CIVIC.MD CIVIC.MD

Administrare Cont

  • Creaţi un cont
  • Ați uitat login-ul?
  • V-ați uitat parola?
  • Solicitări de Asistență

Email de contact:

support@portal.civic.md

 


CIVIC.MD CIVIC.MD
  • Portal
  • Știri
    • Știri sociale
    • Povești de Succes
    • Interviuri
    • Responsabilitate Socială Corporativă
  • Anunțuri
    • Angajări
    • Granturi
    • Achiziții
    • Burse și Stagii
    • Instruiri
    • Voluntariat
    • Concursuri
    • Evenimente
    • Cauze sociale
    • Arhiva
  • Resurse
  • Organizații
    • Organizații necomerciale
    • Instituții Publice
    • Institutii de Invatamant
    • Organizații Străine
    • Comerciale
  • Servicii
    • Abonamente
    • Bannere Publicitare
  • Ajutor
  • Căutare
  1. Sunteți aici:  
  2. Știri
  3. Povești de Succes
  4. Energia naturii – afacerea cu gust de pomușoare, dezvoltată cu suportul UE și al Suediei
SC. Summit Events


Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Povești de Succes

Detalii
01/02/2022

Energia naturii – afacerea cu gust de pomușoare, dezvoltată cu suportul UE și al Suediei

FB postDeși nu sunt o noutate în Moldova, fructele copilăriei noastre nu au fost niciodată apreciate la adevărata lor valoare. Astăzi, zmeura, murele, coacăza sunt considerate, pe bună dreptate, a fi printre cele mai sănătoase alimente și reprezintă o adevărată mină de aur pentru cultivatori. Peste tot în lume, pomușoarele sunt apreciate datorită gustului lor delicios și a aportului mare de vitamine. Totodată, ele au avantajul de a putea fi consumate sub diverse forme, fie că le transformi în ingrediente sofisticate de cofetărie, fie că le adaugi în dietă, ca sursă de antioxidanți. Însă noile tendințe alimentare și interesul sporit al consumatorilor pentru o alimentație mai sănătoasă creează noi oportunități de afaceri pentru tineri.

Conștienți de faptul că, de la un an la altul, cererea pe piață e din ce în ce mai mare pentru aceste fructe naturale și dorind să valorifice loturile de pamânt cu destinație agricolă ale familiei, doi tineri din Horești și-au propus să pună pe roate o afacere de cultivare ecologică a zmeurei, murei și coacăzii. Chiar dacă sunt destul de populare, aceste fructe ajung să aibă uneori un preț destul de piperat în magazine, fiind solicitate atât pentru consum în stare proaspătă, cât și în industria alimentară și chiar farmaceutică. Afacerea cu pomușoare poate fi una destul de profitabilă, însă pentru a întreţine o astfel de cultură nu este atât de uşor pe cât pare. Ca probleme și provocări, cei doi tineri antreprenori menșionează: lipsa foței de muncă, cheltuieli fixe necesare pentru întreținerea plantației, necesitatea unei irigări moderne, etc.

În ciuda greutăților întâlnite, proiectul ENERGIA NATURII a devenit o afacere rentabilă și ușor de pus în practică, datorită entuziasmului și spiritului de inițiativă dezvoltat al tinerilor antreprenori (Nicolae și Denis), dar și a suportului financiar oferit de Fondul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni, care a alocat suma de 30000 lei pentru procurarea butașilor de mur și a unui motocultor performant. Secretul succesului acestei idei de afaceri rezidă și în faptul că o astfel de inițiativă poate fi implementată oriunde în țară, fiindcă pomușoarele nu sunt fructe pretențioase și au avantajul că se pretează bine oricăror zone climatice. Totodată, au necesități minime de creștere, cresc viguros, sunt rezistente la boli, iar productivitatea lor este una crescută. ENERGIA NATURII poate fi considerat drept un exemplu inspirațional de antreprenoriat al tinerilor, de la care putem învăța cum se inițiază o afacere, ce înseamnă viziune, inovație, dar mai ales dorința de a reuși.

Menționăm că începând cu august 2018, în raionul Ialoveni se implementează Programul „Fondul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni”, finanțat de Consiliul Raional Ialoveni și Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene, program administrat de Asociația Obștească “Eco-Răzeni”. Programul presupune, atât instruiri în domeniul antreprenoriatului, cât și finanțarea sub formă de grant a proiectelor pentru lansarea și/sau dezvoltarea ideilor de afaceri, inițiate de tineri cu vârsta între 17 – 35 ani din localitățile raionului Ialoveni.

Energia naturii este una dintre ideile de afaceri care a obținut în 2020, finanțare nerambursabilă în valoare de 30000 MDL, în cadrul programului menționat mai sus.

Articol precedent: Pachete, veselă, pungi și caserole reciclabile create în Moldova Precedent Articolul următor: Orașul Călărași, modernizat cu sprijinul Uniunii Europene Următor

SC. Summit Events

Cele mai active în ultima lună

  • Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) 11
  • Societatea de Cruce Roșie Moldova 10
  • Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) 10
  • Asociația Obștească „Eco-Răzeni” 7
  • Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) 6
Nius-Prof SRL
Civic Digital Solutions
Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente


 
  • Despre Portal
  • Contacte
  • Confidențialitate
  • Întrebări frecvente
  • Creare cont
  • Resetare Parola
  • Reset user
  • Susține
  • Abonamente
  • Newsletter

2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS 

Email: support@portal.civic.md