, asta se întîmplase în vacanța de iarnă, mamei mele nu-i venea să creadă ce vedea în fața ochilor: un omuleț care a răbdat o jumate de an, ca mai apoi, tocmai hăt-hăt prin luna mai (mult pentru mine și greu) să audă de la același omuleț că nu vrea acasă (asta și acum, când sunt la Chișinău i-o zic). Nu știu dacă m-am făcut înțeleasă, și, ca să evit zgomotul care poate perturba comprehensiunea ideii, vreau să zic așa: Bacău mi-e mai aproape decât Cimișeniul!

Care sunt cele mai dragi amintiri pe care le vei păstra din această experiență?

Ah, acuma înțeleg că tot ce ține de Bacău va rămâne în  mine pentru totdeauna! Sigur că amintirile ce mă leagă de acest orășel se împart în bune și rele, dar le sunt recunoscătoare celor care m-au apăsat, datorită lor m-am călit, căci o amică băcăuancă mi-a zis : » nu iese ulei, dacă  măslinele nu sunt stoarse…dacă simți presiuni în viață, nu te teme, Dumnezeu tocmai scoate ce-i mai bun din tine ! » Cele mai frumoase clipe, desigur, le-am stocat în poze, la care mă uit cu jind, căci atâta lume minunată am cunoscut…De cămin, puțin ce mă leagă…eu am preferat să culeg, nu să strâng resturi, tot laolaltă !

Te-ai întoarce să locuiești și să lucrezi în Moldova?

Întrebarea asta e prematură, dar văd că viața déjà începe să mi-o răspundă : vara asta, aproape jumate, am dat-o pe căutarea unui job…imposibil să te angajezi la Chișinău, dar anii care urmează să vină îmi vor arăta alte căi, poate…mi-ar plăcea să am un post de muncă acasă !

Cel puțin acuma, văd rostul întrebării mele : CE CAUT LA BACĂU ? E simplu : posibilități (atâtea sunt !)

Ce mesaj ai transmite, tu, tinerilor?

Ceea ce vreau să le transmit tinerilor îmi transmit și mie deopotrivă, pentru că sunt sigură că avem același sentiment : la 20 de ani nu se poate să-ți dorești altceva decât succese în căutare și fericire în aflare !

Mă adresez tuturor tinerilor de pe planetă să-și îndeplinească mofturile, pentru că totul se poate , să nu se oprească la primul succes, căci cerul nu e Stop, ci abia Startul.

Sper împreună să schimbăm Moldova, căci, la ora asta, mai mult ea are nevoie de noi, decât noi de ea, așa că trebuie să muncim și să echivalăm balanța ! Baftă nouă în asta, sper să ne iasă !

Daniela Timofti