Expoziţie de Paşti

Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova în parteneriat cu Consiliul Guvernamental pentru Problemele Persoanelor cu Dizabilităţi şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, la iniţiativa doamnei Viceprim-ministru, Tatiana Potâng, au organizat în data de 24 aprilie 2014, în incinta Casei Guvernului o expoziție pascală de lucrări manuale. Evenimentul a întrunit 18 organizații din diferite regiuni ale Moldovei, care lucrează în domeniul dizabilității.

Pe şirul de mese au fost prezentate lucrări originale, confecţionate de tineri şi copii. Multitudinea de culori şi măiestria cu care au fost îndeplinite lucrările au topit inima oricărui vizitator, ele fiind şi accesibile ca preţ.

Pe parcursul zilei evenimentul a luat amploare şi a fost vizitat de membri ai Cabinetului de miniştri, demnitari publici și locuitori ai capitalei. La expoziţie a fost prezent și domnul Prim-ministru Iurie Leancă, care a trecut pe la fiecare masă, a achiziţionat mai multe lucrări şi a discutat cu tinerii.

Scopul evenimentului a fost de a promova imaginea pozitivă a persoanelor cu dizabilităţi prin capacităţile şi creaţiile proprii şi de a întruni organizaţiile din domeniu pentru a îmbunătăţi comunicarea şi fluxul de informaţii între ele. Aceasta a fost a treia expoziţie organizată de către AOPD împreună cu Guvernul Republicii Moldova şi PNUD, cărora le aducem sincere mulţumiri pentru această colaborare reuşită.

Paste2