ADEPT a desfășurat o nouă instruire adresată aleșilor locali

121În perioada 24-26 februarie 2021 Asociația pentru Democrație Participativă "ADEPT" a desfășurat modulul doi de instruire din cadrul proiectului Școala Aleșilor Locali. Implementat cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, proiectul se află la prima sa ediție și este adresat consilierilor locali/consilierelor locale și primarilor din Republica Moldova pentru a dezvolta capacitățile și abilitățile acestora de a-și exercita eficient mandatele obținute la alegerile locale generale din 2019. La prima ediție participă aleși locali din circa 40 de localități de nivelul I din Republica Moldova, majoritatea fiind la primul lor mandat.

La primul modul de instruire din decembrie 2020 beneficiarii au aflat informații și au discutat despre cadrul legal privind APL și transparența decizională la nivel local, iar la cel de-al doilea modul participanții au aflat mai multe informații despre managementul proiectului și atragerea investițiilor la nivel local. 

131Dincolo de actualitatea subiectelor abordate la sesiunile de instruire, participanții vor fi antrenați în următoarele trei luni și în activități practice, mai cu seamă la identificarea necesităților/problemelor locale și dezvoltarea conceptelor de proiecte sau/și ajustarea proiectelor la cerințele potențialilor finanțatori. În susținerea acestei activități practice vor fi desfășurate ședințe de mentorat, cu suportul experților în domeniul managementului proiectelor și dezvoltării locale.

În paralel cu activitatea de mentorat ADEPT va continua cu alte module de instruire, în formatul celor petrecute recent, care vor aduce mai multă claritate în domeniul finanțelor publice locale, comunicarea cu cetățenii, utilizarea datelor cu caracter personal, servicii publice eficiente, etc.

Prin urmare, teoria și practica are obiectivul să motiveze reprezentanții/reprezentantele APL să promoveze transparența decizională și să implice prin consultări și discuții publice cetățenii din localitate, generând în cele din urmă principiul câștig-câștig.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă