La data de 8 decembrie 2021, reprezentanții: Dl Serghei Brînza, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Decanul Facultății de Drept al Universității de Stat din Moldova și Dna Tatiana Chebac, Directoarea Fundației Te Doy Moldova au semnat un Memorandum de colaborare pentru o perioadă de trei ani, care are drept scop continuarea relațiilor de parteneriat pe domeniul prevenirii și combaterii fenomenului violenței în familie.
Acest Memorandum este semnat în contextul implementării proiectului „Crearea unui Centru de Justiție Familială în Moldova”, finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Biroul Internațional de Asistență în Combaterea Traficului de Droguri și Aplicare a Legii. La semnarea acordului au participat invitați din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău – Dl. Christian Burstall, Ofițer Politic, Consilier pentru Drepturile Omului; din partea Facultății de Drept – Dna Cristina Popovici, lector universitar, Prodecanul Facultății de Drept, USM, Dna Aliona Cara-Rusnac, doctor în drept, conferențiar universitar, responsabilă de Filiera Anglofonă, care va fi persoana de contact din partea Facultății de Drept, Dna Svetlana Slusarenco, doctor în drept, conferențiar universitar, Directorul Școlii Doctorale „Științe Juridice”, precum și din partea Fundației Te Doy Moldova – Dna Ruxanda Revenco, Vicedirector și Dna Rodica Jardan, Coordonator Programe.
Decanul Facultății de Drept a precizat importanța stabilirii parteneriatenelor dintre Facultatea de Drept și Fundația Te Doy Moldova, care duc la relații de colaborare fructuoase și avantajoase ambelor părți semnatare. Totodată, a evidențiat deschiderea Facultății de Drept de a susține activitățile fundației în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului violenței în familie. De altfel, facultatea promovează constant „toleranța zero față de orice formă de violență”, recent fiind și gazda unui eveniment științific internațional cu genericul „Prevenirea hărțuirii: realitate și soluții legislative”. Respectiva manifestare s-a înscris deopotrivă în cadrul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, fiind organizată pentru a marca Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, desemnată în ziua de 25 noiembrie. Dl Decan a menționat că își dorește ca acest parteneriat să fie viabil, care să permită dezvoltarea capacităților studenților de la Facultatea de Drept, dar și a cadrelor didactice prin organizarea și promovarea activităților de cercetare și expertiză în domeniul jurisprudenței.
Doamna Tatiana Chebac, Directoarea Fundației Te Doy Moldova, a reiterat că evenimentul de astăzi era mult așteptat de echipa proiectului, deoarece Centrul creat în cadrul grantului va oferi servicii holistice victimelor violenței bazate pe gen, de familie și sexuală. Iar pregătirea și instruirea specialiștilor și personalului care vor asista supravețuitoarele violenței împotriva femeilor – sunt acțiuni prioritare, în contextul în care studenții Facultății de Drept vor fi nemijlocit implicați în acest proces în perioada profesională. Totodată, Dna Directoare a menționat că memorandumul este semnat în cadrul Campaniei 16 zile de activism de combatere violenței în bază de gen, reamintind că recent a fost ratificată Convenția de la Istanbul, ce fortifică semnificația acestui eveniment, și respectiv sunt multe activități de implementat în care Facultatea de Drept, corpul profesoral și studenții vor juca un rol primordial.
Dl. Christian Burstall a adăugat că este onorat să participe la acest eveniment și și-a exprimat speranța că această cooperare va fi o nouă oportunitate de a contribui la prevenirea și combaterea fenomenului de violență în Republica Moldova, unul din obiectivele Președintelui SUA și a Ambasadei SUA în Moldova.
Pentru realizarea obiectivelor comune, Facultatea de Drept a USM și Fundația Te Doy Moldova intenționează să coopereze și să realizeze un set de activități, precum conferințe, mese rotunde, concursuri sub rezerva disponibilității resurselor ambelor părți: evenimente și inițiative comune, instruiri pentru studenți/ studente, activități de cercetare în domeniul combaterii violenței împotriva familiei, consultanță și expertiză, programe de stagiere și/ sau voluntariat pentru studenții Filierei Anglofone a Facultății de Drept, precum și pentru alți studenți cointeresați să activeze în acest domeniu etc.
Zeci de reprezentanți ai Organizațiilor Societății Civile, Grupurilor de Acțiune Locală și Grupurilor de Inițiativă Locală din toată țara participă la instruirea în domeniul bunei guvernări. Timp de două zile, aceștia își dezvoltă și își consolidează capacitățile de implicare în procesele ce asigură buna guvernare (transparență decizională, elaborarea participativă a politicilor publice, anticorupție, integritatea APL-urilor, monitorizarea achizițiilor publice etc.), precum și abilitățile de aplicare a instrumentelor/tehnicilor de implicare a cetățenilor în procesele de guvernare locală.
Prezentă la eveniment, directoarea Fundației „Friedrich Ebert” Moldova, Ana Mihailov, a apreciat interesul mare al societății civile de a se implica în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice, contribuind astfel la schimbare în bine a comunităților din care fac parte. „Prin aceste activități dorim să dezvoltăm capacitățile organizațiilor societății civile în domeniul bunei guvernări, să le determinăm să fie mai active și mai implicate în procesele de luare a deciziilor, să consolidăm comunicarea dintre autorități și reprezentanți ai societății civile, să asigurăm transparența proceselor decizionale. Printre elementele importante în asigurarea bunei guvernări sunt monitorizarea activităților autorităților de către societatea civilă, articularea intereselor celor pe care îi reprezintă și implicarea activă în procesele decizionale. Totodată, punem accent pe sporirea gradului de implicare a femeilor în viața politică, socială, economică atât la nivel local, cât și național”, a reiterat Ana Mihailov.
„Implicarea societății civile în asigurarea transparenței procesului decizional, elaborarea participativă a politicilor publice, monitorizarea achizițiilor publice este foarte importantă. Vă îndemnăm să vă implicați activ în procesele decizionale, la elaborarea politicilor publice și la monitorizarea implementării acestora. Politicile publice elaborate în interesul cetățenilor vor contribui la dezvoltarea comunităților dumneavoastră, la îmbunătățirea condițiilor de trai și asigurarea serviciilor de calitate”, a afirmat coordonatoarea Programului Instruiri, Carolina Buzdugan.
Participanții și participantele la instruire și-au exprimat interesul față de consolidarea cunoștințelor în domeniul bunei guvernări, eficientizarea colaborării dintre societatea civilă și autoritățile publice locale, dezvoltarea parteneriatelor publice-private, îmbunătățirea abilităților de scriere și implementare a proiectelor, precum și sporirea gradului de implicare și promovare a femeilor etc.
Astfel, formatorul Vasile Cioaric le-a vorbit participanților și participantelor care sunt principiile de bază și elementele bunei guvernări, menționând importanța participării cetățenilor în luarea deciziilor. „Buna guvernare este un proces prin care instituțiile publice desfășoară activități publice, gestionează resurse publice și garantează respectarea drepturilor omului într-o manieră liberă de orice abuz și corupție, acordând o atenție deosebită principiului statului a de drept”, a explicat Vasile Cioaric.
Instruirea pentru reprezentanții societății civile în domeniul bunei guvernări este organizată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.
17 noiembrie 2021 – Samantha Power, administratoarea USAID, în cadrul vizitei sale oficiale în Republica Moldova, a inaugurat astăzi MEDIACOR, primul centru de producție digital-media, ce marchează o nouă etapă în dezvoltarea industriilor creative din țară.
MEDIACOR a fost lansat de Administratoarea USAID împreună cu Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, Ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, Ambasadorul Marii Britanii, Steven Fisher, Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, și Directorul Asociației COR, Vasili Braga, care sunt partenerii și co-finanțatorii centrului.
Găzduit de Universitatea de Stat din Moldova, MEDIACOR oferă spații pentru colaborare, producție, filmări și post-producție care vor permite studenților, profesioniștilor și studiourilor de producție să realizeze produse media la standardele industriei media, aplicând noi tehnologii în pas cu tendințele globale din media digitală. MEDIACOR este lansat într-un moment în care modelele tradiționale în media, tehnologiile și modurile de gândire sunt în plină schimbare, cu tendința de consum accelerat a produselor media digitale.
"Vin din sectorul de producție media și știu cât de valoros este să asigurăm accesul tinerilor profesioniști și studenților la tehnologii moderne, de ultimă generație. Astfel, ei învață să creeze conținut media de calitate, competitive pe piața națională și internațională", susține Sergiu Prodan, Ministrul Culturii.
MEDIACOR va fi o platformă de dezvoltare pentru antreprenori din domeniile servicii creative și media, care în Moldova numără peste 2,800 companii, unele având deja colaborări cu parteneri internaționali pentru producție audiovizuală, film, animație și design grafic.
Peste 1.000 de studenți de la facultățile de jurnalism, IT și comunicații, dar și specialiștii și companiile din domeniul industriilor creative vor avea acces la cele 4 zone de pre-producție și post-producție video și audio de la MEDIACOR:
"Universitatea de Stat - ce are astăzi la activ peste 10.500 de studenți - este bucuroasă să găzduiască MEDIACOR. Noul centru media oferă studenților de la facultățile de jurnalism, tehnologii informaționale, economie, matematică, filologie, limbi străine acces la echipamente moderne ce le vor oferi studenților posibilitatea de a îmbina cunoștințele teoretice cu cele practice. Astfel, vom pregăti specialiști ce vor putea răspunde cerințelor pieței muncii", a declarat Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova.
Centrul MEDIACOR va fi administrat de Asociația COR, care gestionează de 2 ani activitatea centrului creativ ARTCOR.
"La MEDIACOR vom aduce, împreună cu partenerii privați, cele mai avansate tehnologii media, cum ar fi captarea mișcărilor pentru industria dezvoltatoare de jocuri și producție virtuală pentru industria de film și media. Noile tehnologii ne permit să reducem esențial costul și timpul de producție, care este astăzi o barieră în dezvoltarea industriei digital-media în R. Moldova", spune Vasili Braga, Directorul Asociației COR.
Primul rezident al MEDIACOR este Școala de Studii Avansate în Jurnalism.
Crearea MEDIACOR a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Ambasada SUA, USAID, Guvernele Suediei, Marii Britanii, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Universitatea de Stat din Moldova și Asociația COR. Valoarea parteneriatului este de aproape 3 mln USD, dintre care 1,3 mln USD reprezintă suportul USAID, Suedia și UK aid.
Parteneriatele pentru abilitarea femeilor și asigurarea bunei guvernări la nivel local și național vor fi consolidate. În acest sens, astăzi, Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și Academia de Administrare Publică (AAP) au semnat un Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul asigurării bunei guvernări și promovării egalității de gen. Documentul a fost agreat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova si AO „Institutum Virtutes Civilis” cu suportul financiar al Uniunii Europene și Friedrich-Ebert-Stiftung.
Prezentă la evenimentul de semnare, președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a menționat că, prin acest Memorandum, părțile s-au angajat să realizeze un șir de acțiuni, care vor contribui la atingerea obiectivelor Proiectului pe parcursul implementării acestuia, perioada aprilie 2021 – aprilei 2024 și pentru a realiza activitățile planificate în proiect. „Buna guvernare poate fi asigurată prin parteneriate eficiente dintre autoritățile publice și societatea civilă. Ne propunem să dezvoltăm capacitățile autorităților publice locale și a OSC-urilor, pentru o înțelegere mai bună a acestor procese și să-i încurajăm să coopereze pentru dezvoltarea politicilor publice locale sensibile la dimensiunea de gen. Asupra acestui obiectiv vom lucra împreună cu AAP și atingerea lui ne va permite să consolidăm coeziunea socială, să creăm oportunități de afirmare a fetelor și femeilor în dezvoltarea comunităților lor”, a afirmat Liliana Palihovici.
Din partea Fundației „Friedrich Ebert” Moldova, documentul a fost semnat de către directoarea Ana Mihailov. „Doresc ca acest început de colaborare să ne fie de bun augur, să vină cu beneficii mutuale pentru organizațiile noastre, dar mai ales pentru beneficiarii proiectului – autoritățile adminstrației publice, organizațiile societății civile, dar nu în utlimul rând, cetățenii. Așteptăm de la această colaborare ca experiențele noi acumulate în cadrul proiectului, în domeniul politicilor publice sensibile la dimeniunea de gen, să fie replicate cu succes pe o scara cât mai largă, de care să beneficieze în măsură egală atât barbații, cât și femeile”, a subliniat directoarea Fundației „Friedrich Ebert” Moldova.
Rectorul AAP, Oleg Balan, a reconfirmat deschiderea instituției privind promovarea femeilor și a bunei guvernări, mai ales la nivel local. „Avem în derulare mai multe proiecte în domeniul asigurării egalității de gen și suntem deschiși pentru noi parteneriate, care au scopul de a dezvolta capacitațile atât a autorităților publice locale de nivelul I și nivelul II, cât și a organizațiilor societății civile, dar și de a contribui la o guvernare mai bună și de a dezvolta politici sensibile la gen”, a spus Oleg Balan.
Conform Memorandumului de Înțelegere, Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis” s-au angajat:
La rândul ei, AAP și-a asumat:
Proiectulul „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare” a fost lansat în luna iulie a acestui an. Proiectul este implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația „Friedrich Ebert”.
Tinerele și tinerii din raioanele Fălești și Strășeni, implicați în proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, precum și inițiatorii, partenerii și finanțatorii acestei inițiative s-au reunit, la 26 octombrie 2021, la Chișinău, în cadrul evenimentului final al proiectului pentru a-și împărtăși emoțiile și reușitele și pentru a discuta despre calea de urmat pentru asigurarea egalității dintre femei și bărbați, fete și băieți prin intermediul spectacolelor de Teatru Social.
Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.
Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului a venit Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici: „Noi suntem extrem de bucuroși să vă vedem și să putem discuta cu voi înafara scenei. Atunci când am început proiectul poate că mi-ați părut timizi, dar după ce v-am văzut jucând spectacolul, am înțeles că sunteți persoane cu o putere de convingere mare. Eu sper că ați înțeles cum trebuie să ne construim lumea noastră comună în care să ne simțim confortabil, trăind cu respect reciproc între femei și bărbați. Să știm să susținem și să lăudăm aproapele nostru, iar atunci când vedem că cineva încalcă drepturile altcuiva, atunci să fim persoana care oprește discriminarea”.
„Vă felicităm pentru implicarea în acest proiect, știm că a fost o vară lungă în care ați fost implicați în diferite activități. Sperăm că acest efort a fost util pentru dumneavoastră, pentru că ce am văzut în calitate de spectator a fost deosebit, am văzut încredere, creativitate și entuziasm. Cred că această experiență o să vă fie utilă și pe viitor indiferent de domeniul în care veți activa, iar mesajele pe care le-ați transmis o să vă îndrume în alegerea carierei. Vă mulțumim pentru implicare și sperăm că pe viitor vă veți implica și în alte proiecte”, a menționat Coordonatoarea de proiect, UN Women Moldova, Viorica Culeac.
Regizorul Teatrului M.A.D.E., Ianuș Petrașcu, a specificat faptul că implicarea tinerilor în acest proiect a fost una utilă și necesară. „Mă bucur că v-am făcut să vă îndrăgostiți și m-ai mult de teatru prin intermediul acestui proiect. Îmi pare bine că ceea ce am învățat împreună cu voi contribuie la promovarea faptului că toți oamenii avem drepturi egale. Am înțeles că de fiecare dată când avem ocazia trebuie să transmitem aceste lucruri mai departe în societate”.
Scopul proiectului „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” a fost bazat pe dezvoltarea capacităților tinerilor și implicarea lor în activități care contribuie la abordarea și spargerea stereotipurilor de gen și a normelor sociale discriminatorii.
Tinerele și tinerii din raioanele Strășeni și Fălești, care au fost implicați în desfășurarea proiectului și-au exprimat părerile referitoare la desfășurarea evenimentului final.
„Am primit oportunitatea să particip în acest minunat proiect care a influențat asupra viziunii mele față de stereotipuri. De fapt, aveam idee ce este un stereotip, iar teatrul social m-a ajutat să-mi creez un zid mai puternic față de stereotipurile pe care mi le înaintează societatea. Evenimentul de astăzi m-a ajutat să realizez că am ajuns la un scop mare pe care mi l-am propus în iulie la începutul proiectului. De obicei cam greu duc treaba la capăt, iar astăzi m-am simțit mândră de mine. Filmulețele și aplauzele m-au motivat foarte mult și cred că dacă te iubești pe sine, nici un stereotip nu poate să îți rupă aripile”, a spus participanta la proiect Diana Grudai, elevă clasa IX-a la Gimnaziul Făleștii Noi.
Acest eveniment a fost unul nemaipomenit, o experiență nouă și de neuitat care mă ajutat să-mi deschid mai mult ochii în privința problemei legate de stereotipuri și mă ajutat să înțeleg mai bine că ele stopează oamenii să încerce ceva nou și că acestea doar dăunează societății, a spus participantul la proiect Mihai Suruceanu, elev clasa a XII-a la I. P. Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Cojușna.
„Sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am reușit să particip în acest proiect minunat. Am petrecut timpul cu folos alături de specialiști calificați în acest domeniu și am format aproape de prietenii mei. Am demonstrat părinților, colegilor, profesorilor și tuturor oamenilor prezenți în sală că fiecare om este egal și nu trebuie să fie influențat de inegalitățile pe care le posedă din cauza genului cu care s-a născut. Părinții mei au înțeles ce doresc cu adevărat să devin și au început să mă susțină și mai mult în asta. Aștept și sper că acest proiect va continua”, a spus participanta la proiect Veronica Rurac, elevă clasa IX-a I. P. Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Fălești.
Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.
#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether
Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.