E greu de închipuit că aşa ceva este posibil de îmbinat într-o viaţă scurtă...
Mâine, pe la 10:20 dimineaţa, fac 24, parcă e mult - pentru mine şi cei mai mici ca mine, parcă e foarte puţin, pentru mine şi cei mai în vârstă. Sunt mândru că fac parte din acea generaţie '86, anume noi suntem acei care am apucat doar foarte puţine din URSS, ţinem minte ceva din procesul de prăbuşire al acestuia, am asistat la haosul post-sovietic şi la ce a urmat, noi suntem generaţia schimbării, nu doar cei din '86, şi cei din '87 şi din '88 şi din '89. Noi suntem acei care ne năşteam sub ecoul exploziei de la Cernobîl, rosteam primele fraze sub răsunetul mişcărilor stradale, am mers la şcoală sub ecoul Războiului Transnistrean, majoratul l-am apucat din nou în comunism, facultatea am terminato cu speranţa schimbării, iar masterul îl terminăm deja în democraţie.
Noi suntem acei care acu un an speram să fie mai bine peste un an, am realizat ce am vrut, iar acum spunem că atunci trăiam mai bine - mai frumos, mai sincer! Noi suntem copiii Cernobîlului!
P.S. Acesta este preambulul pentru o serie de postări pe care le voi scrie în timpul apropiat.
