A fost o zi cu senzaţii de sfârşit de lume. Zeci de telefoane şi mesaje, câteva întâlniri importante. Proiecte care trebuie raportate şi proiecte care trebuie scrise urgent. Colegi care te urmăresc cu termene-limită, ameţeli şi încercări ratate de a obţine puţină linişte la baie. 

Totuşi, am avut cinci minute de linişte în holul unui Minister, timp în care stăteam cuminţi, mai mulţi oameni din Consiliul ONG şi aşteptam ca cei de la recepţie să ne permită intrarea. Eram în poziţia de drepţi şi glumeam în şoaptă, pătrunşi de solemnitatea clădirii îmbibate cu justiţie. Deci, toată lumea la costum în aşteptarea unei şedinţe vajnice. Din adâncul coridorului apare figura solemnă şi la patru ace a vice-ministrului. Dânsul ne invită în sala de şedinţe şi dă politicos mâna cu toată lumea.  La un moment dat un coleg din domeniul ONG îi întinde radiind mâna vice-ministrului cu exclamaţia fericită: „Noroc, văi wăi, ce mai faci?”… 

În momentul când mi-am ridicat mandibula am conştientizat că, totuşi, credeam greşit că în limba română „w” nu se foloseşte în cuvinte uzuale. Am uitat de WĂI, fa femeilor şi măi cititorilor!  

Şi, totuşi, costumul, cravata sau pantofii clasici cu toc sunt unicele atribute care se schimbă la un ex-coleg când devine (vice-)ministru sau primar general?..

Foto de Gheorghe Chistol.