Învăţăm să gîndim prospectiv
Totodată, majoritatea profesorilor beneficiari au conştientizat cît este de important să conlucreze cu ceilalţi actori din comunitate pentru a obţine schimbarea în bine dorită. În cadrul mesei rotunde „Şcoala democratică: uşor se zice, cum se face?” participanţii au ajuns la concluzia că este în puterile profesorilor cetăţeni, dacă doresc, au voinţă, cunosc şi cooperează cu elevii, părinţii, funcţionarii cetăţeni să creeze un mediu cu adevărat democratic în şcoală ca mai apoi acesta să poată fi replicat şi în societate. În acest sens, există deja unele modele reuşite chiar la noi, în Moldova. La propunerea profesorilor din Călăraşi, unele practici bune vor fi descrise în buletinul de educaţie civică „Alternativa XXI”.
Activitatea a avut loc în cadrul proiectului „Educaţia civică pentru o dezvoltare durabilă democratică a Republicii Moldova” implementat de SIEDO (Societatea Independentă pentru Educaţie şi Drepturile Omului) cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova.