CJI a instruit primii profesori de la treapta de liceu în domeniul Educației pentru media

Începând cu anul de studii 2019-2020, liceenii din Republica Moldova au posibilitatea să-și dezvolte abilitățile de gândire critică în cadrul disciplinei opționale Educație pentru media. După ce, în luna august 2019, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a aprobat curriculumul pentru treapta de liceu, Centrul pentru Jurnalism Independent a organizat, în perioada 13-15 septembrie 2019, prima instruire în domeniul educației media, la care au participat 20 de profesoare și un profesor care predau la clasele liceale. Prin urmare, disciplina opțională Educație pentru media acoperă în prezent toate cele trei trepte de învățământ școlar – primar, gimnazial și liceal.
 
În deschiderea evenimentului, Anastasia Nani, directoarea adjunctă a CJI, a accentuat faptul că pentru CJI educația media a devenit o prioritate. „În ultimii ani, am reușit să introducem cursul de Educație pentru media la treptele primară și gimnazială, iar odată cu aprobarea curriculumului pentru treapta de liceu, reușim să promovăm disciplina și la clasele liceale. Dvs. sunteți primii profesori de liceu care beneficiază de această instruire”, a menționat Anastasia Nani.
 
Oxana Iuteș, Internews în Moldova, a apreciat importanța consumului de informații veridice, precizând că noua disciplină va ajuta liceenii să ia decizii importante în viață. „Prin inițiativele pe care le realizează Internews în Moldova promovăm jurnalismul de calitate și încurajăm oamenii să-și dezvolte gândirea critică. Prin urmare, vă spunem bine ați venit în această lume interesantă. Rugămintea mea este să promovați acest curs și să le spuneți nu doar elevilor, dar și părinților și buneilor ce înseamnă educație pentru media. Pentru că educație pentru media înseamnă nu doar a te informa corect, dar și a te simți protejat în mediul virtual. Este important să știm cum navighează pe online copiii noștri, ce citesc sau cu cine interacționează. Scopul nostru este să-i îndrumăm să facă acest lucru corect, iar noi, părinții, vom ști că ei sunt în siguranță”, a spus Oxana Iuteș.
 
Formatoarele cursului au fost Loretta Handrabura, dr. în filologie, și Natalia Grîu, consultantă principală la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care sunt și autoarele manualului Educație pentru media, clasa X/XI.
 
Pe parcursul celor trei zile de instruire, profesorii și-au dezvoltat competențele de predare a noii discipline în baza conținutului curriculumului și manualului Educație pentru media, clasa X/XI, care urmează a fi tipărit și pus la dispoziția profesorilor și liceenilor în cel mai scurt timp. 
 
„În societatea informațională în care trăim, elevii fac parte din generația nativilor digitali. În aceste circumstanțe, apare întrebarea firească, pe cât de pregătiți suntem noi, cadrele didactice, pentru a ține pasul cu ei? Este oare competența noastră digitală la fel de bună ca și a lor? Nu cumva noi, la un moment dat, pierdem comunicarea cu ei tocmai din cauza unor dezechilibre, generate de faptul că am rămas cantonați în mediul de comunicare interpersonală? Elevii de astăzi sunt nativi digitali, iar asta înseamnă că petrec mult timp în mediul online, pe care noi, din păcate, nu-l stăpânim la fel de bine. Nestăpânindu-l, nu-l înțelegem, respectiv, nu suntem conștienți de avantajele și dezavantajele pe care le presupune”, a atenționat Loretta Handrabura.
 
Prin urmare, în cadrul instruirii participanții au studiat în mod preponderent temele ce vizează siguranța în mediul online, exersând diverse tehnici care ar urma să ajute elevii să se comporte adecvat în spațiul virtual pentru a evita pericolele.
 
Împreună cu Natalia Grâu, profesorii au analizat elementele unei știri echidistante, au stabilit cum pot fi depistate fotografiile trucate, au aflat ce presupune fenomenul de fact-cheking și au exersat noi formate de social media – life-urile și gif-urile. „Renunțati la tradiționalele referate în procesul de evaluare a cunoștințelor elevilor. Utilizând noile formate veți transforma procesul de evaluare în unul extrem de captivant și interesant pentru nativii digitali”, le-a recomandat Natalia Grîu participanților la instruire.    
 
Cercetătoarea media Aneta Gonța, care a oferit consultanță în procesul de elaborare a manualului Educație pentru media, treapta de liceu, le-a vorbit profesorilor despre pluralismul de idei într-o societate democratică. „Rolul primordial al mass-mediei este de a prezenta o diversitate cât mai mare a opiniilor, informând cetățenii echidistant despre evenimentele care au loc în societate. Doar în acest mod, media îi oferă cetățeanului posibilitatea de a-și crea propria imagine despre lumea în care trăiește”, a subliniat Aneta Gonța.
 
Instruirea a ajutat profesorii să se convingă de necesitatea Educației pentru media și la treapta de liceu. Primii profesori și-au anunțat deja disponibilitatea de a preda această disciplină în clasele liceale, începând cu anul de studii 2019-2020.
 
„Educație pentru media este o disciplină extrem de utilă, care ne ajută atât pe noi, cât și pe elevi, să înțelegem corect mesajul media, să ne dezvoltăm abilitățile de gândire critică și să gestionăm pericolele pe care le prezintă mediul virtual. Am decis să predau disciplina chiar din acest an, iar prima oră cu elevii de liceu am organizat-o în baza manualului Educație pentru media, treapta de gimnaziu. În cadrul acestei  instruiri, ne-am dezvoltat noi abilități de predare și suntem mai pregătite să transmitem elevilor noile cunoștințe. Așteptăm cu nerăbdare manualele pentru treapta de liceu”, ne-a spus Aliona Baidan, profesoară de chimie la Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din satul Răzeni, raionul Ialoveni.
 
În opinia Dianei Mămăligă, profesoară de limba română la Liceul de Limbi Moderne și Management, „într-o epocă foarte grăbită, spațiul media își confirmă tot mai pregnant locul, rolul și influența, pe alocuri pozitivă și bine formatoare, dar alteori nefastă, agresivă, mai ales când este vorba de conștiințele în devenire”.
 
„În acest context, este imperios necesară o strategie clară a educației pentru media, care să sprijine și să orienteze elevii de diferite vârste în marea aceasta nu întotdeauna sigură și fără riscuri. Programul de instruire Educație pentru media este construit pe niște parametri uzuali: problemă – riscurile consecințelor – mecanisme de evitare, protejare – consumator conștient. Astfel, tot cursul este unul reușit, cu toate șansele reale de a fi și unul de mare succes”, este de părere Diana Mămăligă.
 
În perioada 27-29 septembrie, CJI va organiza următoarea instruire în domeniul educației media pentru profesorii de la treapta de liceu. Mai multe detalii accesați aici: https://bit.ly/2kjrm8u  
 
Până în prezent, Centrul pentru Jurnalism Independent a instruit 124 de învățători și 101 profesori de la treapta gimnazială.  Disciplina opțională Educație pentru media este predată în școlile din Republica Moldova din anul 2017. În anul de studii 2018-2019, peste 1500 de elevi de la treapta primară și gimnazială, din circa 40 de școli, au studiat acest curs la orele opționale sau la cele de dirigenție.
 
Instruirea a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova.