Urmărește CIVIC.MD în Google
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
Grupurile de lucru din raionul Ștefan Vodă și raionul Ialoveni continuă procesul de elaborare a Planurilor locale de acțiuni privind Agenda Femeile, Pacea și Securitatea, în cadrul sesiunilor de mentorat organizate cu sprijinul AO Institutum Virtutes Civilis.
Procesul de consultare din raionul Ștefan Vodă a înregistrat o participare semnificativă: peste 1.500 de locuitori, tineri, cadre didactice, asistenți sociali și reprezentanți ai structurilor de ordine publică, au completat chestionare privind percepția asupra siguranței în comunitate, nivelul de încredere în instituții și gradul în care cetățenii consideră că vocea lor este luată în considerare în procesele decizionale. Datele colectate au fost analizate în cadrul sesiunii de mentorat, identificându-se problemele-cheie și prioritățile care vor fundamenta Planul local de acțiuni.

În raionul Ialoveni, peste 800 de cetățeni, tineri, cadre didactice, lucrători sociali și reprezentanți ai structurilor de ordine publică, au participat la același proces de consultare, completând chestionare și contribuind la discuții despre siguranța în comunitate. Sesiunea de mentorat a fost structurată în jurul a patru piloni fundamentali: prevenirea conflictelor și a violenței, participarea femeilor la procesele decizionale, protecția persoanelor vulnerabile și recuperarea și reziliența comunităților afectate de crize sau conflicte.

Ambele Grupuri de lucru se află în etapa de stabilire a obiectivelor și activităților concrete, urmând ca Planurile locale să fie finalizate și adoptate în perioada următoare. Scopul asumat este ca aceste documente să reprezinte instrumente funcționale de schimbare la nivel comunitar, nu simple formalități administrative.
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Femeile – promotoare ale păcii și coeziunii sociale”, implementat de AO Institutum Virtutes Civilis, cu susținerea UN Women Moldova și finanțarea Women’s Peace & Humanitarian Fund (WPHF).
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

Republica Moldova marchează Ziua Egalității Salariale: femeile pierd 34.546 MDL anual față de bărbați, iar decalajul salarial a atins 16,6% în 2025.

Fundația Est-Europeană lansează un program de granturi pentru crearea consiliilor civice de participare în regiunile Republicii Moldova.

WatchDog.MD caută experți pentru proiectul de sprijin a asociațiilor proprietarilor în condominiu și politici energie eficientă.

PADEM angajează furnizor servicii pentru sprijinirea platformei parlamentare femei în monitorizarea implementării Convenției de la Istanbul în Moldova.

Apel extins pentru rețelele OSC din Moldova: consolidare capacități în advocacy și dialog privind politicile publice, sprijin financiar și mentorat.