Știri sociale
Tendinţa noii guvernări de la Chişinău de a avea relaţii bune de colaborare cu toate ţările, inclusiv cu statele vecine România şi Ucraina, creează noi oportunităţi pentru ONG-urile din Moldova de participare mai activă la lansarea şi implementarea proiectelor transfrontaliere, finanţate prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENRI), a spus deputatul Mihai Godea în deschiderea seminarului „Creşterea şi implicarea societăţii civile în programarea ENRI”.
Seminarul s-a desfăşurat luni, 19 octombrie, sub egida centrului Contact, cu suportul financiar al fundaţiei Soros – Moldova. ENRI este un instrument financiar prin care Comisia Europeană susţine planurile ţărilor vecine, elaborate în cadrul Programului de Vecinătate a UE, lansat pentru perioada 2007 – 2013.
„Fiind director executiv al Centrului Contact pe parcurs de mai mulţi ani, am discutat cu colegii despre posibilităţile pe care le oferă UE ţărilor vecine prin acest instrument. Dar, din cauza relaţiilor tensionate cu ţările vecine, ONG-urile din Moldova se confruntau cu dificultăţi în identificarea partenerilor la realizarea proiectelor elaborate, în special a partenerilor din România. Aceasta în condiţiile în care, potrivit regulamentului stabilit, unul din parteneri trebuie să fie dintr-o ţară membră a UE. Astfel că, faţă de colegii ucraineni, noi am rămas puţin în urmă. În prezent barierele sunt scoase, există şi posibilitatea de a valorifica experienţa ONG-urilor din România”, a menţionat Mihai Godea.
Sergiu Neicovcen, actualul director executiv al centrului Contact, a spus că până la 28 octombrie urmează să fie prezentate proiecte privind dezvoltarea economică transfrontalieră şi protecţia mediului. Au fost înaintate câteva proiecte şi pentru componenta „De la om la om” , selectarea proiectelor pentru această componentă s-a încheiat la sfârşitul lunii septembrie.
Valentin Burada, director de programe la Fundaţia pentru dezvoltarea societăţii civile din România, a spus că speră ca ONG-urile din Moldova să-şi dezvolte capacităţile de programare şi de monitorizare a proiectelor într-un ritm mai susţinut decât au făcut-o cele din România şi să obţină mai rapid acces la fondurile europene de finanţare a unor asemenea proiecte.
Potrivit lui Iaroslav Kirpuşca, director al Centrului de Reconstrucţie şi Dezvoltare din Cernăuţi, Ucraina, ONG-urile ucrainene au definitivat două proiecte transfrontaliere, unul privind dezvoltarea turismului şi altul privind dezvoltarea economică a localităţilor săteşti, situate la frontieră. El a menţionat că se află în căutarea unor parteneri din Moldova, pe care speră să-i identifice chiar în cadrul seminarului.
Valoarea finanţării proiectelor susţinute prin ENRI variază între 100 mii şi 1mln euro, în funcţie de proiect. Proiectele sunt trilaterale şi presupun neapărat implicarea în ele a cel puţin unui reprezentant UE.
Sursa: Infoprim

- Detalii
Reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Basarabeni din România au participat în perioada 9-16 octombrie în cadrul proiectului internaţional ”Youth for Building Peace” desfăşurat sub egida programului european ”Youth in Action” în oraşul georgian Kobuleti.Organizatorii evenimentului, asociaţiile de tineret AYPD ”Compass” şi NEFIM, au reuşit să adune la un loc reprezentanţi ai asociaţiilor de tineret din Republica Moldova/România, Ucraina, Turcia, Cehia, Georgia, Polonia, Armenia, Lituania şi Belarus. Obiectivul major al acţiunii a fost realizarea schimbului de experienţă şi de perspective privind implicarea tinerilor în viaţa societăţii, metodele de lucru în echipă, procesele de stabilizare a zonelor de conflict, percepţia asupra cetăţeniei, identităţii naţionale şi a naţionalităţii, precum şi asupra înţelegerii culturilor popoarelor centrale şi est-europene.
Printre activităţile echipelor constituite din câte 5 tineri s-au numărat work-shop-uri, jocuri de rol, conferinţe, seminarii, proiecţii de filme, dezbateri pe marginea studiilor de caz, precum şi prezentări ale principalelor elemente culturale din ţările de provenienţă ale participanţilor.
Activităţile studenţilor au culminat printr-o manifestaţie publică pentru promovarea păcii şi armoniei inter-etnice desfăşurată în oraşul georgian Batumi. Printre acţiuni s-au numărat ”free hugs”, afişajul de banner-e, precum şi discuţii cu trecătorii.
Departamentul de Comunicare al LSBR
Ministrul justiţiei, cel al afacerilor interne şi procurorul general, vor fi invitaţi să participe la emisiuni radio de educare juridică. Ciclul de emisiuni „Ai dreptul să-ţi cunoşti dreptul”, face parte dintr-un proiect de apărare a drepturilor omului, lansat de Asociaţia „Pro Nova”, în parteneriat cu Biroul individual de Avocaţi „Victor Panţiru” şi postul de radio „Vocea Basarabiei”.
Proiectul este finanţat parţial de Ambasada SUA la Chişinău. Alături de emisiuni, realizatorii proiectului îşi propun să organizeze training-uri online, precum şi deplasări în teritoriu.
Coordonatorul proiectului de la „Pro Nova”, Alexandru Nistiriuc, a spus luni, 19 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe durata proiectului, 10 luni, cetăţenii se vor putea adresa pentru consultaţii juridice gratuite. Tot în cadrul proiectului vor fi efectuate cel puţin zece investigaţii jurnalistice, în baza sesizărilor care vor parveni de la cetăţeni. Avocatul Victor Panţiru a declarat că vor fi preluate în special cazurile care vor avea perspectiva de a ajunge la CEDO.
Potrivit lui Panţiru, cel mai des încălcate drepturi în R. Moldova sunt drepturile la proprietate, la petiţii, la muncă, la libertatea de expresie, la justiţie echitabilă etc.
Emisiunile realizate la Chişinău vor fi transmise de către postul „Vocea Basarabiei”, iar cele realizate în alte localităţi – de posturile de radio locale din Nisporeni, Cahul, Orhei, Glodeni şi Cimişlia. Coordonatorii proiectului îşi propun să informeze în privinţa drepturilor sale peste 100 mii de cetăţeni şi să acorde asistenţă juridică pentru cel puţin 450 de cetăţeni.
Preşedintele „Pro Nova”, Grigore Mătăsaru, susţine că implementarea unui asemenea proiect se cere deoarece, deşi „de aproximativ 20 de ani Moldova pretinde a fi un stat democratic, unele rapoarte şi studii, atât naţionale, cât şi internaţionale, demonstrează că lucrurile stau altfel”. „În Moldova se încalcă grav drepturile în diferite domenii, o dovadă în acest sens fiind numărul de condamnări ale Guvernului R. Moldova la CEDO. Această situaţie se datorează şi faptului că cetăţenii nu-şi cunosc drepturile şi nu ştiu unde să se adreseze pentru a cere ajutor”, a subliniat Grigore Mătăsaru.

Mai multe articole …
- Asociaţia "Pro Nova" anunţă despre demararea proiectului "Informare pentru apărare"
- Se colecteaza fonduri pentru reconstrucţia Centrului de reabilitare şi integrare a copiilor
- O marcă poştală va lupta cu traficul de persoane
- Declaraţia Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova
- Ministerului Economiei cere ajutorul cetatenilor
- Persoanele cu deficienţe de vedere din Ialoveni au sărbătorit Ziua Bastonului Alb
- ME invita societatea civila sa participe la elaborare a Planului de recuperare economica a Moldovei
- Presa locală a depistat nereguli în procesul de administrare a banilor publici
- Experţii din domeniul drepturilor copilului propun modificări la lege
- Cum profesorii pot promova principiile educaţiei civice în şcoală?
Pagina 3067 din 3708
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md