Şi oamenii mari au făcut voluntariat. Şi încă nu se opresc
Vorbim astăzi cu Tudor Cojocariu, blogger, licenţiat la Facultatatea de Sociologie, Bucureşti, proaspăt absolvent a programului de Master de Integrare Europeană la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. Tot la CV-ul său au fost adăugate şi funcţia de consultant principal în Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret sport şi mass-media timp de un an şi 4 luni, Chişinău, postul de funcţionar administrativ timp de un an şi 3 luni la Capgemini Consulting Romania, Bucureşti. A fondat şi a prezidat Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Liga Studenţilor Basarabeni din România între 2009 şi 2011. Din septembrie este colaborator al portalului Arena.md.
Care au fost primele tale acţiuni de voluntariat ?
În mai 2006 participam la protestul împotriva schimbării abuzive a sintagmei de pe frontispiciul liceului Gheorghe Asachi din Chişinău, pe care-l absolveam în acel an. Atunci, guvernarea comunistă a obligat conducerea liceului să înlocuiască sintagma ”româno-francez” cu ”moldo-francez”. Evident, scopul lor a fost de a le demonstra tuturor că până şi elevii şi profesorii dintr-un liceu cunoscut drept stindard al românismului, vor accepta şi își vor însuşi noţiunea falsă de ”limbă moldovenească”. Dar nu a fost să fie, pentru că ne-am revoltat cu toţii. Sute de elevi, părinţi, profesori, absolvenţi din generaţiile anterioare, dar şi personalităţi publice s-au revoltat împotriva abuzului. Atunci a fost primul meu contact direct cu mass-media, cu ONG-urile, cu partidele, cu sistemul în general. Atunci am aflat ce înseamnă să te opui prin voinţă şi încăpăţânare unui întreg angrenaj construit ani în şir. Tot atunci am văzut că zicala ”buturuga mică răstoarnă carul mare” chiar are valoare. Uriaşa maşinărie comunistă era carul, iar întreaga mişcare socio-politică demarată pe toate căile pentru ca dosarele noastre penale deschise pentru huliganism să fie clasate, era buturuga. Într-un final, dosarele au fost închise la 2 luni de la demararea anchetei, iar eu, alături de ceilalţi 3 colegi ai mei, ne pomeniserăm că eram deja nişte mici actori în spaţiul public. Desigur, gestul nostru de atunci nu poate fi trecut la categoria ”acţiune de voluntariat”, ci mai degrabă la cea de ”revoltă”. Cert este însă că momentul a fost definitoriu şi mi-a marcat întregul parcurs ulterior. Odată ajuns în Bucureşti m-am implicat în acţiunea civică „Basarabia Pământ Românesc”, alături de alţi colegi şi prieteni de pe ambele maluri ale Prutului, din mai multe oraşe ale României. Apoi a urmat lansarea acţiunii „Deşteptarea” în primăvara lui 2007, pentru ca pe parcursul anului 2008 să mă implic deja activ în activităţile asociaţiilor şi grupurilor de iniţiativă ale basarabenilor (tinerii cetăţeni moldoveni care studiau în România). Pe parcursul acestor ani am organizat şi am participat la zeci de evenimente culturale, iniţiative civice etc. Dintre acestea mă pot referi la festivaluri, şcoli/universităţi de vară/de iarnă, campanii de informare, dezbateri, concerte, expoziţii, meeting-uri, marşuri etc.
Şcoala de vară de la Sulina din august 2008, organizată de Guvernul şi Preşedinţia României, a fost un punct de răscruce pentru mine, dar şi pentru colegii mei de generaţie. Acolo i-am cunoscut pe majoritatea liderilor studenţeţti din ţară şi am pus bazele cooperării dintre grupurile şi asociaţiile noastre. Aşa a apărut în februarie 2009 Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, al cărei ”certificat de naştere” emis de Judecătorie indică aceeaşi dată cu ziua mea de naştere! Mi-am zis atunci că această plăcută coincidenţă nu poate să fie decât de bun augur.Așa și a fost. Alături de colegii mei bucureşteni (originari din RM) din Ligă, dar şi împreună cu cei din afară, fie din asociaţiile basarabenilor, fie din federaţiile studenţești sau instituţiile statului, am implementat un număr mare de proiecte şi de activităţi, unele dintre care au devenit deja tradiţie. Merită să menţionez aici marcarea evenimentelor istorice şi care țin de identitatea noastră naţională, respectiv Ziua Unirii (1 decembrie 1918), Ziua Unirii Basarabiei cu Regatul României (27 martie 1918), Mica Unire (24 ianuarie 1859), Comemorarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici (29/30 octombrie 1992) etc.; participarea la multiple dezbateri publice, reprezentarea intereselor studenţilor în raport cu instituţiile statului, organizarea unor expoziţii, conferinţe etc. De asemenea, cele 2 proiecte tradiţionale şi deosebit de importante pe care trebuie să le amintesc, sunt ”Adoptă un Boboc!” şi ”Trimite o carte peste Prut!” Primul se referă la asistarea şi consilierea studenţilor etnici români admişi la universităţile din România, iar cel de al doilea, la o campanie de colectare şi donare a cărţilor în limba română către şcolile din R. Moldova. De fapt, chiar luni a ajuns o nouă tranşă de 3000 de cărţi în republică. Le mulţumim partenerilor noştri şi pe această cale, în special MTS. În prezent, coordonez mai multe proiecte reprezentând Asociaţia pentru Integrare Europeană din Chişinău, dintre care cel mai important este, fără îndoială, ”UE vine la tine acasă!” şi care s-a derulat în toamna anului trecut. Şi în această toamnă preconizăm mai multe activităţi, respectiv seminarii şi traning-uri pentru funcţionarii din administraţia publică locală. Există mai multe module, dintre care unele au drept public ţintă studenţii, altele jurnaliştii, iar celelalte ONG-iştii.
O altă dimensiune a voluntariatului, din punctul meu de vedere, ţine de implicarea voluntară în activitatea partidelor politice. Am avut oportunitatea şi inspiraţia de a mă implica în procesul electoral atât din România, cât şi din R. Moldova şi trebuie să spun că am învăţat şi am înţeles foarte multe. Mă refer atât la chestiunile tehnice, cât şi la cele de relaţionare inter-umană, management, promovare etc. Mă număr printre cei care cred într-o cooperare eficientă dintre cele 2 sectoare, civic şi politic, dar numai în cazul în care atribuţiile şi interesele sunt pe faţă şi nu se încearcă jocul la ambele capete.
După părerea ta, ce inseamna societate civila?
Există mai multe abordări în ceea ce priveşte definirea ”societăţii civile”. Există şi multiple teorii în acest sens. Cert este însă că variaţiile acestor teorii au apărut în urma observării unor procese care au loc în nişte societăţi diferite, cu o istorie, cultură, tradiţii, practici şi aşa mai departe, toate diferite. Unele teorii chiar neagă existenţa unei ”societăţi civile” ca atare, ele punând mai mult accentul pe cetăţeni şi pe asocierile dintre aceştia, fie sub forma unor sindicate, a unor asociaţii, fundaţii, patronate etc. Eu mă număr printre cei care subscriu într-o mare măsură acestor viziuni.
Mă voi opri, totuşi, asupra a două aspecte. Primul ţine de starea de fapt așa cum o percep eu, iar al doilea ţine de target-ul nostru, de ceea către ce ar trebui să tindem. Aşadar, în prezent societatea civilă aşa cum înţelegem conceptul astăzi (să îi zicem ”ONG-uri” în continuare), îşi ia seva din avântul firesc al individului de a schimba ceva, de a lupta contra cuiva sau de a promova ceva. Atunci, în mod firesc, apare nevoia de asociere, pentru că, nu-i aşa, ”unde-s doi, puterea creşte!”. De asemenea, ONG-urile de azi au o tendinţă pregnantă de a se opune. Ele se opun se opun unor procese, se opun unor indivizi, se opun unor alte ONG-uri, se opun partidelor, se opun guvernanţilor, se opun până şi unor state străine. Aşadar, astăzi observăm cu ochiul liber că tendinţa sectorului asociativ este de a se poziţiona în opoziţie, respectându-şi în felul ăsta obiectivele şi în fond, raţiunea de a fi apărut pe lume. Iar asta nu e neapărat un lucru rău, or perioada în care s-au afirmat multe dintre ONG-urile cu tradiţie de astăzi s-a caracterizat prin nişte condiţii inumane de funcţionare a puterilor şi a sectoarelor în stat. Cu alte cuvinte, democraţia era un ţel aproape utopic. Slavă Domnului, astăzi nu mai este aşa. Şi asta mă duce la cel de al doilea aspect, respectiv la ceea ce ar trebui să devină ONG-urile. Este binecunoscută abordarea conform căreia sectorul asociativ din statele cu o democraţie precară tinde să se manifeste ca un ”câine de pază al societăţii”, iar în statele democratice, acesta se manifestă mai curând ca un partener al puterii. Ei bine, eu cred că treptat, ONG-urile noastre încep să se poarte mai curând ca nişte parteneri, decât ca nişte veşnici opozanţi şi nemulţumiţi. Iar asta bucură. Şi nu bucură pentru faptul în sine că ONG-iştii devin mai prietenoşi, ci pentru că treaba asta este un semn de însănătoşire a societăţii, dacă vreţi. Dar toate acestea nu se pot întâmpla decât odată cu democratizarea societăţii. Spunea la un moment dat Alina Gorghiu, deputat PNL România, că cetăţenii moldoveni trebuie să continue ceea ce au început în 2009, obligându-i pe politicieni să ţină pasul. Aici văd eu rolul sectorului nostru asociativ, să-i împingă pe politicieni să ţină pasul, iar asta nu neapărat prin proteste, acţiuni extravagante la limita bunului simţ şi prin ameninţări. De exemplu, în statele baltice, s-a trecut demult la acest parteneriat în cadrul căruia sectorul asociativ oferă consultanţă, asistenţă, expertiză şi alte cele guvernanţilor. La fel se întâmplă şi în România. Desigur, uneori politicienii o iau într-atât de mult razna, încît pur şi simplu nu ai ce face decât să te opui intenţiilor lor, dar până la urmă, e firesc şi benefic. Şi ei sunt oameni, deci şi ei pot fi rău sau bine-intenţionaţi. Nu vreau, aşadar, să spun că ONG-urile trebuie să se plaseze de o parte sau de alta a baricadei, ci doar că abordarea trebuie să fie flexibilă şi adecvată fiecărui partener şi situaţii în parte.
Cum se implică tinerii din RM în actiuni de voluntariat?
Îmi este greu să vorbesc despre implicarea tinerilor nemijlocit pe teritoriul republicii. Îi voi lăsa, deci, pe colegii mei mai experimentaţi în ONG-istica moldovenească să se pronunţe asupra acestui subiect. Aş avea o singură menţiune, totuşi: domeniile de voluntariat în care se implică preponderent tinerii în RM de organizaţiile de tineret ale partidelor, de sindicate studenţeşti, de mişcări şi acţiuni civice ideologice sau de rezistenţă şi într-o prea mică măsură acestea ţin de ONG-urile de tineret prin definiţie. Şi acum m-am referit strict la numărul celor implicaţi şi la numărul activităţilor lor. Sigur, s-ar putea să greşesc, dar asta e percepţia mea în acest moment.
În ceea ce îi priveşte pe tinerii originari din RM şi care îşi fac studiile în România, pentru că în aceşti 5 ani am interacţionat anume cu ei, aş avea foarte multe de împărtăşit. Mă voi rezuma însă la câteva lucruri esenţiale. În primul rând, trebuie să spun că implicarea noastră în activităţile de voluntariat a pornit din aceleaşi impulsuri pe care le-am observat şi în stânga Prutului. Mă refer la acele sentimente de nemulţumire, de împotrivire, de revoltă pe care le-am resimţit de-a lungul anilor, până la protestele masive din aprilie 2009 împotriva comuniştilor moldoveni. De fapt, momentul aprilie 2009 poate fi considerat finalizarea unei etape importante din activitatea noastră, fie din cadrul asociaţiilor basarabenilor, fie în calitate de membri ai unor alte asociaşii. Până la acel moment, am fost cu toţii percepuţi drept rebelii şi revoltaţii împotriva regimului comunist de la Chişinău, respectiv promotori ai unor valori de tip naţionalist sau european, democratice, în fond. Practic toate eforturile noastre drept tineri care ”au gustat” dintr-o democraţie europeană precum este societatea românească, se concentrau în direcţia afirmării şi promovării unor valori care se contrapuneau ideologiei retarde promovate de comuniştii moldoveni. La mecanismele de opunere m-am referit mai sus. Astăzii cred că ar trebui să ne bucurăm că nu mai e nevoie să acţionăm ca nişte forţe distructive ale unui sistem otrăvit, irosindu-ne resursele pe chestiuni care în statele civilizate sunt considerate drept banale din simplul motiv că cetățenii acestora s-au lămurit demult cine sunt, ce vor şi ce au de făcut pentru a-și atinge obiectivele. De peste 2 ani ne putem concentra asupra actului de creare, de construire şi dezvoltare a propriilor persoane, dar şi a mediului în care locuim. Evident, scopul final este pentru mulţi dintre noi, acelaşi: reîntoarcerea în republică şi valorificarea competenţelor şi abilităţilor dobândite în dreapta Prutului. Dar pentru asta fiecare trebuie să-şi asigure o anumită stabilitate şi siguranţă, în baza experienţei acumulate. Iar pentru a acumula experienţă e necesară foarte multă muncă.
Revenind la tinerii voluntari moldoveni din România, să ştiii că aceştia s-au integrat perfect în mediul asociativ şi social de peste Prut. Ei colaborează cu administraţia locală, cu instituţiile de cultură, cu mediile academice. Avem chiar o asociaţie care, datorită voluntarilor săi, a fost aleasă drept cel mai activ ONG din Suceava. Lucrurile stau destul de bine, chiar dacă mai rămâne mult de muncă, mai ales în direcţia integrării şi a dezvoltării competenţelor fiecăruia.
Care sunt beneficiile muncii de voluntar?
Astăzi, voluntariatul poate reprezenta acea portiţă pe care o poate folosi un tânăr student pentru a-şi creşte şansele ca atunci când nu va mai primi bursă, respectiv când va absolvi facultatea, să ştie că va putea să fie angajat. Sigur, nu angajarea trebuie să fie visul tinerilor, pentru că există o mulţime de alte posibilităţi pentru a câştiga, a te afirma şi a crea ceva. Și mă refer strict la căile legale acum… Tinerii din generația actuală au şi oportunitatea de a beneficia de Legea privind voluntariatul, fie că se află în RM sau în România. Iar asta chiar e un mare avantaj care e păcat să nu fie valorificat.
De asemenea, voluntariatul te învaţă să-ţi porţi singur de grijă, pentru că de cele mai multe ori, un voluntar nu se opreşte la primul proiect în care s-a implicat. Iar asta presupune cunoaştere, ceea ce-ţi dă un anumit grad de independenţă şi încredere în propriile forţe. Iar mobilitatea pe care ți-o garantează participarea îţi asigură şi implicarea într-una sau mai multe reţele sociale. Şi ce poate fi mai util decât să cunoşti, să înţelegi, să fii înţeles şi să te dezvolţi alături de alţi oameni care-ți împărtăşesc interesele?
Pe urmă, din punctul meu de vedere, voluntarul, aşa cum este înţeles termenul azi, nu este decât o caracterizare mai elevată a omului harnic. Cu alte cuvinte, cel mai mare duşman al voluntariatului este lenea. Mă refer doar la cazul tinerilor.
Din proiectele civice în care ai fost implicat, care a fost cel mai apropiat inimii tale?
Îmi vin în minte o mulţime de activităţi şi proiecte care m-au marcat şi de care îmi amintesc şi acum cu drag. Cea mai emoţionantă a fost, probabil perioada protestelor din aprilie 2009, când am activat în calitate de purtător de cuvânt al Comitetului pentru Alegeri Libere în R.Moldova, organism creat ad-hoc şi care cuprindea zeci de ONG-uri şi grupuri din România. Și nu doar de tineret. Am resimţit atunci o mare presiune căreia i-am făcut faţă cu mari sacrificii şi eforturi. Dar a meritat, pentru că cei care mă investiseră cu încredere chiar erau nişte oameni deosebiţi, unii cu mult mai mulţi ani de ONG-istică şi mişcări civice în spate. Şi să nu uităm că scopul a fost dintre cele mai nobile: solidarizarea comuniităţii internaţionale cu privire la evenimentele grave care se petreceau la graniţele UE, drept urmare au politicii sadice a comuniştilor. De asemenea, a contat foarte mult pentru mine cele două acţiuni consecutive din februarie şi martie 2009, când am mers alături de alţi colegi şi prieteni la Brussels şi Strasbourg pentru a promova o petiţie de semnat pentru europarlamentari, în susţinerea Pro TV Moldova. Şi atunci guvernarea comunistă o luase razna şi demarase procesul de închidere a singurei pe atunci televiziuni ne-subordonată puterii.
Din multele ţări vizitate, ce diferenţe sau poate asemănări, ai văzut între tinerii noştri şi cei de peste hotare ?
Nu ar fi corect să îi pun pe toţi laolaltă atunci când dau aprecieri tinerilor din mai multe dintr-o țară sau alta, dintre care nici nu cunosc atât de mulţi. De fapt, nimeni n-ar avea acest drept moral. Totuşi, am rămas cu anumite impresii generale, pentru că volens nolens, orice om îşi pune nşte întrebări atunci când se rupe de comunitatea în care s-a obișnuit să activeze. Am observat că a lor noştri le lipseşte de multe ori încrederea în propriile forţe și capacităţi. E mare păcat, or moştenirea asta sovietică, aceste complexe de care suferim mulţi dintre noi, nu sunt decât nişte falsuri şi himere care ne trag în jos... Aşadar, mentalitatea şi deschiderea, ar fi nişte diferenţe dintre noi şi ceilalţi. Pe de altă parte, tinerii noştri sunt mai realişti şi mai experimentaţi. La noi e o aventură să supravieţuieşti. Totul e instabil, azi lucrezi într-un proiect, mâine eşti dat afară de la muncă, poimâine eşti lăsat restanţier şi pierzi căminul pentru că nu ai dat mită şi aşa mai departe. Toate astea te educă într-un anumit fel şi te formează într-un alt mod decât sunt formaţi tineri din afară.
Cum crezi, care e viitorul voluntariatului în RM?
După cum spuneam mai sus, atât timp cât nu ne va fi lene, voluntariatul se va dezvolta. Primii paşi au fost deja făcuţi, ce-i drept nu fără ajutorul organismelor internaţionale. Deci prima etapă a fost deja depăşită. Tot ce trebuie să facem acum este să muncim mai mult şi să ne asumăm că putem şi merităm mai mult. Şi atunci lucrurile se vor lega. Repet, avem o lege prvind voluntariatul adoptată anul trecut pe vremea când eram consultant în Comisia parlamentară pentru tineret. Iar acum trebuie ca ONG-urile să insiste şi să le explice actorilor guvernamentali şi din sectorul privat, care sunt beneficiile voluntariatului în general şi a cooperării lor cu ONG-urile active, în particular.Din câte cunosc, se lucrează la o nouă Lege a tineretului, act în care eu îmi pun mari speranțe. Sper doar ca instabilitatea politică să nu întârzie prea mult adoptarea ei. De asemenea cooperarea şi solidaritatea dintre ONG-urile noastre reprezintă un aspect vital, pentru că spre deosebire de partide, în cazul cărora prada este limitată, în cazul sectorului asociativ, resurse ajung pentru toată lumea. Contează doar să fii suficient de proactiv şi serios pentru a aplica şi duce la capăt implementarea unor proiecte asumate.
Iuliana Mămăligă
