Dragi prieteni ai platformei CIVIC.MD,
De aproape 18 ani, CIVIC.MD a fost mai mult decât un simplu portal – a fost spațiul nostru comun pentru schimbul de idei, promovarea inițiativelor civice și susținerea unei societăți active și implicate. Acest spațiu a fost construit cu pasiune, efort și contribuția tuturor celor care cred în puterea comunității. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijinul vostru pentru a continua să oferim această platformă tuturor. Platforma noastră este, în mare parte, gratuită pentru utilizatori. Cu toate acestea, costurile pentru menținerea și dezvoltarea ei sunt tot mai mari, iar veniturile obținute din serviciile plătite nu reușesc să acopere aceste necesități.
Implicarea voastră, fie prin timp, idei sau resurse financiare, face diferența. Vă invităm să deveniți parte activă a acestei misiuni comune. Împreună, putem transforma CIVIC.MD într-un simbol al implicării și solidarității civice.
De ce să susțineți CIVIC.MD?
Pentru că oferim un spațiu unic dedicat societății civile din Republica Moldova.
Pentru că promovăm transparența, dialogul și colaborarea.
Pentru că împreună putem construi o societate mai informată, mai activă și mai solidară.
Vă mulțumim pentru susținere și pentru că faceți parte din această comunitate extraordinară!
Cu recunoștință,
Administrator CIVIC.MD
Cum puteți ajuta?
Distribuiți conținutul pe rețele sociale – Ajutați inițiativele civice să ajungă la mai mulți oameni, distribuițind articolele și anunțurile publicate pe CIVIC.MD pe rețelele sociale sau prin alte mijloace
Comentați la postări – Opiniile voastre contează! În plus, reacțiile și comentariile contribuie la vizibilitatea postărilor pe rețele sociale, comentând sau reacționând la postări asigurați ca ea ajunge la mai multe persoane!
Promovați portalul – Vorbiți prietenilor, colegilor și organizațiilor despre CIVIC.MD. Plasați bannerele promoționale CIVIC.MD sau linkuri către portal pe site-urile și blogurile voastre! Cu cât mai mulți suntem, cu atât mai puternică devine vocea noastră comună.
Contribuiți financiar – CIVIC.MD nu are granturi iar serviciile prestate contra cost nu acoperă necesitățile portalului. Donațiile voastre sunt esențiale pentru funcționarea portalului. Cu sprijinul vostru, putem acoperi cheltuielile tehnice și putem dezvolta noi funcționalități Fiecare leu contează și aduce un impact direct!
- Detalii
- Categorie: Povești de Succes
Istoria de succes a lui Vitalii Uzun, fondatorul „Bio Watt Vista” SRL

Energia curată are nevoie de grijă curată
Într-o lume care se orientează tot mai mult spre surse regenerabile, Vitalii Uzun a descoperit o nișă nouă și necesară — întreținerea profesională a panourilor solare. Fondatorul companiei Bio Watt Vista din Chișinău oferă servicii de spălare și diagnosticare a panourilor fotovoltaice în toată țara — o activitate pe cât de tehnică, pe atât de importantă pentru eficiența energetică.
„Am lucrat anterior la montarea panourilor solare și am observat că, după instalare, nimeni nu se ocupa de întreținerea lor. Așa a apărut ideea. În 2022 am deschis firma, iar din 2023 am început activ activitatea”, povestește Vitalii.
Astăzi, Bio Watt Vista oferă un pachet complet: spălarea panourilor, inspecția tehnică, diagnosticarea cu dronă și termoviziune, dar și cosirea ierbii în parcurile solare mari. Compania este printre primele din Republica Moldova care s-a specializat exclusiv în acest tip de servicii.
„Noi nu doar spălăm panourile – mai întâi le verificăm. O pană sau o microfisură poate fi periculoasă. De aceea folosim o dronă cu cameră termovizor, ca să vedem dacă totul e în regulă înainte de a începe curățarea”, explică el.
De la idee la inovație – pas cu pas
Vitalii a început cu echipamente simple, dar pasiunea pentru inovație l-a împins să-și modernizeze procesul. A reușit să achiziționeze o dronă, un robot industrial pentru spălarea panourilor, iar datorită grantului oferit în cadrul programului Helvetas, și-a completat infrastructura cu un sistem performant de filtrare a apei cu osmoză inversă.
„Panourile solare nu se pot spăla cu apă obișnuită – rămân pete și urme de săruri. Aveam deja un filtru mic, dar nu făcea față. Cu sprijinul grantului, am putut cumpăra unul mai puternic, care produce până la 500 litri de apă purificată. Asta ne permite să lucrăm continuu, fără întreruperi pe un teritoriu mai vast.”
Valoarea grantului, de 80.000 de lei, i-a permis să-și extindă capacitatea de lucru și să angajeze o persoană nouă în echipă.
Creștere prin perseverență
„Acum avem aproximativ 65% dintre clienți care revin anual, ceea ce pentru o companie tânără e un rezultat foarte bun. În plus, robotul și noul sistem de filtrare ne permit să preluăm parcuri mari, inclusiv de câte un megawatt.”
Pentru Vitalii, fiecare pas contează. De la primul client care i-a cerut o spălare și până la zecile de stații solare curățate în toată Moldova, totul s-a construit prin încredere, muncă și dorință de a învăța.
El recunoaște că experiența în cadrul „Maratonului Afacerii Tale” i-a fost extrem de utilă:
„Mi-a plăcut că am avut și mentorat individual. Discuțiile m-au ajutat să clarific exact ce trebuie să fac în afacerea mea. În plus, m-am conectat cu alte companii din domeniul energiei solare.”
Lecții și inspirație pentru alți antreprenori
„Cel mai important e să faci primul pas. Mulți se gândesc, privesc istorii motivaționale, dar nu pornesc. Trebuie doar să începi. Greșelile fac parte din proces — important e să mergi înainte și să fii deschis către oameni și oportunități.”
Vitalii este convins că granturile joacă un rol crucial pentru antreprenorii la început de drum:
„Când ești la început, fiecare investiție contează. Astfel de programe ajută enorm, pentru că îți oferă un punct de sprijin. În cazul meu, fără acest ajutor, nu aș fi reușit să cresc atât de repede.” „Sunt mândru că fac ceea ce iubesc. Poate pas cu pas, dar sigur. Fiecare zi aduce ceva nou și știu că merg în direcția potrivită.”
ℹ️ Context proiect:
Activitatea a fost desfășurată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială”, implementat în consorțiu de Helvetas, HEKS - EPER Moldova și NRC - Norwegian Refugee Council, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
În cadrul proiectului, aproximativ 173 de moldoveni și refugiați ucraineni și-au dezvoltat abilitățile antreprenoriale, iar 45 dintre aceștia au beneficiat de granturi pentru a-și iniția și dezvolta propriile afaceri.






