Știri sociale
Moldovenii care vor să fie mai prietenoși mediului și să contribuie la un viitor mai curat vor avea mai multe oportunități de finanțare din partea băncilor din țară pentru implementarea propriilor inițiative energetice. Într-un efort de a sprijini tranziția către o economie mai durabilă și a unui viitor cu emisii reduse de carbon și mai rezistentă la schimbările climatice, băncile din Moldova au fost invitate la un seminar dedicat dezvoltării capacităților în finanțarea proiectelor în domeniul eficienței energetice și energie regenerabile. Acesta este primul dintr-o serie de instruiri care vor răspunde necesităților sectorului bancar în acest domeniu, și a adus în prim-plan prezentarea programelor de eficientizare a consumului de energie dedicate sectorului public și rezidențial la care lucrează statul, precum și valorificarea oportunităților de finanțare a acestora. Evenimentul a fost organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială(UNIDO) și Fondul Global de Mediu (GEF), în cadrul programului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova” GCIP Moldova.
„Întâlnirea de astăzi este rezultatul discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor bancare, în contextul priorităților Ministerului Energiei în ceea ce privește dezvoltarea programelor de finanțare în domeniul eficienței energetice, care au nevoie de suportul sectorului bancar. În cadrul acestui seminar, prezentăm anumite particularități ale proiectelor de eficiență energetică. Dorim să pregătim piața pentru proiectele de eficiență energetică, iar partenerii de dezvoltare, inclusiv instituțiile financiar-bancare, sunt interesați să facă investiții în sectorul energetic. Pentru noi este foarte important crearea unui mecanism funcțional, în care să implicăm toate părțile, și suntem determinați să identificăm posibilități ca proiectele de finanțare pentru sectorul rezidențial să beneficieze de condiții preferențiale” - Ion Muntean, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică
„Tranziția către energia regenerabilă sustenabilă este o prioritate strategică la nivel global, și este esențial ca sectorul financiar - bancar să ofere mai mult sprijin pentru inițiativele verzi. Această instruire este prima dintr-o serie de instruiri, în cadrul căreia vom prelucra informația de bază cu privire la ce înseamnă sectorul energetic, energia regenerabilă, care sunt aspectele de bază ce trebuie luate în considerare. Una dintre activitățile GCIP în Moldova este consultarea sectorului privat și stimularea investițiilor în domeniul dat. De asta este foarte important ca informația livrată să fie utilă, ca să poată fi pusă în practică, și să ducă la dezvoltarea investițiilor și la implementarea proiectelor în acest domeniu.” - Nicolae Soloviov, manager de proiect UNIDO, Programul GCIP Moldova
Instrumentele de finanțare din sectorul bancar și nebancar, procesul tehnic de implementare a instalațiilor energetice, precum și impactul asupra mediului a proiectelor investiționale de energie regenerabilă: acestea și alte subiecte utile au fost discutate în cadrul seminarului. Totodată, experții în eficiență energetică și energie regenerabilă din țară au prezentat și studii de caz relevante în raport cu subiectele expuse, cum ar fi ce impact are creditarea pentru un proiect investițional, care este procesul de aplicare a unei companii la mecanismul Net Metering și Net Billing ș.a.
„Finanțarea inițiativelor ecologice, în contextul actual al schimbărilor climatice și a problemelor de mediu cu care ne confruntăm, este crucială din mai multe motive, inclusiv aspecte de mediu, economice și sociale. În primul rând, finanțarea acestor proiecte contribuie la atenuarea schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și conservarea biodiversității. Aceste proiecte sunt practici durabile, care adesea au economii de costuri pe termen lung, prin reducerea consumului de energie și utilizarea eficientă a resurselor. Finanțarea acestor inițiative ecologice este esențială pentru abordarea schimbărilor globale de mediu, pentru stimularea creșterii economice și pentru promovarea unui viitor mai durabil, atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare.” - Dorina Margine, consultant național în cadrul programului de inovare în tehnologiile curate pentru IMM-uri
Pe parcursul următoarelor luni, alte trei seminare se vor desfășura pentru reprezentanții băncilor din Moldova, cu abordarea unor tematici esențiale pentru asigurarea unui proces eficient de finanțare a proiectelor energetice din țară, cum ar fi analiza soluțiilor de software implicate, mecanismele de calcul și analiză a inițiativelor, evaluarea economică a proiectelor investiționale, dar și aspecte ce țin de finanțarea, gestionarea și implementarea unui proiect de energie regenerabilă.
Republica Moldova se îndreaptă cu pași hotărâți spre un viitor mai verde și mai sustenabil, iar eficiența energetică este o prioritate strategică atât pentru țara noastră, cât și la nivel mondial. În prezent, 6% din volumul total al energiei electrice din Moldova provin din sursele energetice regenerabile, iar conform estimărilor, sunt așteptate creșteri de până la 30% până în 2030.
Cu alegerile locale încheiate și noii lideri și lidere în pozițiile lor, cetățenii trebuie să fie conștienți despre puterea lor în procesele care au loc în societate.
Centrul de Consultanță și Educație Civică a organizat în capitală un seminar post-electoral.
În zilele de 9 și 10 decembrie 2023, reprezentanții asociațiilor obștești și liderii locali de opinie s-au reunit pentru a discuta despre monitorizarea activității aleșilor locali, cu un accent puternic pe transparența și eficiența în guvernarea locală, dar și cu exemple concrete de succes din teren de la vorbitorii invitați la seminar.
Cele două zile de seminar au acoperit o varietate de subiecte, inclusiv mandatul și atribuțiile aleșilor locali, mecanismele de transparență decizională și bune practici de advocacy. Experți și experte din domeniu, dar și practicieni au ajutat participanții și participantele să obțină informații valoroase și recomandări practice privind modul de relaționare dintre societatea civilă și administrația publică locală.
Cei prezenți au accentuat importanța implicării în procesele decizionale la nivel de localitate.
Valeriu Rusu, A.O. ADR „Habitat”, Rezina: „Uneori, cetățeanul are o atitudine „te-am ales domnule primar, fii bun și îmi faci tot, îmi mături și în fața curții”. Cetățeanul trebuie să înțeleagă că fără atitudinea, implicarea și participarea lui în actul de guvernare, localitățile nu se vor transforma”.
Olga Rotaru, Biblioteca publică, com. Buciumeni, r. Ungheni: „Este foarte important pentru cetățeni să se implice în programul decizional al primăriilor, al consiliilor locale fiindcă datorită opiniilor lor vom putea face mai multe și vom putea mai bine să gestionăm aceste decizii pentru locuitori. Am primit cunoștințe noi pe care nu le știam. Am învățat să particip la dezbateri pentru a putea face mai multe lucruri bune pentru comunitatea în care activez”.
Dumitru Caraman, Asociația Nevăzătorilor din Moldova, or. Anenii Noi: „Informația pe care auzit-o în aceste două zile este foarte utilă deoarece reprezintă un criteriu de maturitate a societății și este binevenită pentru fiecare cetățean deoarece mai devreme sau mai târziu ne intersectăm cu autoritățile publice locale și este bine să știm cum lucrează pentru a obține un rezultat cât mai eficient și bun pentru fiecare dintre noi”.
Evenimentul a adunat și tineri motivați să participe la viața democratică a localităților din care fac parte.
Ionela Țurcan, A.O. „Izbiște - sat natal”, s. Izbiște, r. Criuleni: „Eu am decis să particip pentru a fi un cetățean bine informat despre ce se întâmplă în localitate - ce decizii sunt luate și unde trebuie să ne adresăm dacă avem anumite întrebări sau probleme. O să încurajez tinerii să se implice. Această informație este foarte utilă pentru noi pentru că noi, tinerii, suntem viitorul”.
Seminarul a fost organizat de Centrul de Consultanță și Educație Civică, în cadrul proiectului „Uniți pentru o comunitate mai bună: Alege să fii ascultat!”, cu sprijinul Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation - Moldova, din resursele oferite de Suedia.
Identificarea surselor de finanțare și explorarea opțiunilor pentru dezvoltarea afacerilor și a startup-urilor au constituit temele principale ale conferinței „Finanțare alternativă pentru startup-uri și IMM-uri”, desfășurată în Chișinău.
Printre subiectele abordate s-au numărat crowdfunding-ul, business angels, fonduri de capital de risc, equity funding, programe de finanțare și granturi - opțiuni suplimentare de finanțare pentru antreprenorii aflați la început de drum, care nu dispun de active fixe sau garanții pentru obținerea sumelor bănești necesare.
Evenimentul a adunat pe aceeași scenă oficiali, antreprenori, fondatori de startup-uri, investitori și persoane interesate de metode alternative de finanțare destinate dezvoltării afacerilor, disponibile pe piața locală.
Dumitru Alaiba, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale și Digitalizării: „În prezent, în Republica Moldova avem în jur de 50 de mii de companii, iar dintr-o anumită perspectivă, noi avem nevoie de mai mulți antreprenori care să creeze mai multă valoare, care să ducă la creșterea economiei. Una dintre principalele noastre priorități este să promovăm antreprenoriatul, iar succesul fiecărui antreprenor este principala noastră misiune. Pentru acestea, lucrăm în primul rând ca să oferim maximum libertate, pentru că știind comunitatea de startup-uri și faptul că preferă să facă afaceri, trebuie să-i ajutăm să se simtă că sunt în largul oceanului, că pot crea și beneficiază de susținere.”
John Riordan, șef adjunct al Misiunii USAID în Moldova: „Este o plăcere să fiu aici, pentru că se simte foarte mult talent și inovație în această sală, ceea ce este super impresionant pentru mine. Tema finanțării alternative prezintă un interes real, atât pentru Moldova, cât și pentru partenerii noștri. USAID ridică la un nou nivel abordarea sistemului de dezvoltare a startup-urilor și a inovației în Moldova. Astfel, Moldova devine cunoscută ca fiind o destinație pentru startup-uri, inclusiv prin participarea la evenimente internaționale și locale. Între timp, este construită o infrastructură mai robustă pentru antreprenori și IMM-uri, încurajându-i să crească, în Moldova, pentru a menține talentele aici, acasă - un obiectiv la care lucrăm deja de ceva timp și care începe să dea roade.
Primul panel de discuții a fost dedicat lendingului - tehnică de finanțare care funcționează după modelul unor piețe care conectează împrumuturile cu investitorii - și Equity Crowdfunding- un mecanism care permite unor grupuri largi de investitori să finanțeze startup-uri în schimbul unui echități - care reprezintă un catalizator pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Invitații au abordat premisele în care instrumentele alternative pot permite cetățenilor să-și investească resursele disponibile în proiecte de afaceri. De asemenea, discuțiile au fost concentrate și pe eficiența cadrului legal al finanțării alternative, incluzând evoluția crowdfundingului și reglementările adoptate pentru a sprijini noile metode de finanțare.
Natalia Bejan, directoare executivă Startup Moldova: „Scopul acestui eveniment este în primul rând de a informa antreprenorii și fondatorii de startup-uri că există metode de finanțare alternativă. Venim în fața lor inclusiv cu exemple elocvente în care micile afaceri au beneficiat de susținere financiară fie din granturi sau programe guvernamentale dedicate. Conferința este un punct de pornire pentru cei care vor să lanseze o campanie de crowdfunding, își doresc să atragă investitori privați sau sunt pe punctul de a aplica pentru sprijin financiar în cadrul unui program, ca să se informeze și să ia decizii asumate cu referire la afacerea lor.”
Tudor Darie, fondator și CEO Fagura: „Atragerea de capital prin crowdfunding ajută companiile să obțină ușor finanțare prin împrumuturi sau equity. Companiile mai obțin o validare din partea comunității și noi clienți sau parteneri. Important să fie ales instrumentul potrivit. Uneori, afacerea are nevoie de un împrumut, dacă fiecare euro investit generează profit de 2 sau 3. Alteori, compania are nevoie de equity crowdfunding, ca să atragă fonduri în schimb la shares. Pentru o campanie de equity crowdfunding profesionistă, antreprenorii au nevoie de aproximativ șase luni. Primul pas este evaluarea interesului comunității de a investi în afacere. Pentru un împrumut, ai nevoie de 15 minute și depui cererea, totul e simplu și transparent.
Un alt subiect abordat a pus accent pe programele de finanțare și granturile oferite de către autoritățile țării noastre pentru antreprenorii la început de care, care vor să-și extindă afacerea. Fondatorii de companii care deja au beneficiat de susținere financiară au povestit despre experiența lor de contractare a grantului, provocările din domeniu, dar și necesitatea de a avea susținere constantă din partea autorităților în scalarea afacerii.
Olga Melniciuc, fondatorea investitii.md: „Investițiile sunt necesare oricând și oriunde pentru dezvoltarea afacerii, în mod special atunci când companiile au lipsă de resurse pentru a-și scala ideile de business. Spre exemplu, investițiile din partea Business Angels sunt pentru acele companii care nu au acces la fonduri decât ale investitorilor privați și acești oameni îi ajută să crească mai repede, să dezvolte produsul, să atragă parteneri, să facă primele vânzări și să iasă pe alte pieței. Plus, deja compania este generatoare de venit și intră în acest „joc” de capital fund și poate intra și pe alte piețe, pentru a beneficia de investiții.”
La eveniment au participat și persoane din România precum Cosmin Ochișor, VC Partner GapMinder, care au povestit despre abordarea directă ca investitori, consultanță strategică și implicarea directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară în rândul companiilor care vor să se extindă rapid. La conferință a fost organizat și un workshop interactiv, unde participanții au avut posibilitatea de a interacționa direct cu experți din domeniu, de a adresa întrebări și de a obține schimb de experiență și bune practici pentru a-și dezvolta activitatea.
Potrivit studiului „Impactul investițiilor străine directe asupra economiei RM, 2012-2022, investițiile străine directe în țara noastră au crescut cu aproximativ 50% față de anul 2021 și cu aproximativ 16% față de anul 2019. În același timp, întreprinderile cu investiții străine directe sunt, în medie, de două ori mai productive, fapt care reflectă direct într-o creștere economică mai mare.
Conferința „Finanțare alternativă pentru startup-uri și IMM-uri” a fost organizată de Startup Moldova, investitii.MD și Fagura Moldova, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau și UK in Moldova – British Embassy Chisinau.
Mai multe articole …
- Proiectul post-doctoral ”Crearea modelului de management al schimbărilor organizaționale pentru întreprinderile mici și mijlocii din prin provocările Industrializării 4.0”, finanțat din bugetul de Stat Nr. 22.00208.0807.10/PDII
- Noi rezultate obținute în cadrul proiectului post-doctoral desfășurat în ASEM „Crearea modelului de management al schimbărilor organizaționale pentru întreprinderile mici și mijlocii prin provocările Industrializării 4.0”
- EcoStart – Un Succes Sustenabil pentru Afacerile Verzi
- A fost semnat Acordul de colaborare dintre ANOFM și Asociația Obștească „Eco-Răzeni”
- Masa rotundă IPRE: „Digitalizarea activității autorităților publice locale: provocări și priorități”
- Cu sprijinul Centrului CONTACT și USAID, organizațiile societății civile vor deveni mai reziliente
- 16 Days of Activism against Gender-Based Violence: Young people in Gagauzia learn the truth about Council of Europe Convention on Preventing and Combating Violence against Women and Domestic Violence
- В Комрате прошли семинары в рамках международной кампании «16 дней активных действий против гендерного насилия»
- A apărut Buletinul Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democrație!” nr. 3 (36) / 2023
- Cum poți participa la conferința „Finanțare alternativă pentru startup-uri și IMM-uri”
Pagina 124 din 3701
- Data Analyst/eSocial Platform, Short-Term (NPSA-8), Digital Transformation - UNDP Moldova
- Consultant local tematic pentru implementarea Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”
- Concurs pentru ocuparea funcției de specialist principal în cadrul secției Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial din Moldova (FEERM)
- Proimagine angajează Reporter(ă)
- AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei ”AVE Copiii” объявляет набор на должность Специалиста по защите прав ребёнка
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md
 
	       
	      







