Știri sociale
Joi, 12.10.2023, echipa ADR Centru a întreprins o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcție a obiectivelor din cadrul proiectului regional "Anenii Noi-HUB Național de turism sportiv".
La șantier, reprezentanții agenției au discutat cu reprezentantul aplicantului, dar și cu antreprenorul selectat pentru executarea lucrărilor de construcție. În timpul discuțiilor s-au enumerate lucrările executate, accentuându-se activitățile asupra cărora se lucrează în prezent și unde este nevoie de a se intervene pentru ajustări în vederea îmbunătățirii proiectului de turism sportiv.
Antreprenorul a informat participanții la vizită că lucrările decurg conform planului de execuție, iar calitatea acestora a fost confirmată de responsabilul tehnic, contractat de agenție.
În cadrul acestui proiect ambițios, au fost executate lucrările de construcție a clădirii care, potrivit aplicantului, va servi drept Centrul de pregătire a loturilor olimpice naționale de triatlon, ciclism, motocross și Caiac-Canoe și va funcționa ca Academie pentru copii. La moment, sunt în plină desfășurare, lucrările de instalare a rețelelor interioare. Totodată, au fost finalizate lucrările de construcție a rampei de start și s-au înregistrat progrese la amenajarea pistei pentru bicicliști și BMX. Antreprenorul a comunicat despre planul de continuare a lucrările de terasament și amenajarea teritoriului adiacent construcțiilor executate.
Proiectul, implementat de ADR Centru și susținut financiar cu peste 28 milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), își propune să dezvolte turismul sportiv în Regiunea Centru.
Detalii> adrcentru.md

Antreprenoriatul feminin în Republica Moldova trece la un alt nivel datorită programului XY Women Accelerator II. Evenimentul de lansare a avut loc vineri, 6 octombrie, la Digital Park. Prin intermediul XY Women Accelerator II, 30 de femei antreprenoare vor beneficia de mentorat și suport pentru dezvoltarea afacerilor. Acest program este implementat de XY Partners, cu suportul EFSE Entrepreneurship Academy & EU4Business și She’s Next Empowered by Visa, în parteneriat cu maib.
La ceremonia de deschidere au participat partenerii programului, mentorele, beneficiarele, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, reprezentanți ai UN Women, partenerii ediției anterioare și promotori ai antreprenoriatului feminin în Republica Moldova.
Oxana Bînzaru, Directoare Regională la Finance in Motion:
„Prin intermediul Academiei de Antreprenoriat EFSE, suntem onorați să susținem proiectul XY Women Accelerator și antreprenoriatul feminin în general și împreună să construim un viitor mai luminos pentru femeile antreprenoare din Moldova, oferindu-le resursele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim. Includerea femeilor în ecosistemul antreprenorial nu este doar o imperativă socială, ci și un motor cheie al progresului. Suntem siguri că această cooperare sinergică va amplifica impactul și va spori viabilitatea afacerilor și a ecosistemului, contribuind la o dezvoltare economică sănătoasă.”
Svetlana Chyrva, Vicepreședinte Visa și Country Manager pentru Ucraina și Moldova:
„She's Next Empowered by Visa este o inițiativă globală care promovează femeile antreprenoare din întreaga lume. Visa, prin acest program, împuternicește femeile să-și construiască și să-și dezvolte afacerile. Oricât de mici sunt aceste companii, acestea sunt cruciale și acționează ca angajatori importanți și contribuitori la economia locală”.
Aliona Stratan, Prim-vicepreședintă maib:
„Suntem încântați să fim parte a inițiativei „She's Next Empowered by Visa in Moldova”, să creăm oportunități și să inspirăm femeile să se lanseze în afaceri, să-și dezvolte afacerile și să își crească valoarea. Personal și cu întreaga echipă maib vom contribui la susținerea antreprenoarelor prin produse și servicii bancare comode, acces la programe de finanțare în condiții atractive, sprijin și mentorat.”
Andrii Glevatskyi, Vicepreședinte maib, responsabil de diviziunea Business Banking:
„Printre companiile pe care le deservim la maib, cota celor administrate de femei are o creștere îmbucurătoare. Dacă în 2004 constituia aproximativ 9%, în 2023 aceasta este de 34%. Sunt sigur că acest trend va continua, iar noi, echipa maib, vom fi aici să le susținem, să dezvoltăm noi oportunități și instrumente financiare pentru a fi partenerul de încredere al antreprenoarelor în dezvoltarea afacerilor.”
Nicoleta Colomeeț, Consilieră Digitalizare în Cabinetul Ministrului Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova
„Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării crede cu tărie în potențialul fiecărei femei de a aduce schimbare, inovație și creștere în economia noastră. Încurajator este că suntem tot mai mulți care recunosc, apreciază și lucrează pentru a doborî barierele care stau în fața lansării sau operării unei afaceri. La minister, lucrăm activ la abilitarea economică a cetățenilor Republicii Moldova în general, dar și a femeilor în special.”
În perioada 6 octombrie - 16 decembrie, participantele vor testa ideile de afaceri, vor dezvolta produsele/serviciile, vor crește echipa și vor găsi primii clienți, fiind ghidate de cele 6 mentore din program, care sunt și ele antreprenoare: Alina Tropaneț (Fondatoarea XO Studio Flowers), Maria Blîndu (Cofondatoarea Istorii cu Cașcaval), Daniela Secinschii (Fondatoarea Proactive), Marusya Osovscaia (Fondatoarea Marusya’s), Carolina Dodon (Fondatoarea Click School), Mila Jarcuțchii (Fondatoarea Les Perles).
De asemenea, pe durata programului, beneficiarele vor participa la o serie de ateliere de lucru offline și online cu specialiști din diverse domenii, inclusiv antreprenori și consultanți. La cele 8 workshop-uri online au oportunitatea să participe și femeile care nu sunt implicate în programul XY Women Accelerator II. Pentru participare, femeile vor completa Formularul de Aplicare după care se vor înregistra pe platforma digitală She's Next.
Atelierele online vor fi organizate prin intermediul platformei comunitățiii digitale She's Next Empowered by Visa. Scopul platformei este să reunească femei antreprenoare din diferite țări și să creeze oportunități de networking, schimb de experiență și extindere a afacerilor la nivel internațional.
În urma implementării unui proiect de eficiență energetică în Liceul Teoretic Holercani, elevii și cadrele didactice se bucură acum de condiții îmbunătățite de studiu și de o reducere semnificativă a consumului de energie.
Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), în parteneriat cu Uniunea Europeană (UE), a implementat proiectul de eficiență energetică în Liceul Teoretic Holercani, situat în comuna Holercani, raionul Dubăsari. Proiectul, desfășurat în perioada octombrie 2020 - martie 2023, a fost implementat cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei și a implicat măsuri complexe de eficiență energetică.
Rezultatele proiectului țin de reducerea semnificativă a consumului de energie electrică și termică în școală, fapt ce va genera economii considerabile care vor fi folosite pentru alte necesități ale liceului.
Totodată, măsurile de eficiență energetică implementate aici contribuie la reducerea emisiilor de CO2, fiind estimată o reducere de 18 tone a emisiilor anuale normate de CO2. Aceasta va contribuit la îmbunătățirea calității aerului și la protejarea mediului înconjurător.
Prin implementarea activităților proiectului au fost îmbunătățite condițiile de învățare și confortul termic atit pentru cei peste 300 de copii care îți fac studiile aici, cît și pentru corpul didactic și personalul auxiliar, care lucrează aici.
În cadrul unei vizite de monitorizare post-implementare, echipa de monitorizare a proiectelor de dezvoltare regională a discutat cu managerul instituției cu privire la măsurile de asigurare a durabilității investițiilor. S-a constatat că instituția este dedicată menținerii mentenanței pentru a asigura durabilitatea și sustenabilitatea investițiilor în regiune. Totodată, echipa de monitorizare a recomandat beneficiarului să înainteze către antreprenorul care a executat lucrările, o solicitare de remediere a neajunsurilor minore depistate în cadrul vizitei, acesta fiind angajat să intervină pentru remedierea lor pe perioada de garanție a obiectului investițional.
Măsurile de asigurare a durabilității investițiilor sunt esențiale, iar responsabilitatea este împărțită între APL (Administrația Publică Locală) și reprezentanții instituției de învățământ din Holercani. Specialiștii ADR Centru vor asigura monitorizarea durabilității investițiilor pe o perioadă de trei ani de la semnarea actelor de transmitere, garantând astfel viabilitatea investițiilor pentru beneficiarii locali.
Acest proiect reprezintă un exemplu de sprijin acordat de Uniunea Europeană, Republica Moldova, pentru sectorul de eficiență energetică. Prin colaborarea dintre ADR Centru, partenerii externi și beneficiarii locali, s-a demonstrat că investițiile în eficiența energetică pot avea un impact pozitiv asupra calității vieții locuitorilor din regiunea centru.
Mai multe articole …
- Necesitatea unei justiții care servește interesul cetățenilor, în prim-plan la Forumul Reformarea Justiției și Combaterea Corupției, ediția 2023
- Vizită de monitorizare a proiectului transfrontalier MuseuminfoTur
- EU4Accountability supports Moldova's European Integration through Exchange of Best Practices with Romanian Civil Society and Local Authorities
- Discuție publică: Promovarea semnăturii digitale în rândul tinerilor prin intermediul voucherului cultural
- Mediacor, în parteneriat cu Google, invită la un dialog privind combaterea dezinformării
- Eforturi pentru transparență și corectitudine în interiorul COR
- Agenda pentru luna Octombrie a programului Creative Speakers
- Locuitorii din satele Sireți, Negrești și Scoreni sunt beneficiarii unui Centru comunitar multifuncțional
- Laboratorul bunelor practici de anticorupție: OSC-urile din regiunea centru, în vizită la organizațiile din regiunea nord
- Coaliția de Monitorizare a Achizițiilor Publice s-a întrunit în a doua ședință de lucru
Pagina 152 din 3706
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







