Știri sociale
Declaratia organizatiilor mass-media privind decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului
de a scoate la concurs frecventele pe care emite Pro TV Chisinau
Organizatiile neguvernamentale de media isi exprima profunda ingrijorare si protesteaza in legatura cu decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) de a scoate la concurs frecventele pe care emite PRO TV Chisinau in pofida faptului ca PRO TV a solicitat prelungirea de drept a licentei de emisie, in conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului.
Potrivit Art. 24 din Codul Audiovizualului (1), "licenta de emisie se prelungeste de drept radiodifuzorului, la solicitare, daca acesta a activat in conformitate cu prevederile prezentului cod si a respectat, pe parcursul termenului de validitate a licentei de emisie, conditiile prevazute in ea". Totodata, Art. 26 al Regulamentului cu privire la procedura si conditiile de eliberare a licentelor de emisie si a autorizatiilor de retransmisie, adoptat prin hotarare de Parlament la 28.12.2006, anuleaza dreptul radiodifuzorilor de a-si prelungi de drept licentele de emisie. Pe de o parte, faptul ca o hotarare a Parlamentului modifica o prevedere a unei legi organice - Codul audiovizualului, adoptata cu votul majoritatii deputatilor alesi, vine in contradictie cu Constitutia R. Moldova, iar pe de alta parte, incalca normele europene prin aplicarea discriminatorie a legii fata de radiodifuzorii locali. Aceasta restrictie a fost contestata la Curtea Constitutionala, care nu s-a pronuntat deocamdata asupra constitutonalitatii ei.
Actiunea CCA este cu atat mai neintemeiata, cu cit frecventele pe care emite PRO TV Chisinau se afla in litigiu in Curtea Suprema de Justitie, dupa ce postul respectiv a actionat in judecata refuzul CCA, in decembrie 2008, de a prelungi de drept licenta de emisie, asa cum prevede legislatia. Or, CCA nu a formulat la adresa PRO TV Chisinau pretentii privind respectarea Codului audiovizualului si a conditiilor prevazute de licenta, iar conform datelor monitorizarilor efectuate de mai multe organizatii neguvernamentale in ultimii ani, postul PRO TV Chisinau este unul dintre putinele care reflecta evenimentele de interes public de pe pozitii pluraliste, oferind telespectatorilor informatie echidistanta si echilibrata
Atentionam CCA asupra responsabilitatii ce-i revine in procesul dezvoltarii audiovizualului autohton prin sprijinirea radiodifuzorilor in conditiile legii si prin promovarea interesului public.
Organizatiile mass-media fac apel catre CCA sa actioneze in spiritul legii, cu responsabilitate si respect pentru interesul cetatenilor si indeamna membrii CCA ca, prin actiunile lor, sa nu faciliteze incercarile puterii de a elimina de pe piata informationala din RM unul din posturile independente, neafiliate politic, lipsindu-i pe cetateni de surse alternative si credibile de informare in preajma unei noi eventuale campanii electorale.
Centrul Independent de Jurnalism
Asociatia Presei Independente
Centrul de Investigatii Jurnalistice
Centrul „Acces-info"
Centrul Tinarului Jurnalist din Moldova
Asociatia Presei Electronice APEL
Comitetul pentru Libertatea Presei
- Detalii
La 1 iunie 2009 reprezentanti ai Crucii Rosii din Moldova au luminat aceasta sarbatoare a copiilor, impartind daruri tuturor! Copii ce erau in Parcul Stefan cel Mare au primit in dar o sumedenie de baloane, dulciuri, rechizite si inghetate. In plus, Crucea Rosie a organizat si o expozitie a desenelor copiilor din toata republica cu tematica "Stop violenta in familie", incercind sa combata astfel conceptia ca copilul trebuie si batut din cind in cind.
Asociatia Presei Electronice din Moldova (APEL) desfasoara o conferinta marti si miercuri (2-3 iunie) la care jurnalisti si experti analizeaza felul in care s-au comportat radiodifuzorii moldoveni inainte, pe durata si dupa alegerile din 5 aprilie, transmite Info-Prim Neo.
Citește mai mult: Jurnalisti si experti analizeaza comportamentul radiodifuzorilor moldoveni
Mai multe articole …
- Transparency International lanseaza Barometrul Global al Coruptiei
- IDIS "Viitorul€ pune in discutie solutiile de depasire a crizei constitutionale
- Interventie - cooperare intru dezvoltare - 2009
- Ce frumoasa e copilaria!
- Apelul Societatii Civile catre Presedintele in exercitiu, Vladimir Voronin
- ONG considera ca functia de sef al statului trebuie depolitizata
- Amnesty International Moldova picheteaza Ambasadei Chinei la Chisinau
- Declaratia cu privire la principiile de alegere a Presedintelui Republicii Moldova
- Producatori de capsune si apicultori invita la un targ de binefacere
- Suntem slabi? (II)
Pagina 3164 din 3708
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





