frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Marea majoritate a televiziunilor din Moldova practică pirateria masiv şi permanent, Apollo

Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „Apollo” constată că marea majoritate a posturilor de televiziune din Republica Moldova practică pirateria în mod consecvent, aproape sistemic, provocând o stare de concurenţă neloială radiodifuzorilor de bună credinţă. Potrivit datelor „Apollo”, circa 75-80 la suta dintre filmele difuzate de televiziuni în Republica Moldova sunt piratate, nu beneficiază de contracte cu deţinătorii drepturilor de autor sau recurg la diverse tertipuri pentru a simula existenţa unor contracte cu societăţi fantomă sau neutorizate de acoperire a ilegalităţilor de acest gen. Asociaţia îşi expune această poziţie într-o sesizare adresată institutiilor naţionale si internaţionale privind ilegalităţile din Audiovizual, notează Info-Prim Neo cu referire la textul sesizării. 

În aceste condiţii, Asociaţia consideră oportună amendarea Codului Audiovizualului în vederea includerii unor prevederi de natură să înasprească sancţiunile pentru radiodifuzorii care practică pirateria, inclusiv retragerea licenţei de emisie pentru practicarea furtului audiovizual. Anterior, „Apollo” a solicitat Comisiei parlamentare pentru Cultură şi Mass-Media iniţierea unei proceduri legislative în vederea amendării Codului Audiovizualului la capitolul sancţionarea pirateriei, însă mai bine de un an nu se întreprinde absolut nimic în acest sens. „Mai mult decât atât, Asociaţia Presei Electronice din Moldova APEL a elaborat un nou Cod al Audiovizualului, în colaborare cu Fundaţia Soros-Moldova, proiect având avizul pozitiv al UE, CE, OSCE, dar care rămâne literă moartă din cauza nefuncţionalităţii instituţiilor statului, în special a Parlamentului Repubicii Moldova”, se spune în sesizare. 

Asociaţia Apollo, care desfăşoara o campanie naţională de combatere a pirateriei semnalează „o situaţie fără precedent, creată de compania StarNet, prestatoare de servicii de televiziune prin cablu”, precizează „Apollo”. 

„Deşi Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) i-a retras acestei companii licenţa pentru încălcarea drepturilor de autor şi retransmiterea ilegală a 110 posturi TV, StarNet continuă şi la momentul actual nu doar să furnizeze ilegal aceste servicii, dar şi să lanseze altele noi. Asadar, nu se piratează doar filme, se fură en gros cu posturi de televiziune din străinatate”. Hotărârea CCA de retragere a licenţei a fost publicată şi în Monitorul oficial, astfel încât o anume perioada de timp, sfidînd Legea şi bunul simţ, aceasta a continuat să comită ilegalităţi. Cu toate acestea, nici Procuratura, CCCEC sau MAI nu au întreprins măsuri pentru a împiedica acţiunile ilegale ale StarNet, deşi instituţiile menţionate mai sus au fost sesizate de CCA. Doar Agenţia Naţională pentru protecţia Concurenţei a sancţionat compania cu 3 % din profitul pentru anul 2010”, afirmă Asociaţia. 

„Apollo” acuză postul public TV Moldova 1 de complicitate directă, deşi tacită, pe motiv că, „având drepturi exclusive de retransmitere a meciurilor de fotbal din Liga Campionilor, nu a reacţionat în niciun fel atunci când StarNet a difuzat ilegal meciurile Ligii Campionilor la 4 posturi de sport străine, incluse, de asemenea, ilegal în grila sa”. 

„Conformarea StarNet poate fi obţinută doar prin intervenţia organelor abilitate ale statului. Inactivitatea, pasivitatea complicitară a instituţiilor de drept din Republica Moldova întru stoparea imediată a acestor încălcări grave a fost continuată cu un act judecătoresc mai mult decât dubios al Curţii de Apel Chişinău de suspendare a Deciziei de retragere a licenţei de activitate a StarNet, lucru inacceptabil în cadrul statului de drept şi care constituie o ingerinţă în activitatea instituţiilor abilitate, o substituire de competenţă, o punere perfidă într-o legalitate ilegală a agentului economic respectiv”, consideră „Apollo”. 

Asociaţia cere instituţiilor abilitate ale statului, conducerii de vârf a Republicii, să intervină pentru a curma ilegalităţi pe care le apreciază drept sfidătoare şi ieşite din comun. De asemenea, se solicită instituţiilor străine acreditate în Moldova să urmarească cu atenţie sporită desfăşurarea acestui caz şi să intervină pe lângă instituţiile moldoveneşti în vederea determinării acestora la un comportament legal, democratic şi transparent, se spune în sesizarea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „Apollo”.

 

http://info-prim.md

 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola