frule

Invitația pentru participarea la concursul de achiziționare a 11 loturi de echipamente în cadrul proiectului „Abilitarea antreprenoriatului tinerilor în Republica Moldova”

În cadrul proiectului Abilitarea antreprenoriatului tinerilor în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Fundația HELP, AO DEMOS, AO HOMECARE și AO Pro Cooperare Regională și la nivel local de Asociația Obștească INIMA NORDULUI, lansează invitația pentru participarea la concursul de achiziționare a 11 loturi de echipamente, după cum urmează:

Lotul I: Echipament pentru mentenanța și repararea autoturismelor 

Lotul II:  Echipament zootehnic

Lotul III: Echipament apicol

Lotul IV: Echipamente agricole     

Lotul V: Echipament pentru generarea curentului electric

Lotul VI:  Echipament pentru jocuri și călătorii virtuale

Lotul VII:  Echipament foto/video

Lotul VIII: Aparate pentru croitorie

Lotul IX: Mobilier

Lotul X: Electronice și echipamente de birou

Lotul XI: Echipament tehnic de menaj

Oferta comercială va include descrierea bunului propus și caracteristicile, prețul unitar în MDL, TVA la cota zero (TVA 0%), termenul de livrare și termenul de garanție. AO DEMOS nu va achita pentru taxe vamale, taxe pentru efectuarea procedurilor vamale, accize, impozit pe venit, sau alte taxe de această natură.

Oferta va fi semnată și ștampilată de către persoana autorizată. Mai multe detalii cu privire la acest apel găsiți AICI.

Livrare: Costul livrării va fi inclus în prețul total. Livrarea trebuie să fie însoțită obligatoriu de următoarele documente, după caz:

a) factură fiscală;

b) certificate de garanție.

Bunurile va trebui să fie livrate și instalate din contul agentului economic câștigător, în termen de până la 30 de zile calendaristice, de la semnarea contractului. Bunurile vor fi însoțite de instrucțiuni de întreținere și utilizare a utilajului în limba română.

Criteriile de selectare a ofertantului:

  • dosar complet ce corespunde solicitării, incluzând oferta de preț detaliată și specificațiile disponibile, termenii de livrare și garanție a bunului;
  • corespunderea bunului propus parametrilor tehnici indicați în anunț;
  • preț;
  • termeni restrânși de livrare (maxim 30 zile);
  • livrare gratuită la destinație în raza raioanelor Ocnița, Soroca, Edineț, Briceni și Dondușeni.

Termenul limită de depunere a ofertelor:

Ofertele vor fi depuse, fizic, până la data de 06.11.2024, ora 17:00 la adresa poștala: or. Ocnița, str. 50 Ani ai Biruinței, 116A, cu specificarea „Ofertă echipament tehnic”. Ofertele incomplete sau transmise după termenul indicat mai sus nu vor fi acceptate. Doar ofertanții pre selectați vor fi contactați.

Pentru a solicita dosarul integral de aplicare, dar și pentru  întrebări suplimentare, puteți reveni la adresa: inimanordului@gmail.com  până la data de 29 octombrie 2024.

Răspunsurile la întrebări vor fi publicate pe pagina https://asociatiademos.wordpress.com



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola