Știri sociale
Mai
multe ONG-uri cer Procuraturii Generale (PG) si Ministerului Afacerilor
Interne (MAI) sa ancheteze cazurile de tortura, in special cele
rezultate in urma violentelor din aprilie, si sa demita politistii care
se fac vinovati de rele tratamente. Reprezentanti ai acestor
organizatii pichetat joi, 2 iulie, PG, dupa care au marsaluit spre
ministerul de interne, unde au continuat actiunea, transmite Info-Prim
Neo. Participantii au purtat bandaje simbolice, semn ca au fost torturati. Au informat trecatorii despre formele torturii si i-au chemat sa se solidarizeze cu victimele, semnand cateva demersuri pe coli mari. Acestea au fost transmise procurorilor, dupa care manifestantii s-au indreptat spre MAI.
Citește mai mult: ONG-uri cer pedepsirea celor care admit si aplica tortura in Moldova
Raportul de monitorizare, care include rezultatele evaluarii calitative a comportamentului a 5 posturi de radio si tv in perioada 22-28 iunie 2009, constata ca:
- posturile publice Moldova 1 si Radio Moldova respecta selectiv principiile reflectarii echitabile, echilibrate si impartiale a alegerilor parlamentare. Majoritatea stirilor cu tangenta electorala nu sunt impartiale, reflectand evenimentele mai mult din perspectiva guvernarii si a PCRM-ului;
- postul privat NIT se remarca prin tendinta de a trece sub tacere unele evenimente si de a evidentia altele, prin difuzarea repetata a subiectelor, precum si de a selecta de pe agenda doar acele informatii care pun guvernarea in lumina pozitiva, iar opozitia - in lumina negativa;
- Postul Prime TV nu ofera publicului suficienta informatie cu caracter electoral. Prin decizia de a nu se implica in reflectarea concurentilor electorali, acest post cu acoperire nationala priveaza publicul de informatii, limitandu-i accesul la informatie pluralista;
- EU TV reflecta relativ impartial evenimentele legate direct sau indirect de campania electorala si concurentii electorali. Numarul mare de stiri care favorizeaza anumiti concurenti electorali si ii defavorizeaza pe altii, vorbeste insa despre o anumita tendinta de partialitate din partea postului respectiv fata de actiunile guvernului, PCRM si PPCD.
Monitorizarea se desfasoara in perioada 22 iunie - 29 iulie 2009 cu suportul financiar al National Endowment for Democracy. Scopul acestui proiect este de a monitoriza si informa publicul referitor la comportamentul mass-media audiovizuale in campania electorala, inclusiv a accesului concurentilor electorali la mass-media si asigurarea pluralismului de opinie.
Societatea civila a constatat carente grave privind respectarea drepturilor omului in perioada post-electorala
Libertatea de exprimare si libertatea intrunirilor pasnice sunt in pericol, iar fenomenul torturii este abordat diferit de variate parti implicate. Acestea sunt concluziile la care au ajuns expertii in cadrul conferintei „Drepturile omului si institutiile democratice in perioada post-electorala in Moldova", desfasurate de Asociatia Promo-Lex pe 1 iulie 2009. Ulterior, va fi elaborat un studiu ce va contine o analiza a situatiei libertatii intrunirilor, sigurantei persoanelor, libertatii de exprimare si functionarii institutiilor democratice.
Scopul conferintei a fost stabilirea faptelor si comportamentul actorilor in perioada post-electorala. Totodata, s-a incercat stabilirea unor solutii pentru asigurarea respectarii drepturilor omului si suprematiei legii in Moldova. La eveniment au participat peste 60 de persoane, printre care reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului Institutiilor Penitenciare, Curtii Supreme de Justitie, organizatiilor internationale, partidelor politice, societatii civile si mass-media.
Alexandru Postica, directorul executiv al Asociatiei Promo-LEX , a mentionat ca numarul intrunirilor dupa evenimentele din aprilie au scazut mult comparativ cu anul trecut: „Desi avem o lege mai buna cu privire la intruniri, oamenilor le este frica sa se manifeste, sa-si exprime opiniile, deoarece sunt deseori intimidati de catre fortele de ordine". Postica a prezentat un studiu privind evenimentele din 6 si 7 aprilie 2009, care evidentiaza faptul ca atat colaboratorii politiei, cat si Administratia Publica Locala, nu si-au indeplinit obligatiile, lasand intrunirile sa scape de sub control.
În acelasi timp, Vadim Grinco, reprezentantul MAI, a afirmat ca politia a facut tot posibilul pentru a aplana situatia pe 7 aprilie: „Organul de politie are obligatia de a asigura ordinea publica. Desigur, nu-i padure fara uscaturi si daca se va demonstra ca unii colaboratori au incalcat legea, acestia vor fi pedepsiti". Cu toate acestea, Grinco nu a putut sa raspunda daca au fost initiate investigatii interne pe cazuri de abuz din partea colaboratorilor de politie.
În cadrul evenimentelor din aprilie, politia a procedat foarte brutal, a recurs la retineri nejustificate, a folosit pe larg batai, maltratari si intimidari. În acelasi timp, in cazurile de detentie au fost implicati un numar important de minori, iar accesul la serviciile medicale nu a fost asigurat. Aceste concluzii se contin in raportul preliminar „Libertate, siguranta persoanei si tortura: Evenimentele din aprilie 2009 din Moldova", prezentat in cadrul conferintei de Vanu Jereghi, director executiv, Institutul pentru Drepturile Omului. Jereghi a remarcat ca: „Actiunile politiei au avut ca rezultat 4 cazuri de deces, iar un numar mare de persoane au urmat tratamente de spitalizare si de ambulator".
Pe de alta parte, Ion Manole, presedinte al Asociatiei Promo-LEX , a evidentiat o mare influenta a mass-media asupra oamenilor: „Populatia nu e doar dezinformata, dar si manipulata de mass-media. În rezultat, aceasta percepe intrunirile publice ca evenimente platite, sau care tind sa obtina pe seama oamenilor anumite beneficii si nu ca exprimarea libera a opiniilor".
„Comportamentul mass-media nu a intrunit standardele profesionale, principiile etice si deontologice de reflectare a conflictelor", a afirmat Nadine Gogu, director interimar al Centrului Independent de Jurnalism, facand apel la raportul de monitorizare a presei audiovizuale in perioada post-electorala elaborat de CIJ. Totodata, directorul executiv al Asociatiei Presei Independente, Petru Macovei, a mentionat ca mass-media controlata de guvernare continua promovarea discursului de ura.
Alexandru Arseni, doctor in drept, conferentiar universitar, Catedra „Drept constitutional si administrativ", USM, a subliniat faptul ca in multe cazuri institutiile statului nu si-au onorat obligatiile constitutionale, iar presedintele si-a atribuit mai mult drepturi, incalcand astfel Constitutia Republicii Moldova. Arseni a concluzionat: „Suveranitatea nationala ii apartine poporului, indiferent de originea etnica, de apartenenta la o confesie, sau natiune".
Conferinta a fost organizata de Asociatia Promo-LEX cu suportul oferit de Black Sea Trust for Regional Cooperation / A Project of the German Marshall Fund.
Mai multe articole …
- CIJ anunta inmatricularea la Scoala de studii avansate in jurnalism
- LADOM isi propune sa monitorizeze fiecare sectie de votare
- Presedinte de ONG ameninta ca va da foc necropolei din capitala
- Raportul APEL de monitorizare a posturilor tv din Moldova
- Votul e ca si Rock-ul. Strict necesar pentru viata
- Persoanele cu dizabilitati i locomotorii indeamna angajatorii sa fie mai receptivi
- ONG-uri si administratii locale isi unesc eforturile pentru socializarea detinutelor
- Fantome bantuie prin Moldova!
- Lansarea unui nou program de promovare a femeilor in afaceri
- Apelul Consiliului national al Organizatiilor neguvernamentale catre partidele politice
Pagina 3139 din 3708
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





