Știri sociale
Primul circuit turistic în România pentru 20 de pelerini din Soroca va fi organizat de Asociația Obștească SOARTA in perioada 02 - 04 iulie 2023 în cadrul implementării proiectului “Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca”.
Acest pelerinaj va fi organizat pentru descoperirea patrimoniului cultural și istoric prin valorificarea potențialului turistic al zonei transfrontaliere și are ca scop atractivitatea sporită a bunurilor de patrimoniu în zona transfrontalieră, descoperirea obiectivelor turistice și informarea pelerinilor privind protecția și valorificarea obiectivelor de patrimoniu cultural și istoric prin turism. Acești pelerini vor contribui la transferul de cunoștințe, bune practici, fiind mesageri ai cunoștințelor îmbunătățite și bune practici în descoperirea, rezervarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric.
Evenimentul este organizat de Asociația Obștească SOARTA în parteneriat cu Comunitatea Religioasă Parohia cu Hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din mun. Soroca, Biserica Sfinții Teodori din Iași și Fundația Solidaritate și Speranță - Fundația Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași în cadrul proiectului 1HARD/2.1/88 ”Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric în zona transfrontalieră Iași și Soroca” finanțat de Uniunea Europeana in cadrul programului ENI – CROSS BORDER COOPERATION ROMÂNIA – REPUBLICA MOLDOVA.
Asea Railean,
Manager de proiect
Asociația SuperLike anunță disponibilitatea de a vizita organizații, instituții de învățământ, centre de tineret și de a participa la evenimente pentru a prezenta jocul de societate dedicat educației media Media Jungle ediția III. Vizitele și prezentările vor avea loc în perioada iulie-august 2023.
Educația media este din ce în ce mai importantă în lumea digitală în continuă schimbare, unde informațiile și sursele lor sunt abundente. Scopul organizației este de a-i învăța pe tineri să fie critici, responsabili și conștienți de influențele media asupra lor și asupra societății în ansamblu. Prin intermediul jocului de societate, se oferă o modalitate interactivă și distractivă de a explora teme precum dezinformarea, manipularea informațiilor și crearea conținutului responsabil.
În timpul vizitelor, vor fi stabilite colaborări cu organizații, instituții de învățământ și centre de tineret pentru a prezenta proiectul și jocul educațional. Vor fi organizate sesiuni interactive în care participanții vor putea experimenta jocul, vor putea discuta și împărtăși experiențele lor legate de media și vor putea învăța strategii eficiente pentru a naviga într-un mediu media complex.
De asemenea, SuperLike va stabili colaborări cu instituțiile de învățământ pentru a integra jocul de societate în programele lor educaționale. Aceștia sunt convinși că jocul poate completa în mod semnificativ curriculumul existent, oferind elevilor oportunitatea de a dezvolta competențe media esențiale și de a-și consolida gândirea critică.
„Pentru echipa SuperLike, Media Jungle este mai mult decât un joc. Este primul nostru proiect care în mai puţin de 2 ani a devenit un program complex. În cea de-a 3-a ediţie avem alături 6 tineri care ne ajută să ajungem în cele 20 de raioane şi peste 60 de instituţii de învăţământ. Până astăzi am ajuns în peste 35 de instituţii la aproximativ 700 de tineri. Totodată, jocul se distribuie în 2 versiuni pentru vârsta 7+ şi 14+, astfel, echipa noastră a reuşit să formeze peste 90 de profesori şi persoane resursă din raioanele Drochia, Teleneşti, Făleşti şi Hînceşti, iar până la final de septembrie planificăm să ajungem în total la 400 de profesori şi persoane resursă din 20 de raioane. Mulţumim celor ce au crezut şi continuă să creadă în potenţialul nostru. Dacă vrei ca Media Jungle să ajungă şi în şcoala ta - suntem la un mesaj distanţă”, a menționat Cristina Boțan, membra echipei SuperLike.
Elena Botnarenco, profesoară în cadrul Instituției Publice Gimnaziul Taxobeni și una dintre participantele unei sesiuni de joc, a adăugat: ,,Am încercat să joc cu copii Media Jungle și vreau să vă spun că s-au încadrat foarte repede. Plus la asta erau foarte curioși de întrebările pese de mine, moderatoarea. M-ai sunt niște greșeli din partea mea în procesul de moderare, dar totul se învață dacă ai dorință. Vă mulțumim pentru joc”.
Astfel, se invită organizațiile, instituțiile de învățământ și centrele de tineret interesate să contacteze echipa SuperLike pentru a stabili o vizită sau pentru a discuta posibilitățile de colaborare. Activitățile vor fi adaptate în funcție de nevoile și obiectivele specifice ale fiecărei instituții.
Vizitele sunt organizate de SuperLike în perioada iulie-august 2023 cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Internews.
Pentru mai multe informații despre proiect și despre posibilitate de a participa, accesați pagina de Facebook a organizației: https://www.facebook.com/SuperLike.md sau lăsați un mesaj pe poșta electronică: a.o.superlike@gmail.com.
- Detalii
Patru persoane cu dizabilități intelectuale din raionul Cantemir care s-au aflat o vreme în instituții rezidențiale vor locui în curând înt-o casă achiziționată special pentru ele în comuna Baimaclia, unde a fost creat serviciul social Locuință Protejată. Acest serviciu este destinat adulților cu dizabilități intelectuale ușoare și cu un grad sporit de autonomie personală. În cadrul serviciului, ei sunt integrați în comunitate, fac împreună treburile casnice și chiar își pot găsi un loc de muncă, fiind ghidați de un lucrător social și un manager al serviciului. Această formă de asistență a persoanelor cu dizabilități contribuie la evitarea izolării și la dezvoltarea abilităților de trai independent.
Serviciul social Locuință Protejată a fost dezvoltat de către Asociația Obștească „Parteneriatul Aachen Moldova” și Consiliul Raional Cantemir, în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova. Din resursele proiectului a fost procurată casa în care vor locui beneficiarii, care a fost dotată cu mobilier și electrocasnicele necesare, iar Consiliul Raional Cantemir va finanța în continuare activitatea serviciului.
„Un astfel de serviciu era foarte necesar pentru raion, unde avem persoane care riscă să fie plasate în instituții rezidențiale. Aici noi le-am creat condiții bune de trai, ca să nu se simtă că sunt oameni cu dizabilități, ci membri obișnuiți ai comunității”, a declart, la lansarea serviciului, Natalia Dediu, președintă a Asociației „Parteneriatul Aachen Moldova”.
„Locuința protejată, ca serviciu social specializat, are misiunea, pe de o parte, să prevină instituționalizarea – ca oamenii să nu ajungă în instituții imense, centre de plasament sau școli internat -, iar pe de altă parte - să-i susțină pe cei care ies din aceste instituții. Locuințele protejate sunt case obișnuite. Nu vom vedea la poartă inscripții, de exemplu. Sunt case obișnuite, în care persoanele cu dizabilități sunt ghidate, li se oferă suport, asistență, mai ales în primele luni, ca să-și formeze deprinderi de viață, iar ulterior, după suportul oferit, tinerii, dobândind anumite abilități, pot să lucreze în comunitate, se angajează la muncă, își pot pregăti de sinestătător masa, ei pot participa la toate activitățile din comunitate, la hramuri, sărbători etc. Prin locuințele protejate ne apropiem și de oamenii din comunitate - ei înțeleg mai bine ce înseamnă dizabilitatea, toleranța”, explică Marcela Dilion, manageră de programe la Keystone Moldova, organizație care a oferit instruire și mentorat la crearea acestui serviciu social.
Locuința Protejată de la Baimaclia este unul dintre cele 40 de servicii sociale create în diferite localități ale Republicii Moldova în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.
Mai multe articole …
- Un nou proiect lansat pentru a împuternici participarea tinerilor în procesul decizional local
- Consultare publică: Ghidul aplicantului pentru proiecte regulate din cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027
- Ce este Verde Play și de ce trebuie să participe școala ta în proiect?
- Jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor, Consiliului Audiovizualului, profesori de educația media, și-au consolidat capacitățile în sfera gândirii critice, alfabetizării media și rezistenței la dezinformare
- Стоп торговле людьми
- В Молдове региональные полицейские из Комиссариата Единецкого района для противодействия дезинформации были обучены положениям Стамбульской конвенции
- Oportunitate RNCLTM: Programul Guvernul Tinerilor
- Maratonul de Sănătate Emoțională dedicat aniversării a 20 de ani de la fondarea Asociației Obștești "Altruism"
- Rezultatele Adunării Generale a Asociației Companiilor de Creație din Moldova (COR) 2023
- Săptămâna Globală Pentru Siguranța Rutieră a ONU 2023 marcată în Moldova
Pagina 178 din 3706
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







