Conferință Națională: „Armonizarea strategiilor locale de dezvoltare social-economică cu strategiile naţionale sectoriale”

Conferinta_Nationala_AAC_1Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) în colaborare cu Ministerul Mediului (MM), cu suport oferit de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare al Germaniei și Ministerul Afacerilor Externe al României, au organizat în a doua jumătate a zilei de joi, 27 octombrie 2011, Conferinţa Naţională cu genericul „Armonizarea strategiilor locale de dezvoltare social-economică cu strategiile naţionale sectoriale".

În cadrul evenimentului a fost prezentată viziunea MDRC şi a MM referitor la transpunerea obiectivelor Strategiilor Naţionale în documentele strategice locale şi regionale. Totodată, participanții*** la conferință au fost informaţi despre rezultatele preliminare a metodologiei aplicate în procesul de actualizare a Strategiilor locale de dezvoltare social-economică a raioanelor Rîşcani şi Cahul, componenta Aprovizionare cu Apă şi Canalizare (AAC).

„Scopul nostru este destul de simplu: să susținem strategiile și prioritățile importante de care Republica Moldova are astăzi nevoie. Vreau să mulțumesc Guvernelor țărilor care sînt nu numai alături de noi, dar participă financiar la dezvoltarea proiectelor prioritare atît pentru Republica Moldova, cît și pentru MDRC", a spus ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan.

Conferinta_Nationala_AAC_12„Alături de noi sînt cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova în această perioadă: atît Delegația Uniunii Europene, cît și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Ambasadele Germaniei și a României, dar și alți parteneri de dezvoltare care, într-adevăr, sînt alături de noi, aici și acum", a menționat, la rîndul său, ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru.

„Într-adevăr, această Conferință Națională este un bun exemplu de colaborare cu partenerii. Este vorba de parteneriatul Autorităților Publice Centrale (APC) cu Autoritățile Publice Locale (APL) de nivelul I și II și, desigur, de parteneriatul cu instituțiile internaționale", a spus directorul Direcției Generale Dezvoltare Regională a MDRC, Valentina Pleșca. „Evenimentul de astăzi are două obiective majore: (1) de a prezenta o modalitate de colaborare între APC și APL în procesul de elaborare și implementare a Strategiilor de dezvoltare socio-economică și (2) de a prezenta metodologia de planificare în sectorul AAC, utilizat în procesul de actualizare a Strategiilor de dezvoltare socio-economică", a mai spus Valentina Pleșca.

Conferinta_Nationala_AAC_5„Sarcina de bază a Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) este planificarea strategică. În acest sens, facilităm procesul de elaborare a strategiilor de dezvoltare locală, pentru că din ele rezultă și Strategia de dezvoltare regională, în cazul nostru Nord, Centru și Sud", a relatat directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug. „Avem priorități naționale și avem necesități locale. Corelarea, la nivel regional, a Strategiilor locale și naționale reprezintă obiectivul de bază al ADR și al Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD). Rolul ADR constă în promovarea acestei metode la nivel de raion. Instruirea echipelor și a specialiștilor, cît și „standardizarea" metodelor de planificare la nivel local, dar și coordonarea asistenței necesare în domeniul transpunerii politicilor naționale în strategiile raionale", a mai spus Ion Bodrug.

*** La Conferința Națională au participat reprezentanți de la MDRC și MM; Cancelaria de Stat; Ministerul Finanțelor; Agenția Apele Moldovei; ADR și CRD Nord, Centru și Sud; Consiliile Raionale Rîșcani și Cahul; APL; GIZ; echipa SLE de la Universitatea Humboldt din Berlin; Asociația Moldova Apă-Canal CALM. Printre invitații oficiali ai conferinței au fost Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Marius Gabriel Lazurca; șeful adjunct al Misiunii de la Ambasada Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Carsten Wilms; managerul de proiect de la GIZ, Philipp Johannsen; precum și reprezentanți de la Banca Mondială; Delegația Uniunii Europene în republica Moldova; Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare; Fondul de Investiții Sociale din moldova; Agenția Austriacă pentru Dezvoltare ADA; USAID; UNDP; EPTISA; Proiectul ApaSan; IDIS Viitorul; ONG CONTACT; EcoCim; EU Technical Assistance și ONG „Solidaritate Europeană pentru Apă în Moldova" (SEAM).

MAI MULTE FOTOGRAFII de la eveniment pe pagina ADR Nord din Facebook.

www.adrnord.md

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola