Peste 2800 de elevi din țară au primit la începutul noului an școlar ghiozdane pline cu cărți și rechizite



În primele săptămâni ale noului an școlar, proiectul „Cutia Școlarului“ – cărți și rechizite pentru copiii din Republica Moldova, organizat cu sprijinul DRRM, a oferit unui număr de peste 2.800 de elevi din Republica Moldova pachete educaționale alcătuite din ghiozdane, rechizite și cărți. 

Pachetele au ajuns în peste treizeci de instituții din învățământul secundar general, școli cu elevi aflați în risc de abandon școlar și absenteism crescut. Acum, copiii au toate rechizitele școlare necesare pentru a-și face temele, ghiozdane comode și cărți pline cu informații valoroase și povești. 

Până la finalul anului școlar 2022-2023, elevii beneficiari ai proiectului se vor bucura și de lecturi video, în limba română, susținute cu măiestrie de ambasadoarea proiectului – actrița Teatrului Național din București, Monica Davidescu. Alături de profesori, elevii vor viziona câte o lectură pe lună. Poveștile lui Ion Creangă, poeziile lui Grigore Vieru, curiozități despre marile personalități ale lumii, dar și prima lor familiarizare cu filosofia – toate acestea, în lectura plină de intensitate a actriței, vor încuraja copiii, rând pe rând, să se apropie de literatură și de frumusețea limbii române.

Proiectul este organizat de către Idea Papel, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Acesta își propune să motiveze elevii în spiritul frecventării școlii, să le dezvolte interesul pentru lectură, să cultive și să păstreze identitatea românească.

Articol adaugat de: Marketing IdeaPapel
Alte articole de la acest autor: