Interpreta Victoria Lungu vorbeste in public despre violenta si comportamentul inuman

victorialungu11247.jpgLa 5 iunie, interpreta Victoria Lungu a participat la " o discutie de suflet" cu victimele violentei in familie de la centrul "Casa Marioarei", in cadrul careia a povestit amanunte uluitoare despre actiunile violente si comportamentul inuman din timpul casatoriei cu fostul sau sot.

Astfel, artista a declarat ca nu este acceptabil ca femeile sa fie supuse abuzului si violentei in familie si ca, fiind victima a unui astfel de comportament si avand curajul de a renunta la casnicie, poate astazi sa vorbeasca deschis despre consecintele grave ale acestui fenomen.
Interlocutoarele vedetei au avut posibilitatea de a afla mai multe detalii despre viata si activitatea acesteia, dar si sa povesteasca despre propriile probleme legate de violenta domestica la care sunt supuse.

Activitatea a avut loc in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, eveniment realizat de catre Coalitia pentru promovarea legii si activitatilor de voluntariat (SNV) 2009 „Hai in gasca voluntarilor!".

Amintim ca Saptamana Nationala a Voluntariatului, in cadrul careia au fost implicate mai multe vedete ale show-bizz-ului si mass-mediei autohtone, s-a desfasurat in perioada 29 mai - 05 iunie si a avut drept scop sensibilizarea opiniei publice despre importanta si impactul activitatii de voluntariat in cadrul comunitatii.

Sursa: Unimedia