Din culisele evenimentelor DoR: „Oamenii trebuie să vadă că nu există un zid între jurnaliști și cititori”

În 10 ani, Decât o Revistă (DoR) a devenit una din cele mai citite publicații din România. Aceasta s-a făcut cunoscută nu doar prin eseurile, reportajele și portretele despre oameni, ci și datorită evenimentelor pe care le organizează ca să fie mai aproape de cititori. Pentru a pătrunde în „culisele” acestora, pe 4 septembrie 2019, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a invitat jurnaliștii la o întâlnire cu Laura Trocan, coordonatoare de evenimente la DoR.
 
Timp de două ore, Laura Trocan a relatat cum au fost organizate cele mai importante  evenimente și a vorbit despre oamenii care stau în spatele „cortinei”.
 
Cel mai mare dintre acestea este, cu siguranță, DoR Live - „revista vie” transpusă în scenă de jurnaliști și artiști, prezentată sub forma unui spectacol pe parcursul a două-trei ore.
 
„Conceptul unei reviste Live nu a fost inventat de noi. Ceea ce putem spune că am inventat noi este spectacolul pe care-l punem în scenă. Cele 15-20 de povești reușesc să transmită publicului foarte multă emoție anume datorită spectacolului: momente de lectură, scurtmetraje, teatru, dans, muzică live. De ce am decis să facem DoR Live? Pentru că sunt oameni care nu citesc, dar care merg la teatru și timp de două ore pot afla ce se întâmplă în societatea românească”, a spus Laura Trocan.
 
Discuția s-a axat și pe momentele organizatorice ale unui astfel de eveniment – sală, bilete, artiști, sponsori, promovare. De asemenea, au fost aduse în discuție și emoțiile pe care le au jurnaliști atunci când prezintă în scenă istoriile pe care le-au scris. Venind la Chișinău, Laura Trocan a solicitat colegelor ei de la DoR să scrie un mesaj despre ce înseamnă pentru ele DoR Live și emoțiile pe care le trăiesc în scenă.
 
Pentru mine, DoR Live e ca un curs ongoing despre public speaking și public presence, despre expunere - lucruri de care am dus lipsă în școlile românești cât am crescut eu: eram convinși că trebuie să stăm cuminți în bănci, să ridicăm mâna și când vrem la baie. Pentru o persoană căreia îi e greu să vorbească și acum, ca adult, și în fața unei clase cu copii de-a VII-a (copiii sunt publicul cel mai dur), să vin la DoR Live în fața a aproape 1000 de oameni părea sfârșitul lumii. Dar pe măsură ce am început să povestesc spectatorilor despre un licean care abia trecea pragul maturității și se pregătea de facultate, m-am conectat la oamenii din sală, am făcut pauze când au râs, am uitat de mine și de emoții. Pentru că, până la urmă nu era despre mine, ci despre cum ne conectăm unii la poveștile altora. În seara aia probabil mulți și-au amintit cât de complicat e să fii îndrăgostit la 16-17 ani și nothing else mattered”, a scris Anca Iosif, reporter DoR.
 
Ca reporter, să faci conținut pentru scenă e ca și cum ai învăța o meserie nouă. Sigur că etapele sunt aceleași: te documentezi, eventual scrii un script, dar logica mesajului scris se fracturează pe scenă și e nevoie de una nouă. În care exersezi mult și cauți pe YouTube sesiuni de dicție, îți dai seama că nu știi cum o să ții și microfonul, cum o să citești de pe foaie (cât mai puțin, totuși), cum o să le transmiți oamenilor pe care nu îi vezi pentru că îți intră luminile în ochi mesajul pe care te-ai antrenat ani de zile să îl transmiți în scris. Pe scenă trebuie să fii și concis, că lumea nu vine la un one woman show, și funny, pentru că publicul nu se întreține doar cu informație, eventual și firesc în mișcări scenice de care ai fugit de când te-ai hotărât că nu vei fi reporter corespondent TV. Cu toate astea, puține povești long-form transmit emoția pe care o cară cu ea un moment pe scenă. Setezi un context cu totul nou, îi bagi într-o altă lume cu toate simțurile pe care le ai la îndemână, îl faci să-i pese de trei ori mai mult”, a scris Nicoleta Rădăcină, reporter DoR.
 
Laura Trocan a vorbit și despre The Power of Storytelling, cel mai mare eveniment din Europa de Est dedicat storytellingului, podcastul Pe Bune, dar și despre evenimentele mici pe care DoR le organizează periodic pentru a menține un dialog permanent cu abonații, care sunt și principala sursă de finanțare a revistei.
 
„Evenimentele mici le organizăm pentru a ne cunoaște publicul și a menține cu ei un contact permanent. Oamenii trebuie să vadă să nu există un zid între noi”, a spus Laura Trocan. 
Întrebată de unde vin ideile și motivația de a face în permanență ceva nou, Laura Trocan a menționat că cea mai importantă sursă de inspirație este asaltul de idei. „Colegii își scriu pe hârtie ideile, după care acestea sunt discutate. Evident, cele mai bune prind contur”, a spus Laura.
 
Vorbind despre eșecuri și lecții învățate în urma organizării evenimentelor, Laura Trocan a menționat cazurile când oamenii, deși au cumpărat bilete la spectacole, oricum nu vin. „Pentru a ne asigura că avem sala plină, am instituit o regulă – la toate spectacolele vindem cu 15% mai multe bilete”, a spus ea.
 
Ludmila Bogheanu, PR & Marketing Manager la Ziarul de Gardă, a recunoscut că întâlnirea cu Laura Trocan i-a dat răspuns la întrebările pe care le avea legate de desfășurarea unor evenimente de calitate. „Am putea prelua idei care au funcționat în România sau, de ce nu, să identificăm formate noi pentru a crea punți dintre jurnaliști și cititori”, a spus Ludmila Bogheanu.
 
„Cu siguranță, instituțiile media din Republica Moldova mai au de crescut până la nivelul celor din România. Cea mai mare problemă pe care o văd eu în Moldova este lipsa interesului din partea oamenilor pentru a participa la astfel de evenimente”, a spus Diana Guja, PR manager.
  
Acest eveniment este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.