Blogul acesta este casa virtuală a unei om căruia îi place foarte mult să fie mamă şi soţie, dar care reuşeşte să rămână la fel de mult femeie şi cetăţean. Deci, dacă femeile care intră pe acest blog propun să discutăm despre religia în şcoli atunci, hai s-o facem. Unul din oaspeţii acestei case virtuale, Aliona, spunea că religia trebuie să fie transmisă copiilor de către părinţi, cred că e o teză adevărată pentru primii ani de viaţă a copiilor. Copii mei adoră să vorbească cu Dumnezeu în fiecare seară, dar evident că ei ar putea să comunice cu aceiaşi plăcere doleanţele lor şi gândurile de recunoştinţă pentru păpică şi alte daruri cereşti lui Buda sau Alah. Am impresia că cel mai des copii îl cunosc pe tatăl ceresc cu ajutorul mamei de pe pământ  

De fapt credinţa copiilor mi se pare cea mai aproape de taina creaţiei. Dacă spunem copiilor că undeva există o fiinţă supremă, bună şi iertătoare, care îi iubeşte şi are grija de micul lor univers atunci vom fi surprinşi să urmărim ineditul din rugăciunile prichindeilor şi să descoperim seninătatea relaţiei cu Dumnezeu. 

Rugăciunile de acasă, relaţia familiei cu Dumnezeu şi biserica sunt legături pe care copilul le construieşte împreună cu familia sa. Dar copii trebuie să înţeleagă de unde vine Dumnezeu şi este important ca copii noştri să decidă logic prin cunoaştere, comparaţie şi analiză. Cred că ar fi corect ca în şcoli copiii să studieze istoria religiilor, iar opţiunea religioasă să ţină de comunicarea pe care o are copilul cu familia. Atunci când într-o societate copilul învaţă la şcoală istoria religiilor asta îi lărgeşte orizontul şi-l face să înţeleagă cum s-a dezvoltat omenirea, de ce sunt culturile diferite şi de ce una din valorile necesare ale continuităţii civilizaţiei este toleranţa. 

Evident că disciplina istoria religiilor ar trebui să fie predată sub auspiciile Ministerului Educaţiei şi să ţină de responsabilitatea unor profesori, preferabil de istorie. Nu cred că este o decizie bună ca un preot ortodox, un pastor catolic sau protestant să vorbească copiilor în şcoli despre religie. Şcoala este mediu de învăţare şi socializare pentru copiii ai căror părinţi vin din diferite religii şi confesiuni religioase şi şcoala nu are dreptul să calce peste valorile părinţilor şi să se contrapună educaţiei pe care o oferă familia copiilor. Şcoala trebuie să-i înveţe pe copii respectul pentru toate religiile şi pentru toate confesiunile. Iar preoţii ar trebui să gândească alte strategii  de mărire a numărului enoriaşilor lor. 

Atunci când copii noştri au împlinit doi ani am decis să-i ducem la o biserică cu grupe pentru copii, am fost surprinşi că într-o capitală care-i plină de biserici şi farmacii este foarte greu să găseşti o biserică cu program pentru copii în apropiere de casa ta. Unica opţiune pe care am avut-o a fost o biserică protestantă, cu program în limba rusă. Copii noştri decid în fiecare săptămână dacă vor sau nu „să meargă la biserică, unde cântăm Lui Doamne şi îi spunem poezii”.

Conceptul acesta de biserică îmi place mult pentru că cei mici nu sunt obligaţi să asiste la slujbe obositoare şi de neînţeles pentru ei. Picii se află într-o cameră a bisericii, special amenajată pentru copii şi comunică, într-un limbaj accesibil, cu cei de vârsta lor. Între timp părinţii lor pot avea un dialog liniştit cu Dumnezeu, fără ca să fie traşi de mânecă şi săltaţi de comentariile odraslelor.

Predarea religiei în şcoli de către preoţi mi se pare o acţiune nechibzuită şi o strategie greşită a bisericii ortodoxe de a deţine controlul. De astfel, o biserică este populară şi prin slujitorii săi, iar slujitorii bisericilor din R. Moldova au probleme tot mai mari de aş echilibra mesajul a-şi măsura faptele cu învăţăturile biblice. De câte ori aţi auzit „ nu fă ce face popa, fă ce spune popa” şi de ce oare?..    

Imagine preluată de pe www.777magic.net