Parlamentul vis-a-vis de societatea civila



Desi la ultima intalnire cu reprezentantii societatii civile sa cazut de acord ca Parlamentul sa nu forteze votarea modificarilor la Legea Asociatilor obstesti in a doua lectura, totusi pe 20 iulie 2007 Parlamentul a adoptat legea respectiva in lectura finala.

Desi la ultima intalnire cu reprezentantii societatii civile sa cazut de acord ca Parlamentul sa nu forteze votarea modificarilor la Legea Asociatilor obstesti in a doua lectura, totusi pe 20 iulie 2007 Parlamentul a adoptat legea respectiva in lectura finala. Amintim cititorilor nostri ca dupa ce Legislativul a initiat inca la 23 august 2006 modificarea Legii cu privire la asociatiile obstesti din 17 mai 1996, reprezentantii societatii civile au lansat o serie de critici si initiative catre Legislativ in sensul imbunatatirii proiectului de lege. Drept urmare, Comisia juridica a Parlamentului R.M.

a acceptat perspectiva organizarii unor consultari cu asociatiile obstesti. Astfel, au avut loc doua mese rotunde, la 6 februarie si respectiv 18 iunie 2007 cu participarea unor experti internationali si a reprezentantilor citorva ONG-uri.

Cu toate ca modificarile operate la Legea asociatiilor obstesti au intrat in vigoare, nu putem sa trecem cu vederea faptul ca la adoptarea acestui proiect de lege nu au fost luate in calcul propunerile inaintate de catre ONG-isti. Desi au fost organizate, consultarile ce au avut loc la Parlament cu reprezentantii ONG, nu au fost suficient de bine pregatite. In opinia unor participanti la respectivele consultari - un sir de probleme majore ale sectorului asociativ raman a fi nereglementate de modificarile aduse la Lege, aceasta necorespunzand in totalitate angajamentelor asumate de Moldova in Planul de Actiuni incheiat cu UE.

In plus, apar o serie de intrebari legate de modul desfasurarii discutiilor dintre oficialitati si societatea civila, privite prin prisma eficientei si transparentei procesului decizional. Ramane oare Parlamentul fidel principiilor continute in Conceptia de cooperare dintre Legislativ si societate civila? Este straniu faptul ca Parlamentul mai intii a adoptat proiectul de modificare a Legii, iar apoi, la remarcile critice ale reprezentantilor societatii civile, i-a invitat pe acestia la dialog. Mi se parea normal ca Speaker-ul Parlamentului sa tina cont si de pachetul de legi cu privire la organizatiile necomerciale, care este in proces de elaborare de catre Ministerul Justitiei si reprezentantii societatii civile, cu asistenta oferita de PNUD Moldova.

Ar fi bine sa avem o Lege care sa permita o activitate libera a organizatiilor necomerciale din Moldova, sa ofere scutiri de impozite si subventionari de stat ca in toata lumea civilizata. Or, noua Lege nu raspunde exigentelor internationale si in curand va trebui din nou sa fie modificata. Cine dar a fost interesat in adoptarea in graba a acestei Legi, fara a tine cont de propunerile reprezentantilor ONG?

 

Autor: Ian POPOV

Sursa: ONG.MD