frule

Basarabenii din Craiova alaturi de Stela Popa la lansarea Cartii ”100 de zile”


alt„Ce-a ţinut de noi, noi am făcut, acum nu putem decât să-i susţinem în continuare şi să-şi facă treaba”.

„Le sugerez să pună spirit în ceea ce fac şi să nu se gândească doar la ei. Poporul crede în actualii guvernanţi mai mult ca niciodată şi nu trebuie să pierdem acest moment”.

„Vrem să ne întoarcem şi să reconstruim Republica Moldova”.

„Sperăm ca actuala guvernare să se gândească mai mult la tineri şi să facă mai mult schimb de experienţă prin intermediul acestora, dar nu numai, cu alte ţări, aşa cum face România. Pe timpul conducerii bolşevice de la Chişinău nu am avut parte de aşa ceva, ne erau închise toate orizonturile”.

„Sugerez să creăm un site cu o denumire precum  - „Pentru poporul român”, unde fiecare să-şi expună părerea şi să scrie ce ar vrea să se schimbe în RM, iar politicienii să ţină cont de această informaţie”.

Acestea sunt doar câteva dintre ideile enunţate de tinerii studenţi basarabeni de la Craiova, membri ai Asociaţiei Studenţilor Basarabeni din Craiova. Cei care pe lângă amabilitatea de a-mi acorda acest interviu interesant şi a-mi împărtăşi din impresii, au mai participat şi la lansarea cărţii mele – romanul 100 DE ZILE – lansat ieri la Târgul Gaudeamus din Craiova.

altPe lângă faptul că sunt nişte tineri activi şi inteligenţi (şi aici mă conving încă odată că nu am greşit atunci când am spus în ziarul ADEVĂRUL că tinerii noştri sunt anume aşa), mai au şi o experienţă, unică – cea a lui 7 aprilie. La Chişinău sau la Craiova, tinerii au fost solidari şi au luptat pentru o singură cauză – libertatea Republicii Moldova. Iată de ce, pe 27 martie curent, în memoria celor care şi-au dat viaţa în acea „The Tweeter Revolution” din 2009, vor face şi un parastas la Craiova.

Aşadar, vă propun mai jos o galerie foto alături de aceşti tineri minunaţi, dar şi un interviu realizat cu ei pentru MAI APROAPE DE EUROPA. Vedeţi cum gândesc şi de ce unii dintre ei vor reveni în RM, iar alţii nu, cum văd ei aşa-zisa reconstruire a Republicii Moldova, dar şi apropierea de UE.

Mulţumesc pe această cale tuturor celor de la Asociaţia Studenţilor  Basarabeni din Craiova şi în mod special: Ludmila Motroi(care mi-a înmânat din partea asociaţiei şi a tinerilor basarabeni din Craiova un buchet imens de flori), preşedinta Asociaţiei Studenţilor  Basarabeni din Craiova, Dumitru Belegurschi, vice-preşedintele asociaţiei, Ştefan Ciubotaru, Radu Cupcea, Andreis Ion şi tututot celorlalţi studenţi, dar nu numai, care au fost alături de noi. De asemenea, mulţumesc vizitatoarei  fidele a blogului meu – Nina Gonţa Coleaghin şi soţului ei.

Mai multe detalii /FOTO – AUDIO/ le gasiti aici

Sursa : http://basarabenicraiova.wordpress.com/



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola