frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Discuții publice privind promovarea integrării europene a Republicii Moldova în satul Dușmani, raionul Glodeni

Clinica Juridică Universitară a dat start discuțiilor publice privind “Promovarea integrării Europene a Republicii Moldova” în  cadrul proiectului “Fortificarea OSC-urilor prestatoare de servicii juridice comunitare și promovarea procesului integrării Europene” susținut financiar de către Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID), în cadrul proiectului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova, implementat de FHI 360.

SDC10385

Prima discuție publică, a fost susținută în data de 7 noiembrie a.c. cu locuitorii satului Dușmani, raionul Glodeni ce a avut loc în incinta bibliotecii publice locale.

Echipa s-a deplasat în satul Dușmani cu scopul de a informa locuitorii rurali despre valorile europene, beneficiile și importanța procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE).

Discursul public a fost susținut de expertul Ion Dănoi, lector universitar, avocat practician. La eveniment au participat și voluntarii Clinicii Juridice Universitare - Butușanu Victoria și Grădinaru Eugen, studenții facultății de Drept și Științe Sociale ale Universității de Stat “Alecu Russo” din  mun. Bălți.

SDC10388

Tema discuției publice abordate a fost - Promovarea Integrării Europene a Republicii Moldova. Moderatorul a făcut o incursiune în istoricul, evoluția și crearea Uniunii Europene. S-a discutat despre valorile și instituțiile UE, precum și despre principalele libertăți europene. De asemenea, s-au pus în discuție relațiile actuale ale RM cu UE și Acordul de Asociere RM-UE. Participanții prezenți s-au implicat activ în discuție și au argumentat dorința populației de aderare în spațiul european. Au fost abordate și alte subiecte tangențiale tematicii europene. Nu au lipsit nici părerile euro sceptice, care sunt împotriva integrării europene.

Profesoara din instituția școlară a mărturisit despre influența pozitivă resimțită în localitate. Motivul fiind, faptul că, instituția preșcolară din satul Dușmani beneficiază de renovare din fonduri europene.

Ora publică a fost interactivă și productivă în opinia participanților, deoarece subiectele  discutate sunt bine-venite pentru informarea populației în privința procesului de Integrare Europeană  a RM.

Această activitate a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin Clinicii Juridice Universitare din Bălţi și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola