Criticate anterior pentru neatingerea frontierelor estice (în articolul: “România, scandalul vămilor corupte şi relaţiile speciale cu R. Moldova“), autoritățile române s-au hotărât să-și extindă acțiunile voluntar, fie au fost influențate de anumite voci europene, numulțumite de arealul geografic limitat al operațiunilor anti-corupție. Insist în continuare pe ideea că amânarea Vamei  Albița ca țintă de cercetare a procuraturii române are şi o implicație politică. Cel mai degrabă încercuirea locurilor de comitere a crimelor de la alte granițe a tras alarma, pe care trebuia să o intercepteze corect şi la timp cei de la frontiera moldo-română, pentru a reuşi să şteargă anumite urme sau a se căli înainte de interogări şi iminentele acuzaţii.

Până atunci, mai mult de 50 de persoane au fost arestate pe celălalt mal al Prutului, dar nicio mişcare, decizie sau declaraţie de intenţie din partea autorităţilor de la Chişinău. Adică, vameşii români au admis fluxuri ilegale de persoane şi/sau mărfuri corupându-se, în timp ce colegii lor moldoveni rămân intacţi. O situaţie absurdă, deoarece lanţul de corupţie transfrontalier cuprinde facilitatori de pe ambele părţi ale frontierei, implicând nemijlocit şi colaboratori ai vămilor moldoveneşti.

Surprinde şi faptul că, în condiţiile unei colaborări dintre autorităţile române şi moldovenşti la nivel politic, Chişinăul nu se arată deloc interesat să contacteze Bucureştiul pentru a depista „frăţiile” transfrontaliere infracţionale. Combaterea corupţiei considerată a fi unul din indicatorii principali, pentru consolidarea statului de drept şi funcţionarea normală a instituţiilor de stat, fiind o unitate de măsurare a integrării europene, ocoleşte nemotivat vămile moldoveneşti.  Liberalizarea vizelor cu Uniunea Europeană iniţiată de autorităţile moldoveneşti şi factorii de decizie de la Bruxelles prevede securitatea frontierilor, care depinde însă de calitatea resurselor umane atrase în gestiunea lor, integritatea şi lupta lor cu practicile de corupţie.

Cel mai degrabă, cei de la Chişinău nu vor să spargă gheaţa, pentru a nu pune sub lovitură credibilitatea sa, deoarece deja aproximativ doi ani, vămile activează sub auspiciul lor. Orice complicitate cu corupţia frontalieră poate dăuna dialogului cu europenii, care vor cere numaidecât derularea unor dosare penale şi judecarea persoanelor vinovate, indiferent de statutul şi afilierea lor politică. În al doilea rând, aceasta poate periclita imaginea anumitor partide de la guvernare, care încep competiţia pentru alegerile locale, unde urmează să-şi măsoare puterile cu PCRM-ul.

Abţinerea autorităţilor de a pune pe agendă combaterea exhaustivă a corupţiei, în toate instituţiile şi la toate nivelele, poate minimiza credibilitatea şi loialitatea din partea partenerilor externi, conştienţi de faptul că fenomenul corupţiei nu s-a comprimat deloc după plecarea comuniştilor.

Strigător este faptul că procesul de corupere este tolerat printre politicieni. Comuniştii au recunoscut în ultimele zile că partidele din AIE2 vor să atragă voturile lor pentru alegerea preşedintelui prin variate “oferte” materiale. Anterior, prin scurgerile produse de Wikileaks s-a adeverit că PCRM ar fi încercat să-l mituiască pe Marian Lupu din calcule politice. Cu toatea acestea, nici Procuratura, nici CCCCE, nu s-au autosesizat la apariţia acestor informaţii compromiţătoare despre reprezentanţii clasei politice, unde se admite fără probleme practicarea acţiunilor de corupere în scopuri politice.

Aşadar, dacă corupţia este înrădăcinată în conduita guvernanţilor, atunci cum poate fi combătută aceasta în instituţiile controlate şi administrate de aceştia. În cele ce urmează, autorităţile trebuie să demonstreze că sunt antipozii PCRM, acuzaţi regulat de corupţie şi alte rele. De aceea, nici în politică, nici în afara ei, nu trebuie să existe loc pentru corupţie, iar europenii trebuie să obiecteze public când sesizează nereguli, demonstrând publicului moldovenesc echidistanţă şi condiţionalitate în relaţie cu autorităţile de la Chişinău, compromise pentru idulgenţă sau protecţionism pe criterii politice.