Știri sociale
- Detalii
La începutul acestei luni, Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” a demarat realizarea în parteneriat cu Primăria comunei Răzeni a proiectului „Gata cu gunoaiele”, implementat cu suportul financiar al Fondului Ecologic Naţional. Proiectul va fi unul de durată şi urmăreşte scopul de a reduce la minim a deşeurilor reciclabile şi/sau care nu sînt biodegradabile precum şi informarea populaţiei despre necesitatea de a avea şi a păstra un mediu ambiant curat prin separarea deşeurilor reciclabile şi/sau care nu sînt biodegradabile de gunoiul menajer, astfel contribuind la îmbunătăţirea situaţie ecologice de pe teritoriul localităţii.
În acest sens, pînă la finele lunii septembrie în locurile publice de pe teritoriul comunei vor fi instalate 16 lăzi pentru gunoi menajer şi 5 containere pentru colectarea sticlelor din plastic. Asociaţia continuă colectarea hîrtiei uzate care poate fi donată de către cetăţeni şi agenţii economici din teritoriu. Cele mai active persoane care se vor implica în cadrul proiectului vor beneficia în luna octombrie de o excursie la mănăstirile: Hîncu, Căpriana şi Suruceni.
Tot în acest context, Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” a anunţat desfăşurarea Concursului ecologic „Reciclează, Imaginează, Creează”. Prin lansarea acestui concurs se doreşte ca elevii participanţi din localitate, să se întreacă în imaginaţie şi creativitate, făcând lucruri utile din deşeurile pe care le generăm zi de zi. Obiectivele acestui concurs sunt de a dezvolta o atitudine ecologică, prin cultivarea grijii faţă de mediul natural şi de a dezvolta imaginaţia şi creativitatea. Lucrările va trebui să conţină 80% deşeuri reciclabile (hârtie, carton, etc). Se va pune accent pe utilitatea obiectului realizat, inovativitate şi originalitate.
Pentru a facilita accesul populaţiei la informaţiile de mediu, asociaţia va edita lunar un buletin de educaţie ecologică. Buletinul va fi distribuit gratuit locuitorilor comunităţii şi va fi multiplicat din resursele financiare obţinute din realizarea maculaturii şi sticlelor din plastic donate de cetăţeni. Tot din aceste resurse financiare vor fi procuraţi puiţi maturi care vor fi plantaţi în parcul de la Răzeni.
Eforturile aparţin celor doi parteneri-cheie în domeniul protecţiei drepturilor copiilor singuri acasă din Republica Moldova şi România – Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) şi Asociaţia „Alternative Sociale” (AAS), şi au fost realizate în cadrul proiectului „Colaborare transfrontalieră interinstituţională pentru protecţia drepturilor copiilor singuri acasă”.
Această iniţiativă comună a promovat, între septembrie 2008 şi septembrie 2009, o abordare la nivel transfrontalier a fenomenului copiilor rămaşi singuri acasă şi a creat primul pachet transfrontalier de resurse în domeniu: 3 000 de manuale pentru profesionişti, 3 000 ghiduri pentru părinţi, 6 000 pliante şi 1 500 afişe. Acestea au fost distribuite serviciilor raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei, direcţiilor de învăţământ, centrelor comunitare şi centrelor de resurse pentru tineri din raioanele Călăraşi, Teleneşti şi Făleşti şi, respectiv, direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului, inspectoratelor şcolare judeţene, inspectoratelor de poliţie judeţene din judeţele Iaşi, Botoşani şi Vaslui.
Proiectul a contribuit la consolidarea capacităţii profesioniştilor din Republica Moldova şi România din domeniul protecţiei copiilor care au părinţi la muncă în străinătate, prin organizarea a două întâlniri de lucru cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu şi prin instruirea a 75 de profesionişti pe parcursul a patru seminarii, axate pe schimb de informaţii şi bune practici şi pe utilizarea pachetului transfrontalier de resurse pentru copiii singuri acasă.
Resursele create şi distribuite în Republica Moldova şi România valorifică resursele elaborate de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului: „COPILUL MEU E SINGUR ACASĂ. Carte pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate” şi „GHID PENTRU PROFESIONIŞTI care lucrează cu copiii migranţilor”.
Proiectul „Colaborare transfrontalieră interinstituţională pentru protecţia drepturilor copiilor singuri acasă” a fost finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006.
Resursele editate şi difuzate în cadrul acestei iniţiative pot fi descărcate de la adresele:
„MANUAL PENTRU PROFESIONIŞTII care lucrează cu copiii rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate” – http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/manual.pdf
„GHID PENTRU PĂRINŢII care pleacă la muncă în străinătate” – http://www.alternativesociale.ro/_images/servicii_sociale/ghid.pdf
PLIANTUL „COPILULUI SINGUR ACASĂ” – http://www.alternativesociale.ro/_images/servicii_sociale/pliant.pdf
Un reportaj video cu acest subiect poate fi vizionat la adresa http://telem.telem.ro/telem/index.php?option=com_content&task=view&id=19765&Itemid=130
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) din Moldova
Persoana de contact: Cezar Gavriliuc
Tel./fax: (+373 22) 747813
E-mail: ciddc@yahoo.com, monitor.childrights@gmail.com
Web: http://www.childrights.md/
O petrecere frumoasă de caritate, "Charity Butterfly Party" a fost organizată la 30 august 2009 în incinta clubului Flamingo din Chişinău. La eveniment au fost invitaţi prietenii Fundaţiei „Angelus Moldova” Hospice „Angelus”, sponsori, voluntari, şi persoane ce pledează pentru aceleaşi idei nobile.
În timpul seratei de caritate au evoluat interpreţii Vitalie Dani, Adrian Ursu, Doiniţa Sulac, Mihai Budurin, formaţia Akord, Aura, Indiana, Janet Erhan, Serj Cuzencov, iar prezentatori au fost Natalia Gordienco şi Andrei Doba
Publicul a savurat plăcerea unei licitaţii cu loturi donate de către persoanele cu inimă mare, iar banii colectaţi în urma licitaţiei au fost donaţi Hospice-ului „Angelus” pentru a asigura continuitatea serviciilor gratuite de îngrijire paliativă. La licitaţie au fost expuse tabloul „Dansatoarea”, donat de către autorul Gheorghe Lisiţa, sculptură în lemn „Soarele Moldovei”, autor Ion Temciuc, doua cărţi din colecţia lui Grigore Vieru, un pumnal african în teacă de piele lucrată manual, donat de către Gabriel Stati, o sticlă de wiskey scoţian oferită de către compania „Dufremol”, şi o sabie în stil kubaci, încrustată cu fildeş, donată de ex-preşedintele RM Petru Lucinschi.
Compania „Dufremol”, a donat 1500 USD, iar suma totală colectată în urma petrecerii a fost de 30200 MDL.
Serbarea a fost organizată datorită oamenilor cu suflet generos şi inimă nobila: Clubul „Flamingo”, compania Stati Holding, revista VIP Fashion. O deosebită recunoştinţă le aducem domnului Gabriel STATI, doamnei Arina CORŞICOVA, şi doamnei Rodica CREŢU, care au dat dovadă de interes sincer faţă de cauza pentru care pledăm.
Momentele de cumpănă şi necaz ale persoanelor suferinde vor fi mult mai uşor de abordat şi de rezolvat, datorită generozităţii şi solidarităţii de care au dat dovadă multe persoane şi organizaţii comerciale în cadrul acestei petreceri.
Cu acest prilej, echipa Hospice „Angelus” îşi exprimă recunoştinţa pentru gestul Dumneavoastră nobil şi pentru solicitudinea de care aţi dat dovadă atunci cînd intervenţia Dumneavoastră era mai mult decît necesară!
Reportajele cu privire la acest eveniment pot fi citite pe www.politik.md şi www.jurnal.md, iar galeria foto poate fi accesată pe site-ul organizatiei la www.hospiceangelus.md.
Contacte Fundaţia Filantropică Medico-Socială "Angelus Moldova"
(+373) 22925315
(+373) 22925315
info@hospiceangelus.md
www.hospiceangelus.md
Mai multe articole …
- 09.09.09 – TDV sarbatoreste 12 ani de activitate!
- Un ghid pentru noua guvernare a fost lansat în R. Moldova. Membrii AIE sunt gata să-l urmeze
- Reforma sistemului de îngrijire/protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi la primele succese
- Monitorizarea respectării drepturilor electorale în instituţiile de psihiatrie din republica Moldova
- IDIS "Viitorul" a transmis Curţii Constituţionale şi fracţiunilor parlamentare recomandările de detensionare a situaţiei din Legislativ
- Monitorul Civic a pus bazele unei retele menite sa sporeasca vizibilitatea ONG-urilor din Moldova
- O RESURSA DE COMUNICARE ELABORATA IN MOLDOVA VA FI TRADUSA SI UTILIZATA IN FRANTA
- "TINERII LIDERI PENTRU O EDUCAŢIE DEMOCRATICĂ"
- 92 DE CAZURI DE ÎNCĂLCARE A DREPTURILOR OMULUI RECLAMATE LA LINIA VERDE
- Fereastra spre Europa
Pagina 3099 din 3708
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





