frule

Aproape 2.500 de elevi învață disciplina Educaţie pentru media în acest an de studii

Anul de studii 2020-2021 este al patrulea în care disciplina opţională Educaţie pentru media este predată în şcolile din Republica Moldova şi al doilea an în care acest curs este predat la toate cele trei trepte de învăţământ – primar, gimnazial, liceal. De la an la an, numărul profesorilor şi al elevilor care decid să devină ambasadorii gândirii critice este în continuă creştere.

În anul 2020, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a organizat şapte instruiri pentru cadrele didactice, atât în format offline, cât şi online. În cadrul formărilor, profesori care predau în limbile română şi rusă de pe întreg teritoriul ţării şi-au dezvoltat competenţe media pentru a putea ulterior contribui la formarea culturii media a elevilor, ajutându-i să-şi dezvolte spiritul critic.

În noul an de studii, 74 de pedagogi instruiţi în domeniul educaţiei media predau disciplina opţională la distanţă, cu prezenţă în clasă sau în sistem mixt unui număr de 2.479 elevi din 65 de şcoli de pe întreg teritoriul ţării. Numărul pedagogilor care interacţionează însă cu domeniul este mult mai mare, având în vedere că manualele de Educaţie pentru media sunt folosite ca materiale didactice şi în cadrul altor discipline şcolare sau opţionale, precum şi la orele de diriginţie în diferite clase.

Natalia Cristinoi, Gimnaziul „Vasile Alecsandri” din s. Drăgăneşti, r-nul Sângerei

„După doi ani în care în instituţia noastră s-a predat cursul opţional Educaţie pentru media, în acest an la conţinutul manualelor apelează mai mulţi profesori şi diriginţi de clasă pentru a petrece orele de diriginţie. Este un curs foarte interesant atât pentru elevi, cât şi pentru pedagogi”.

Maria Prodan, Gimnaziul din Boşcana, r-nul Criuleni.
„În calitate de bibliotecară, dar şi profesoară la disciplinele opţionale din aria curriculară Limbă şi comunicare, am acumulat pe parcursul anilor de activitate cunoştiinţe şi abilităţi, mi-am format competenţe de dezvoltare a gândirii critice la elevi. Educaţie pentru media este o disciplină actuală şi foarte necesară, care te ajută să faci faţă provocărilor legate de domeniul mass-media, să fii educat în spiritul gândirii critice şi să fii un consumator de media avizat”.

Tatiana Terzi, Gimnaziul din s. Sofievca, r-nul Comrat
„Cursurile de Educaţie pentru media sunt foarte utile pentru că ne ajută să le dezvoltăm copiilor capacităţi de gândire critică, îi învăţăm cum să distingă între adevăr şi fals, între informaţii veridice şi dezinformare. Aceste competenţe ne sunt necesare şi nouă, profesorilor, pentru dezvoltarea personală şi perfecţionarea profesională”.

Disciplina opţională Educaţie pentru media a fost introdusă în programul de studiu cu acordul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în anul de studii 2017-2018. Primii beneficiari ai disciplinei au fost 53 de cadre didactice care au predat la circa 500 de elevi în 30 de instituţii de învăţământ de nivel primar. Un an mai târziu, începând cu 1 septembrie 2018, cursul a început să fie predat şi la treapta gimnazială. Din 2019, deja al doilea an consecutiv, disciplina opţională Educaţie pentru media se predă la toate cele trei trepte de învăţământ.

În total, de la lansarea disciplineicirca 3.817 elevi de nivel primar au studiat această materie cu ajutorul a 118 învăţători. La treapta gimnazială, numărul celor care au ales să studieze disciplina respectivă în patru ani de studii este de 3.185 elevi şi 93 de cadre didactice. La treapta liceală, bilanţul elevilor şi al profesorilor care interacţionează cu disciplina opţională este de 858 de elevi şi 31 de profesori şi profesoare, inclusiv din şcolile cu predare în limba rusă.

Aria geografică în care este prezent cursul Educaţie pentru media în acest an de studii cuprinde 24 de raioane şi municipii: Chişinău, Rezina, Hânceşti, Ialoveni, Anenii Noi, Sângerei, Soroca, Drochia, Teleneşti, Străşeni, Orhei, Călăraşi, Criuleni, Făleşti, Basarabeasca, Glodeni, Cahul, Căuşeni, Floreşti, mun. Bălţi, Ungheni, mun. Comrat, Taraclia, Grigoriopol, inclusiv UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană.

Atât profesorii, cât şi elevii de la toate cele trei trepte de învăţământ beneficiază de manuale de Educaţie pentru media, atât în limba română, cât şi rusă, oferite gratuit de CJI. Manualele şi programele de studii pentru fiecare treaptă pot fi accesate şi în format electronic, pe platforma Educaţia Mediatică. Tot pe această platformă educaţională se găsesc diverse materiale didactice, audiovizuale, jocuri, quiz-uri, ce pot fi utilizate în procesul de predare a cursului opţional.

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează activităţi de educaţie media în cadrul proiectului „Consolidarea competenţelor de educaţie media”, cu susţinerea Deutsche Welle Akademie şi cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania (BMZ), în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii şi responsabilităţii în Moldova (MEDIA-M)”, finanţat de USAID şi UK Aid şi implementat de Internews în Moldova şi în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituţiile media de limbă rusă independente şi pentru eforturile în domeniul educaţiei media”, susţinut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola