Instituţiile publice de pe ambele maluri ale Nistrului devin mai accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi



DSC00967

În perioada decembrie 2014 – februarie 2015, Asociația “MOTIVAȚIE” din Moldova, or. Chișinău şi Fondul „Mir Ravnîh Vozmojnostei” or. Bender, cu asistenţa financiară a Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, au implementat proiectul “Fără bariere”, scopul căruia a fost crearea unui mediu accesibil pe ambele maluri ale Nistrului pentru persoanele cu dizabilități și persoanele din grupul cu mobilitate redusă.

Pe parcursul celor trei luni, ambele organizații au creat condiții accesibile la 25 de clădiri de menire publică din or. Chișinău, Bender, Comrat și Tiraspol. Rampele au fost proiectate conform normativelor în construcții din Republica Moldova și sunt exemple a felului cum trebuie să arate o intrare accesibilă. Ele au un unghi de înclinație foarte mic și pot fi utilizate  de orice persoană cu dizabilități. La fel, fiecare rampă are două balustrade comode, pentru ca persoanele să se poată sprijini de ele.

Domnul Igor Meriacre, Director Executiv al Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova menționează: „În orașul Comrat, ca și în întreaga Republică nivelul de accesibilitate este foarte scăzut. Din această cauză, accesul la serviciile sociale și medicale pentru persoanele din grupul de mobilitate redusă este foarte îngreunat. Astfel, aceste persoane sunt lipsite de serviciile de importanță primordială. Nici rampele care au fost construite nu pot fi folosite de persoanele cu mobilitatea redusă, deoarece nu sunt proiectate conform standardelor. Ele deseori, sunt prea abrupte sau prea înguste și uneori devin chiar periculoase pentru sănătate. Spre deosebire de ele, rampele construite în cadrul proiectului dat, vin să arate un exemplu pozitiv și demn de urmat pentru instituțiile din întreaga țară”.

Patru din aceste rampe au fost montate în orașul Comrat, iar altele opt în orașul Chișinău. Instituțiile beneficiare în orașul Chișinău au fost: Școala Profesională nr. 6 din sectorul Buiucani, Direcția Asistență Socială Botanica, Direcția Asistență Socială Buiucani, Centrul Medicilor de Familie nr. 10 din sectorul Ciocana, Policlinica Nr. 11 din sectorul Râșcani, Policlinica Nr. 2 din sectorul Botanica, Oficiul Poștal MD-2044 - sectorul Ciocana, Oficiul Poștal MD-2060 - sectorul Botanica. În Comrat, instituțiile beneficiare au fost: Primăria Orașului Comrat; Direcția de Asistență Sociala din Comrat; Centrul de Tineret și Sport și Universitatea de Stat din Comrat. Costul total al rampelor din or. Chișinău și Comrat a fost de aproximativ 290 000 lei, iar dacă rampele ar fi puse într-un rând, lungimea totală a lor ar fi de peste 100 metri. La fel, cu scopul de a promova drepturile persoanelor cu dizabilități și în mod deosebit dreptul la accesibilitate, pe străzile orașului Chișinău au fost plasate două panouri de sensibilizare.

În paralel, au fost organizate o serie de instruiri, care au avut drept scop formarea experților în domeniul accesibilității infrastructurii sociale. La instruire au participat zece tineri cu dizabilități, lideri din localităţile Edineț, Comrat, Hâncești; orașele Bender, Tiraspol și Chișinău. În sesiunea finală a avut loc testarea cunoștințelor obținute de către tinerii experți. La eveniment a participat Domnul Veceslav Potop, Şef-adjunct al Inspecţiei de Stat în Construcţii, care a făcut parte din comisia de examinare și a înmânat Certificatele ce confirmă abilitățile obținute. Veceslav Potop a propus ca tinerii experți să se implice în procesul de recepție finală a construcțiilor în regiunea în care locuiesc, astfel datele de contact ale tinerilor vor fi transmise subdiviziunilor teritoriale ale Inspecției de Stat în Construcții.

Una din participante, Iuliana Tabacari, care este și membră a grupului de inițiativă format cu susținerea Asociației “MOTIVAȚIE” din Moldova, a relatat următoarele: „Am fost la training deoarece vreau ca raionul Hâncești să fie mai accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi. Deja, avem rezultate. Noi am lucrat într-o echipă formată din persoane cu dizabilități, locuitori ai Raionului Hâncești. Am reușit să obținem schimbări importante: au fost coborâte bordurile pe porțiunea drumului central, de lângă Primăria Raionului Hâncești și Consiliul Raional din Hâncești și drumul acum este accesibil. În prezent, îmi doresc să obțin adaptarea instituțiilor de învățământ din localitate. Avem mai multe persoane cu dizabilități care, din păcate, încă învață la domiciliu. Ei ar putea să meargă, ca și toți ceilalți la școli, dacă acestea ar fi adaptate. ”

„Accesibilitatea în Republica Moldova este necesitatea fiecărui cetățean, fie el persoană cu dizabilități, rudă sau prieten al acesteia, profesor, medic, angajator, vânzător sau altcineva care interacționează cu persoana. Ea este la fel de importantă și pentru părinții care merg cu căruciorul pentru copii mici sau persoanele în etate. Accesibilitatea nu este problema unora dintre noi, ea este problema fiecărui membru al societății. Noi toți simțim necesitatea ei pe parcursul vieții”, a declarat Mariana Morari, Manager Comunicare și Relații Publice în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova.

Informații despre accesibilitate

Experți în accesibilitate - video raportare