Centrul Informaţional Tighina continuă activităţile de asistenţa juridică gratuită
Proiectul
“Asistenţă juridică pentru o societate democratică în
Sud-Estul Republicii Moldova” continuă.
Această inițiativă are ca scop să contribuie la consolidarea transparenței proceselor de guvernare și promovarea drepturilor omului și a statului de drept într-o regiune poziționată strategic din Republica Moldova, care vizează regiunile situate la granița cu Transnistria și Ucraina (raioanele Căușeni și Ștefan Vodă), și concentrându-se pe grupuri rurale.
Încă de la început activitățile proiectului au fost îndreptate spre stabilirea acordurilor de colaborare cu partenerii locali și să definească responsabilitățile:
- Să asigure organizarea activităților în localităţile rurale.
- Distribuirea de materiale informative elaborate în cadrul proiectului.
- Asistență tehnică și organizatorică la reuniunile avocatului și juristului cu populația din localități pentru acordarea asistenței juridice gratuite.
- Promovarea unui model imagine de cooperare cu ONG-uri, instituții de drept și APL.
- Punerea în aplicare și susținerea principiilor de solidaritate, diversitate și nediscriminare.
- Implicarea activă a tuturor semnatarilor acordului în rezolvarea problemelor cetățenilor.
- Diseminarea rezultatelor proiectului pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Pînă la moment au fost realizate cea mai mare parte a activităţilor preconizate:
- Au fost efectuate întruniri/seminare dintre avocat, jurist și populaţia din mediul rural în localitățile din raioanele ţintă. Activităţile s-au bazat pe informare și consultanță, promovarea proiectului. Persoanele vulnerabile au fost consultate / informate cu privire la dreptul la asistență socială, la pensie, la muncă, tehnici de rezolvare a disputelor funciare, protecția drepturilor în instanța de judecată și pe cale amiabilă. Fiecare seminar a fost organizat pe parcursul unei zile și cu implicarea a circa 20 de persoane.
Beneficiarii au primit consultare și trimitere la acte juridice, materiale informative utile. - Centru Informaţional Tighina oferă servicii de informare și asistență juridică pentru populaţia din mediul rural (în special vulnerabilă) din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă. Zilnic de către avocatul şi juristul de proiect la birou este acordată asistență și consiliere juridică: analiza documentelor relevante, identificarea procedurilor, pregătirea documentației, scrierea petițiilor și cererilor pentru judecată. Este acordată asistență juridică şi prin telefon. Circa 55% din cererile iniţiate şi depuse în instanţa de judecată în cadrul proiectului au fost soluţionate.
- A fost difuzată o emisiune televizată la TV locală, în direct, pe tema "Dreptul familiei. Violența în familie ". În cadrul acestei mese rotunde au fost puse în discuții întrebări cu privire la drepturile și obligațiile soților în familie, exemple de violență, referire la legislația cu privire la acest fenomen. În calitate de experți au participat avocatul de proiect, coordonatorul de proiect, Șeful Direcţiei Asistență Socială și Protecția Familiei Căușeni. Beneficiarii au fost spectatori și vizitatori ai paginii web (emisiunea a fost postată pe site și s-a menținut pentru o durată de trei luni, în mediu pagina web este vizitată de 100 de mii de persoane lunar). În continuare vom realiza încă două emisiuni în direct pe temele: „Prestaţii sociale” şi „Relaţiile în agricultură”.
Un aspect important în realizarea cu succes a proiectului prezintă distribuirea materialelor informaţionale la populaţie şi diverse instituţii: buletinul informativ „Acces juridic”, pliante, postere. Buletinele conțin informaţii utile cu privire la Legislația ce privește drepturile omului, accesul la informație, drepturile femeilor în relațiile familiale, dreptul de proprietate, drepturile copilului, violența în familie, proceduri de protecție a fermierilor, drepturile consumatorilor, asigurarea medicală, dreptul la muncă, prestații sociale, dreptul la religie, informații utile, contacte ale organizațiilor naționale care pot oferi asistență juridică gratuită în Republica Moldova. Pliantele de asemenea pe lîngă rolul de promovare al proiectului oferă şi numere de telefon linii fierbinți la principalele organizații de stat, care luptă împotriva încălcării drepturilor omului.
Un factor neprevăzut, cu efect pozitiv și eficient este implicarea lucrătorilor sociali din fiecare sat, care identifică persoane care au nevoie de asistență juridică și participă la invitarea acestora la seminarele organizate în localitățile țintă.
Suplimentar la proiect, a fost acordată asistenţă juridică pentru angajații administrației publice locale care lucrează cu populația locală (de exemplu: Cum să se implice în cazurile de violență în familie, acordarea de ajutoare sociale, asistență juridică primară și altele). Astfel, proiectul vine ca un suport pentru primării.
Grupul țintă al proiectului sunt persoane din toate categoriile sociale - vulnerabile din localitatile rurale din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, indiferent de vârstă, sex, statut social / economic, etc. Majoritatea beneficiarilor (59%) sunt femei. Nevoile grupurilor marginalizate și vulnerabile sunt un obiectiv-cheie al proiectului. Beneficiarii proiectului sunt implicaţi în relațiile cu administrația locală, în promovarea și diseminarea de informații acumulate, continuă să se implice activ în protejarea drepturilor lor, fiind familiarizaţi cu tehnicile de rezolvare a problemelor.
În cadrul activităților desfășurate au participat reprezentanți din toate grupurile sociale ale populației: pensionari, femei, tineri, muncitori, șomeri, manageri și simpli executori. Astfel, putem spune că proiectul vine cu un evident impact social în regiune.
Proiectul “Asistenţă juridică pentru o societate democratică în Sud-Estul Republicii Moldova” este implementat de către Centrul Informaţional Tighina (ONG) cu suportul financiar din partea Fundaţiei European Endowment for Democracy.
Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de
vedere al finanţatorului.