frule

Mesajul care face diferența: 150 de persoane au aflat cum să promoveze egalitatea de gen în comunicare și jurnalism

Timp de trei zile, jurnalistele Gunnel Bergström și Maria Dahmén și fotojurnalista Åsa Sjöström s-au aflat într-o misiune în R. Moldova, unde au împărtășit experiența Suediei în promovarea egalității de gen în jurnalism, comunicare și fotografie. Misiunea, cu genericul „Mesajul care face diferența”: Experiența Suediei în promovarea egalității de gen în media, comunicare și fotografie, a fost alcătuită din ateliere de lucru și lecții publice cu peste 150 de jurnaliste și jurnaliști, comunicatori și comunicatoare din R. Moldova, dar și studenți care învață jurnalismul, științele comunicării și arta fotografică.

În prima zi a misiunii, jurnalistele din Suedia, împreună cu 30 de jurnaliști din R. Moldova, au abordat subiecte precum portretizarea femeii în media și în fotografie, fenomenul sexismului în jurnalism și fotojurnalism, dar și cum arată jurnalismul din perspectiva egalității de gen. Iar datele Programului de susţinere a mass-mediei în asigurarea egalităţii de gen, realizat în perioada iunie 2015 – septembrie 2016, cu suportul Programului ONU „Femeile în Politică”, unde au participat 30 de instituţii media, arată că în aproximativ jumătate din articolele publicate, protagoniști sunt bărbații, iar ponderea femeilor este de 2,5 ori mai mică.

Asya Varbanova, reprezentanta de țară interimară a UN Women Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor), a subliniat că, în lume, circa jumătate din știri promovează stereotipuri la adresa femeilor, de aceea este important să se atragă atenția la felul cum se relatează despre femei și bărbați. „Atât în jurnalism, cât și în comunicare limbajul pe care îl folosim și mesajele pe care le transmitem sunt vitale, pentru că acestea afectează felul în care gândim. Iar dvs., în munca zilnică în calitate de editori, jurnaliști și fotografi, jucați un rol crucial pentru a schimba stereotipurile și a promova egalitatea de gen”, a punctat Asya Varbanova.

E. S. Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a declarat că acest atelier își propune să facă o schimbare, mai ales în ceea ce privește egalitatea de gen și mass-media și modul în care femeile sunt portretizate în presă. „Suedia sprijină cu tărie eforturile naționale de combatere a stereotipurilor persistente de gen în societate, dar și angajamentele instituțiilor de presă din Moldova în promovarea egalității de gen și în reflectarea imaginii femeilor în viața publică și politică în mod adecvat”, a punctat ambasadoarea.

Ilie Bujor, redactor-şef la „Gazeta Satelor”, consideră oportun şi chiar necesar promovarea și monitorizarea în mass-media a tematicii egalității de gen, în special cum sunt prezentate femeile în domeniile în care nu sunt atât de vizibile, precum politica. „Femeile pot şi trebuie să aibă un rol mai bine conturat în societatea noastră, acest obiectiv putând fi atins şi cu participarea noastră, a mass-mediei”, a adăugat jurnalistul.

În cea de-a doua zi a misiunii, jurnalistele din Suedia au ținut lecții publice la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova (USM), Școala de Studii Avansate în Jurnalism și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Temele discutate au fost, de asemenea, portretizarea femeii în media și în fotografie, fenomenul sexismului în jurnalism și fotojurnalism, dar și experiența jurnalistelor în promovarea egalității de gen în presă și în fotografie.

Prin exemplele pe care le-au discutat în cadrul lecției deschise, studenții și studentele au remarcat faptul că, deși mai este mult de lucrat în domeniul asigurării egalității de gen, astăzi se simt schimbările în mentalitate și societate. Ștefan Tomuz, student USM: „Femeile pot avea cariere în domenii care, anterior, erau considerate doar pentru bărbați. Și viceversa. În opinia mea, nu sunt necesare delimitări rigide. Acum, odată cu schimbările în societate și mentalitate, cred că femeile se simt mai libere să aleagă profesia pe care și-o doresc, iar bărbații, de exemplu, au dreptul să-și ia concediul de paternitate”.

În ultima zi, expertele au avut un workshop cu responsabilii de comunicare, unde au analizat comunicatele de presă prin prisma egalității de gen și au căutat soluții pentru a îmbunătăți reprezentarea ambelor genuri în texte și imagini.

Jurnalista Maria Dahmén a recomandat comunicatorilor și comunicatoarelor să întocmească o listă de femei-experte în domeniul de care sunt responsabili și să evite să se adreseze de fiecare dată la aceiași experți-bărbați. „Trebuie să dăm voce și vizibilitate femeilor prin citate și fotografii, pentru că vedem rareori femei citate în calitate de experte. Observăm femei în comunicate pe teme sociale, dar trebuie să prezentăm și femeile din domeniile tradițional masculinizate. Evitați stereotipurile. Evidențiați domeniile în care femeile apar ca experte, directoare, managere. Aceasta este o modalitate de a ne schimba felul de a gândi”, a menționat jurnalista.

Misiunea internațională a expertelor a fost organizată de Asociația Presei Independente, în parteneriat cu Programul ONU „Femeile în Politică”. Programul este implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare", cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. 

 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola