Știri sociale

Preluat de TERRA.MD

Așii, algoritmele politice și exploatarea imperfecțiunilor legislative ţin în suspans permanent opinia publică, divizată în continuare pe criterii politice. Dacă susţinătorii AIE-2 închid ochii sau se lasă amăgiţi de favoriţii lor în privinţa modalităţilor “legale” de alegere a preşedinţilor, identificate după spinarea alegătorilor, atunci tabăra pro-comunistă se simte lezată, marginalizată şi/sau neobservată de guvernanţi.

Ce-ar face AIE-2 fără Occident? Ce e cu presa?

Antipatiile faţă de AIE-2 nu sunt doar “opera” comuniştilor. Dezamăgirile se cristalizează pe fundalul unei crize social-economice, aflată într-o fază latentă, acutizată şi de sezonul de iarnă ce implică dificultăţi adiţionale în materie de preţuri la gazele naturale, sistemul energetic naţional risipitor şi ineficient, cu costuri ridicate pentru populaţie. Răbdarea are însă limite, amuzamentele oferite de către politicieni deranjând cetăţenii indiferent de centrele lor de atracţie politică.

Nemulţumirile sunt în ascensiune, dar nu izbucnesc în acţiuni stradale din varie motive. Efectele de amortizare şi încetinire a erodării autorităţii actualei puteri sunt în legătură de cauzalitate cu suportul oferit Chişinăului din partea Occidentului. Aportul acestuia poate fi măsurat în asistenţa financiară şi tehnică suficientă pentru funcţionarea guvernării. Suportul major constă însă în transferul masiv de legimititate politică din exterior, fapt ce asigură un nivel necesar de credibilitate şi acceptabilitate din partea publicului larg autohton.

Incisivitatea redusă a presei, superficialitatea şi partizanatul mass-media în favoarea opoziţiei sau din contra pentru AIE-2, precum şi controlul acestora de către cercurile de afaceri, deseori înrudite cu clasa politică, închid cetăţeanul într-un mediu înţesat de diverse canale de manipulare. Deficienţele presei şi influenţele negative ale acestora au fost menţionate de către ex-Înaltul Reprezentant al UE în R.Moldova, Kalmen Mizsei. Dar observaţiile emisarului au fost omise de opinia publică, atrasă de atacurile lansate împotriva lui Mizsei de către jurnaliştii anti-comunişti, iritaţi de mărturisirea acestuia vizavi de contribuţia guvernării comuniste la procesul de integrare europeană a ţării.

Aşadar, situaţia creată în mass-media este similară cu cea din justiţie sau poliţie, despre existenţa cărora cetăţenii cunosc, nu au încredere, dar oricum se supun. Iar în condiţiile unei neîncrederi în alţi actori statali, opinia publică acordă un credit de încredere substanţial surselor media naţionale. În prezent, cu ajutorul unei prese imature, atât guvernarea, cât şi opoziţia, reuşeşte să manipuleze publicul, sugerându-i dispoziţii şi comportamente corespunzătoare necesităţilor lor.

Temerile legate de alegerea preşedintelui fără comunişti

Alegerea preşedintelui contează la fel de mult ca şi modul cum aceasta va avea loc, adică cu respectarea cadrului legal şi cu reţinere de la distorsionarea sau ajustarea legilor în funcţie de interesele politice a unei sau altei grupări politice. Aceste convingeri sunt exprimate şi de oficialii europeni, îngrijoraţi de crizele politice care perindează în contextul unei guvernări pro-europene, calificate la Washington şi Bruxelles aproape ca “exemplare”. Dar anumite devieri ale AIE-2 sunt trecute cu vederea de către europeni, tentaţi să dea prioritate guvernării actuale, mult prea în avans, din cauza caracterului distructiv şi provocativ al opoziţiei comuniste. În acest sens, reprezentarea disproporţionată a opoziţiei în structurile de stat (spre exemplu în cadrul CEC) pare să nu intereseze deloc partenerii occidentali, sceptici cu privire la PCRM-ul inert şi duşmănos.

Totuşi, interesul minor faţă de relaţiile între putere şi opoziţie nu-i lasă pe occidentali total indiferenţi faţă de perspectivele politice de viitor, deoarece conturarea liniilor de separaţie în interiorul societăţii este proporţională cu aprofundarea conflictelor dintre opoziţie şi putere. Menţinerea acestui trend va duce iminent la “ucrainizarea”, fie la “albanizarea” R.Moldova.

În primul caz, vom urmări scenarii analoage cu cele din Ucraina,  de după “revoluţia oranj”, unde regresul s-a datorat disensiunilor din interiorul coaliţiei de guvernare, dar şi conflictelor frecvente cu opoziţia pro-rusă. Perpetuarea acestei situaţii a condus la plecarea de la putere a pretinşilor reformatori europeni, înlocuiţi cu forţe politice stagnante în dialogul cu UE, dar orientate geopolitic spre Rusia.

Dacă AIE-2 va reuşi să se menţină la conducere, atunci vom urmări “modelul albanez” de divergenţe dintre opoziţie şi putere, la fel de păgubos ca în cazul “ucrainizării”, ceea ce poate pune în pericol agenda europeană a R.Moldova. Din cauza intoleranţei şi a neînţelegerilor pe criterii politice, Albania stă pe loc în procesul de aderare la UE. Deşi deţin mai multe pârghii de influenţă, oficialii europeni se simt neputincioşi în faţa “crizei” care durează în ţara balcanică din 2009 încoace. Aspectul politic în cazul unei ţări din cadrul NATO şi cu perspective europene asigurate ar trebui să nu sperie pe nimeni la Bruxelles, dacă nu ar fi avut un impact atât de mare asupra producerii reformelor. Din aceste considerente, crizele politice sunt văzute de către europeni ca nişte impedimente pentru “europenizare”.

Conjunctura politică din R.Moldova a creat premisele pentru un scenariu asemănător Albaniei, care este însă dublu avantajată datorită apartenenţei la Organizaţia Nord-Atlantică, totodată, fiind beneficiara Pactului pentru Stabilizare şi Asociere al UE, destinat special  pentru absorbţia Balcanilor de Vest.

Prezenţa în Parteneriatul Estic şi vecinătatea cu state confruntate de crize politice regulate (România şi Ucraina) lipseşte Moldova de modele constructive aplicabile de conlucrare dintre putere şi opoziţie. Adiţional, nivelul scăzut al culturii politice din ţară, indulgenţa occidentală, partizanatul politic al surselor mass-media principale din ţară şi vizibilitatea redusă a societăţii civile, diminuează presiunea asupra forţelor politice, antrenate în polemici precipitate şi frivole.

Cu toate acestea, occidentalii, în special europenii, conştientizează că asigurarea unei stabilităţi politice durabile depinde de conlucrarea dintre putere şi opoziţie în procesul de alegere a preşedintelui. Dacă acest lucru va fi tolerat, atunci R.Moldova va trăi cu “ruptura” din societate, creată după 7 aprilie, iar discrepanţele apărute ca urmare vor împiedica buna realizare a reformelor şi antrenarea plenară a populaţiei în procesul de integrare a ţării.