Știri sociale

Sursă foto: MAEIE
După semnarea Acordul de Asociere, în 2014, Uniunea Europeană a devenit principalul partener și donator al Republicii Moldova, intensificându-și sprijinul financiar și tehnic acordat țării noastre.
De atunci, viața de zi cu zi a moldovenilor s-a îmbunătățit simțitor. Dar cum anume? Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară vă prezintă câteva exemple concrete despre impactul acestui ajutor.
- Au fost deschise mai multe afacerile locale și au fost create locuri de muncă locale
Uniunea Europeană a fost și rămâne un motor pentru economia Moldovei. Datorită fondurilor UE, peste 50.000 de întreprinderi mici și mijlocii au primit sprijin din partea UE și au fost create circa 33.000 de locuri de muncă noi în țară. Dacă ai un vecin, prieten sau poate chiar tu însuți lucrezi într-o afacere locală, este posibil să fie tocmai una sprijinită de UE.
- Moldova a primit acces la piața europeană
Cu ajutorul Acordului de Liber Schimb cu UE, Moldova exportă circa 67% din produsele sale în Europa, fără taxe vamale. Acum poți procura produse moldovenești chiar dacă te afli într-o țară din UE. Acest lucru nu doar că ajută producătorii locali să își dezvolte afacerile, dar și sprijină economia Moldovei să crească.
În ultimii ani, Europa a devenit cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, reprezentând 53,7% din schimburile comerciale ale țării în 2023, în timp ce relațiile comerciale cu Rusia au scăzut semnificativ, ajungând acum să reprezinte doar 3,7% din tranzacțiile economice ale Moldovei.
- Tinerii și profesorii au acces la programe de mobilitate academică
Dacă ai prieteni sau cunoști persoane care au studiat în străinătate s-ar putea să fie unul dintre cei 3.700 de studenți și profesori care au beneficiat de programele de mobilitate ale UE. Aceștia au avut ocazia să învețe sau să se formeze în universități europene, aducând acasă cunoștințe valoroase pentru viitorul Moldovei.
- Moldova a primit sprijin vital în situațiile de criză în care s-a pomenit
UE a fost alături de Moldova, în contextul pandemiei și al războiului din Ucraina, oferindu-i ajutor atât pentru sistemul medical cât și pentru gestionarea fluxul de refugiați.
UE a mobilizat circa 1.2 mlrd. EURO sub formă de asistență umanitară și financiară pentru a ajuta Moldova să facă față multiplelor crize începând din toamna anului 2021.
În 2023, UE a alocat un fond suplimentar de 10 milioane de euro destinat sprijinirii refugiaților ucraineni din Moldova și familiilor care îi găzduiesc.
Tot acest sprijin a întărit securitatea energetică a țării și i-a asigurat Moldovei și cetățenilor săi o stabilitate energetică.
- Au fost selectate două regiuni cheie pentru a fi dezvoltate economic, social și cultural
În 2020, UE a selectat doua regiuni cheie - Ungheni și Cahul pentru a beneficia de un program pilot de dezvoltare și promovare de plan național și internațional.
Grație suportului UE, până astăzi, în cele două regiuni cheie au fost investite 6.45 milioane Euro, s-au implementat 125 de proiecte care au produs schimbări pentru cel puțin 240.000 oameni, au fost create 227 locuri de muncă și au fost sprijinite 6 GAL-uri (grupuri de acțiune locală).
Distribuie acest articol să afle și prietenii tăi cât de mult sprijină UE dezvoltarea Moldovei!
Materialul face parte din campania de informare realizată de A.O. C.R.D.C. în cadrul proiectului „Moldova Assist: îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate și a coeziunii sociale”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova.
Asociația Tinerilor Diplomați (ATD) din Moldova recrutează noi membri. Dacă îți dorești să te implici în lumea diplomației și să contribui la dezvoltarea personală, atunci această oportunitate este pentru tine.
În calitate de membru/membră al/a Asociației Tinerilor Diplomați vei avea posibilitatea să-ți dezvolți abilități în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale. De asemenea, vei avea parte de simulări de negocieri, dezbateri, întâlniri cu ambasadori, politicieni și profesori universitari.
Vizitele la Parlamentul European sau la Institutul Diplomatic îți vor crea o perspectivă directă despre diplomație și despre politici internaționale.
Pentru a fi eligibil(ă), trebuie să dai dovadă de:
# ambiție;
# creativitate;
# responsabilitate;
# diplomație.
Dacă vrei să faci parte din echipa ATD, completează acest formular pentru a te înregistra. În formular vei include:
# un text despre motivația de a face parte din asociație;
# CV-ul;
# alte informații relevante despre tine.
În cazul în care vei fi selectat(ă), urmează să treci prin două etape:
# vei completa un chestionar disponibil până pe 28 septembrie;
# vei participa la scurt interviu, unde vei avea ocazia să povestești despre motivația ta și experiențele trecute.
Asociația Tinerilor Diplomați din Republica Moldova reprezintă comunitatea tinerilor care își propun promovarea diplomației în cadrul societății și dezvoltarea abilităților personale prin intermediul desfășurării evenimentelor aferente domeniului diplomatic și a relațiilor internaționale.

Helvetas Moldova a dat oficial startul celui de-al doilea an al proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială”. Împreună cu partenerii noștri de la Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova, HEKS/EPER Moldova, Norwegian Refugee Council, ANOFM, Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și oaspeți distinși, am contabilizat succesele, provocările și lecțiile învățate în primul an al proiectului, precum și am prezentat strategiile și acțiunile din anul ce urmează.
Reflecții asupra celor realizate și planuri pentru viitor
Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova, Guido Beltrani, a deschis evenimentul subliniind impactul pozitiv al programului elvețian: „Biroul de Cooperare Elvețiană a extins programul de finanțare pentru a sprijini refugiații și comunitățile vulnerabile din Moldova, concentrându-se pe promovarea oportunităților economice, ocuparea forței de muncă și coeziunea socială.”
Yuliia Yanchenko, reprezentanta Helvetas Moldova pe sectorul Emergency Response, a evidențiat eforturile de până acum și a împărtășit obiectivele pentru anul următor: „Anul acesta, vom continua eforturile pentru activitățile în curs, dar ne vom concentra pe amplificarea impactului nostru prin dezvoltarea sistemului de referință pe baza portalului angajat.md al ANOFM, consolidând totodată serviciile de asistență juridică în domeniul muncii. Vom facilita dezvoltarea competențelor profesionale, în domeniul IT și agricultură, și vom promova antreprenoriatul prin cursuri specializate și granturi pentru start-up-uri.”
Reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și ai altor organizații partenere au subliniat importanța sprijinirii refugiaților și a comunităților vulnerabile din Moldova, concentrându-se pe integrarea pe piața muncii și dezvoltarea abilităților necesare pentru a obține un loc de muncă decent.
În cadrul evenimentului, Carolina Untila, Manager de Proiect Helvetas, Natalia Hadei, Manager de Proiect HEKS/EPER, și Olga Melnic, ICLA Coordinator la NRC, au enunțat realizările proiectului din perioada iulie 2023 – iunie 2024 și au vorbit despre planurile de viitor.
Obiective și acțiuni pentru al doilea an al proiectului
Al doilea an al proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială” se va concentra pe câteva direcții esențiale:
- Consolidarea capacității ANOFM: Vom continua să sprijinim ANOFM pentru a dezvolta un sistem de referință pe platforma angajat.md, facilitând accesul la servicii de asistență și angajare pentru refugiați și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
- Extinderea serviciilor la nivel național: Vom extinde serviciile la nivelul întregii țări, pentru a asigura accesul tuturor la oportunitățile oferite de proiect.
- Integrarea componentelor juridice și de sprijin psihosocial: Ne vom concentra pe respectarea drepturilor și reglementărilor în domeniul ocupării forței de muncă, oferind asistență juridică specializată, în colaborare cu Norwegian Refugee Council (NRC). În același timp, vom dezvolta programe de sprijin psihosocial pentru a ajuta persoanele în vârstă să se integreze mai ușor pe piața muncii, cu sprijinul HEKS/EPER.
- Îmbunătățirea coordonării între parteneri: Vom continua să consolidăm colaborarea dintre parteneri, autorități locale, ONG-uri, platforme locale, angajatori și comunitățile deservite, pentru a crea un mediu favorabil integrării refugiaților și a persoanelor vulnerabile pe piața muncii.
Recunoștință și optimism pentru anul ce urmează
Helvetas Moldova își exprimă recunoștința pentru angajamentul și sprijinul obținut pe parcursul acestui proiect și este încrezătoare că activitățile viitoare vor aduce rezultate pozitive. Pornim cu toată încrederea într-un nou an dedicat promovării rezilienței, incluziunii economice și coeziunii sociale în Republica Moldova.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova, HEKS/EPER Moldova și Norwegian Refugee Council (NRC), cu suportul financiar al Guvernului Elveției.
Partener strategic de implementare: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Mai multe articole …
- Studiu barometric privind sărăcia și precaritatea economică în Europa, inclusiv Moldova - 2024
- Chestionar despre sectorul cultural independent (ro/ru)
- Ștefan Vodă - Comunități reziliente și unite în fața riscurilor
- Weekend Camp pentru tineri în Cimișlia și Basarabeasca: Explorăm valorile europene
- Eveniment de totalizare a rezultatelor proiectului “Promovarea valorilor europene în regiunea de sud a Moldovei”
- Virează spre Intersecția de bine - un newsletter cu mostre și resurse de fapte bune pentru ONG-uri și comunitățile cu oameni responsabili
- Compania locală BeSweet primește sprijin de la ODA pentru digitalizarea proceselor interne
- Acțiunea socială “Vorbim altfel despre suicid”
- Brutăria Bardar este prima companie care obține finanțare pentru transformarea digitală de la ODA, prin Proiectul OPTIM
- Extended Deadline: Request for Quotation (RFQ 256) - Provision of Renovation Services for 6 Locations in the Republic of Moldova - Deadline: 11 September 2024
Pagina 72 din 3705
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







