Jurnaliștii au fost instruiți despre aspectele legale și practice ale accesului la informație
Un grup de jurnaliști din presa națională și locală au participat, vineri, 25 mai, la un training organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în cadrul căruia au fost instruiți cum să aplice legislația cu privire la accesul la informație. Participanții la program au discutat despre aspectele legale de care ar trebui să se ghideze un jurnalist profesionist în activitatea sa, precum și despre modalităţile practice de obținere a informațiilor de interes public. De asemenea, ei au învățat cum să scrie solicitări oficiale.
Tatiana Puiu, expertă în legislația mass-media, și Nicolae Cușchevici, jurnalist de investigație, care au fost instructori în cadrul acestui training, au explicat participanților cum să acceseze și să verifice datele guvernamentale deschise, ce răspundere poartă cei care încalcă dreptul de acces la informație etc.
Jurnaliștii au fost instruiți cum să scrie o cerere de solicitare de informație către instituțiile statului, unde se pot adresa în cazul în care nu primesc răspunsuri la aceste cereri, ce sancțiuni prevede legea pentru asemenea funcționari etc.
Elizaveta Rotari, directoarea companiei ”ATV”, Comrat, care a participat pentru prima dată la un training pe această temă, a menționat: ”E bine că ne-am informat despre astfel de instrumente utile în jurnalismul de investigație. În autonomia găgăuză, de exemplu, asemenea instruiri se organizează mai rar, de aceea voi transmite aceste cunoștințe și colegilor mei”.
Svetlana Hromîh, jurnalistă la postul ”Zercalo TV” din regiunea transnistreană, susține că instruirea îi va fi utilă în activitatea profesională. „M-a interesat subiectul, a fost foarte interesant, mai ales ceea ce ne-a spus Nicolae despre bazele de date deschise. Bine că în dreapta Nistrului există un spațiu informațional unde poți accesa gratuit diferite date. Sper că și în regiunea transnistreană vom avea vreodată acces liber la datele de interes public”.
Olga Stăvilă, jurnalistă la Radio Moldova, a apreciat, la rândul ei, prestația instructorilor: „Tatiana Puiu și Nicolae Cușchevici sunt niște experți foarte bine documentați, de la care am aflat multe lucruri noi. De exemplu, cum se lucrează la îmbunătățirea cadrului legal de reglementare accesului la informație, deoarece legea în vigoare a fost adoptată în 2000 și prevederile ei sunt cam învechite. Plec de la acest training și cu o listă întreagă de adrese de site-uri, pe care le voi accesa pentru a-mi colecta informația necesară”.
Acest curs de instruire a fost posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.