Asociatia "Ozon" incurajeaza tinerii din Balti sa participe la alegeri



Asociatia "OZON" din municipiul Balti anunta despre realizarile proiectului "Voteaza! Opinia ta conteaza!". Acest proiect, finantat de Reprezentanta Fundatiei Eurasia in Moldova din resursele Agentiei Suedeze pentru Dezvoltare si Cooperare Internationala (SIDA) si a Agentiei SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID), isi propune sa incurajeze participarea masiva a studentilor Universitatii de Stat „A. Russo" din Balti la ALEGERILE PARLAMENTARE care vor avea loc la 5 aprilie curent.

In cadrul conferintei de presa, echipa de implementare a informat ca in cadrul proiectului mentionat au fost organizate un sir de dezbateri cu studentii vizand initiativa civica, accentul fiind pus pe participarea nemijlocita a tinerilor la luarea deciziilor.

Unul din instrumentele eficiente pentru realizarea scopurilor propuse in cadrul proiectului este publicitatea sociala. In perioada derularii proiectului, in cadrul Universitatii au fost repartizate tinerilor un sir de materiale promotionale, cum ar fi fluturasi, pliante, informand astfel despre alegerile parlamentare si despre importanta participarii la vot in ziua scrutinului. De asemenea, acelasi mesaj poate fi vizualizat si prin intermediul posterelor si bannerelor.

Prin proiectul "Voteaza! Opinia ta conteaza!" Asociatia "OZON" isi propune sa antreneze si presa locala in procesul de implicare a tinerilor. Astfel, prin intermediul ziarului „Vocea Baltiului", „Golos Balti" si „SP" au fost publicate cateva opinii ale studentilor despre necesitatea luarii atitudinilor fata de procesul de implicare a tinerilor in viata de zi cu zi.

In colaborare cu Teatrul „V. Alecsandri", astazi, 01 aprilie este organizat un spectacol pentru studenti, de asemenea utilizand tehnici de publicitate sociala.

Asociatia "OZON" activeaza in municipiul Balti din primavara anului 1998.

 

Persoana de contact: Dinu Cojocaru,

ngo.ozon@gmail.com