frule

Înregistrează-te la Hackathonul comunităților integre

394469525Ce înseamnă o comunitate integră? Este oportunitatea de a trăi într-o localitate unde oamenii sunt respectați, serviciile publice sunt accesibile, deciziile sunt luate în mod transparent, unde opinia și nevoia omului de rând este luată în considerare.

Tu poți contribui la dezvoltarea unei comunități integre. Cum? Pentru început, formează o echipă de oameni în care ai încredere și înscrie-te la primul Hackathon al comunităților integre. Vino cu o idee interesantă și primește 2000 de euro pentru realizarea ei.

Evenimentul se va desfășura în perioada 01-03 noiembrie 2023 și este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Partener al proiectului în Regiunea de Dezvoltare Centru este Centrul „CONTACT” care implementează proiectul „Societatea civilă împotriva corupției”.

Ce înseamnă Hackathonul comunităților integre?

Hackathonul reprezintă un concurs de idei, unde echipele de participanți (3-5 persoane în echipă) din raioanele: Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Strășeni, Șoldănești, Telenești și Ungheni, se vor înregistra cu o idee care poate contribui la prevenirea corupției la nivel local în sectoarele de risc: educație, sănătate publică, asistență socială, agricultură/siguranța alimentelor. După înregistrare, timp de trei zile, echipele participante, împreună cu un mentor, vor dezvolta ideile propuse, iar în rezultat, vor fi selectate 3 echipe câștigătoare, care vor primi suport financiar în sumă de 2000 euro, pentru implementarea ideilor în comunitățile lor.

Etapele Hackathonului:

I.23-29 octombrie 2023 – înregistrarea echipelor de participanți, prin completarea formularului online: https://forms.gle/Xr5Nno2m7ZSSrCLn6 

II.01-03 noiembrie 2023 – desfășurarea Hackatonului în format online, toate echipele, vor participa la o sesiune de deschidere a evenimentului și mentorat din partea unui expert în definitivarea ideii/soluției propuse;

III.06 noiembrie 2023 – sesiunea online de prezentare al inițiativelor, în cadrul căreia echipa de jurizare va oferi punctaj pentru fiecare echipă și va definitiva rezultatele;

IV.08 noiembrie 2023 – anunțarea rezultatelor;

V.08-30 noiembrie – desfășurarea celor 3 inițiative selectate, cu suportul unui mentor;

VI.08 decembrie 2023– totalizarea rezultatelor (activitate în format offline).

La eveniment sunt eligibile să participe echipe formate din persoane începând cu vârsta de 16+ (însoțite de minim un adult), din raioanele/municipiile din regiunea centru a Moldovei (elevi, studenți, profesori, reprezentanți ai ONG-urilor sau alte persoane active la nivel local etc.).

Printre potențialele idei/soluții pot fi dar nu se vor limita la:

  1. Instrumente de educație și conștientizare pentru cetățeni, pentru a recunoaște și preveni actele de corupție;
  2. Dezvoltarea jocurilor de societate pentru a învăța despre consecințele corupției;
  3. Organizarea evenimentelor/activităților/acțiunilor pentru prevenirea corupției, cu impact asupra a cel puțin 100 de persoane etc.;
  4. Desfășurarea evenimentelor de prevenire a corupției în contextul Zilei Internaționale Anticorupție;

 Aspecte organizatorice:

  • Soluțiile identificate în timpul evenimentului trebuie să poată fi implementate într-un interval de timp rezonabil, cu un plan de acțiune bine definit și etape clare. Termeni de realizare al inițiativei: 08-30 noiembrie 2023;
  • Acoperirea geografică: Regiunea Centru a țării. Soluțiile trebuie să fie realizabile și relevante pentru raioanele/municipiile din regiunea centru a Moldovei: Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Strășeni, Șoldănești, Telenești și Ungheni.
  • Organizatorii vor selecta 3 echipe ale căror idei urmează a fi viabile și de impact, pentru a le finanța cu suma de 2000 euro. Bugetul propus pentru implementarea inițială a soluției trebuie să fie realist și bine justificat, acoperind costurile de dezvoltare, testare și lansare;

Suport acordat participanților:

  • Organizatorii își asumă cheltuielile pentru transport, cazare și alimentație;
  • Fiecare echipă va avea un facilitator pentru a oferi suport în procesul de lucru.

Rezultate așteptate:

– Stimularea inovației și colaborării între experții anticorupție și sectorul neguvernamental.

– Dezvoltarea de soluții eficiente și durabile pentru prevenirea corupției la nivel local.

Cum să te înregistrezi?

Formează o echipă de minim 3 și maxim 5 persoane și completează formularul de participare care va conține și datele colegilor, până la 29 octombrie 2023. După completarea și expedierea formularului, veți fi contactați de echipa coordonatoare.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola