Valentina Vîlc: Faptul că aproape toți suntem infectați cu tuberculoză, nu înseamnă că suntem toți bolnavi de această maladie
Potrivit OMS, aproximativ fiecare al patrulea caz de deces în rândurile persoanelor cu HIV este cauzat de tuberculoză. În Moldova, în anul 2013, au fost înregistrate oficial 4455 de cazuri (inclusiv noi și recidive) de îmbolnăvire de tuberculoză, dintre care 180 de cazuri printre copii. Am decis să nu așteptăm Ziua Mondială de combatere a acestei maladii și am discutat cu Valentina Vîlc, asistent universitar, catedra de Pneumoftiziologie, USMF ”Nicolae Testemițanu”: ne putem oare infecta cu tuberculoză, plimbându-ne în preajma Dispensarului de Tuberculoză, merită oare să facem vaccinul BCG (vaccinare cu bacilul Calmette Guerin) și de ce tuberculoza este boala celor flămânzi, și nu a celor săraci.
Valentina, cu toată sinceritatea trebuie să recunosc că în timp ce veneam încoace pentru interviu, îmi făceam griji, pentru că circulă foarte multe istorii de speriat în popor precum că aflându-te în această instituție (interviul s-a desfășurat în incinta Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie – nota redacției) și alături de ea, te poți infecta foarte ușor cu tuberculoză. E o aberație?
Bineînțeles. Înainte de a ajunge la noi în tratament, unde se află bolnavul? Acasă cu rudele sau la serviciu în contact cu colegii de muncă. Adică, până a iniția tratamentul, el contactează cu un număr impunător de persoane care, teoretic, se pot foarte ușor infecta, însă în realitate riscul de infectare depinde de mulți factori și crește, în special, în cazul contactului de durată, dacă bolnavul și persoana sănătoasă petrec mult timp împreună în încăperi mici și închise, în lipsa ventilației și a luminii solare directe, precum și în cazul când în aer este o cantitate mare de bacterii eliminate de bolnav. Când însă persoana bolnavă ajunge la noi și începe tratamentul, deja peste 2-3 săptămâni cantitatea bacililor Koch pe care le elimină în timpul tusei, se micșorează semnificativ și bolnavul nu mai este atât de contagios pentru cei din jur, indiferent de faptul dacă se tratează ambulatoriu sau staționar.
În timp ce căutam informație despre tuberculoză, am găsit un articol OMS care afirmă că aproximativ o treime din populația lumii este infectată cu tuberculoză. Adică oamenii sunt infectați cu bacteriile tuberculozei, însă (deocamdată) nu s-au îmbolnăvit de această maladie și nu o pot transmite. În ce măsură această informație este aplicabilă pentru Moldova?
Republica Moldova este una dintre țările regiunii europene a OMS cu o povară înaltă de tuberculoză. În anul 2013 au fost înregistrate oficial 455 de cazuri de îmbolnăvire de tuberculoză, dintre care 180 sunt copii. Fie că vreți, fie că nu, dar dacă circulați cu transportul public, mergeți la magazin, comunicați cu oamenii, veți contacta cu persoane bolnave de tuberculoză. De bacilul Koch este afectată majoritatea populației adulte a țării noastre, însă acesta se află în stare latentă (infecție TB latentă) și se trezește atunci când apar condiții prielnice pentru multiplicare – slăbirea sistemului imunitar, condiții nefavorabile pentru viață sau muncă, subnutriție, perioade îndelungate de stres îndelungat, contact îndelungat cu bolnavul de tuberculoză. Adică, tuberculoza se dezvoltă în condițiile cumulării câtorva factori. Însă faptul că aproape toți suntem infectați cu tuberculoză, nu înseamnă că suntem bolnavi de ea. Apropo, știți de ce adulților nu li se face proba Mantoux?
Nu, de ce?
Deoarece rezultatul va fi aproape la toți pozitiv. Această însă nu înseamnă decât faptul că persoana a fost în contact cu un bolnav de tuberculoză. Nu voi obosi să repet că proba Mantoux nu este un vaccin împotriva tuberculozei, ci un test la prezența infecției de tuberculoză. Proba Mantoux nu poate răspunde la întrebarea: este oare infecția activă sau latentă. Proba Mantoux se face în felul următor: se introduce subcutanat tuberculină, după care, pe parcursul a 72 de ore, pe locul injectării apare o leziune dură a pielii (papulă) . În acest răstimp locul injectării nu trebuie scărpinat sau frecat cu buretele în timpul băii. Peste 72 de ore trebuie neapărat ca persoana să se prezinte la medic pentru ca acesta să determine rezultatele probei.
Bine, să presupunem că eu am făcut proba Mantoux copilului rezultatul căreia s-a dovedit a fi pozitiv. Ce este de făcut mai departe?
Să vă adresați specialistului, deoarece, în primul rând, proba poate fi fals-pozitivă sau fals-negativă, de exemplu, în momentul testului, copilul era bolnav sau este alergic. În acest caz, rezultatele sunt considerate irelevante și medicul trebuie să prescrie o investigație repetată. În general, proba Mantoux se face doar la indicația medicului, adică nu se face pur și simplu, ci în cazul când copilul fie face parte din grupul de risc, fie trebuie să corespundă anumitor criterii.
Medicul poate stabili diagnosticul doar în baza probei Mantoux?
Nu, dacă rezultatul este pozitiv, trebuie să se facă investigație radiologică, să se studieze simptomele, este necesară o abordare complexă.
Valentina, dar ce atitudine aveți față de vaccinul NCG (bacilul Calmette Guerin)?
Eu consider că nou-născuții trebuie neapărat vaccinați împotriva tuberculozei. Da, vaccinul BCG nu te protejează împotriva bolii sută la sută, însă la copiii vaccinați apar mult mai rar forme severe, precum este, de exemplu, meningita tuberculoasă sau tuberculoza generalizată care pot provoca decesul. Părinții nou-născuților trebuie să rețină că primele 2 luni după vaccinare la copil se produce imunitatea și în această perioadă este preferabil să se limiteze cercul lui de comunicare, or, este imposibil să întrebi pe fiecare care intră la casa noastră: ”Când ai făcut ultima oară radiologia cutiei toracice și ce a arătat aceasta?”.
Din acest an la noi a fost anulată revaccinarea BCG la 6-7 ani. Acesta e bine sau rău?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne axăm pe argumente și dovezi medicale întemeiate de investigații și studii. Astăzi datele tuturor studiilor efectuate dovedesc că revaccinarea BCG la 6-7 ani nu posedă vreun mecanism de protecție.
Dar în ceea ce ține de radiografia cutiei toracice: trebuie oare să o facem o dată pe an în scopuri de profilaxie?
Nu are sens să o faceți, decât dacă faceți parte din grupul de risc sau aveți anumite simptome. Potrivit ultimul ordin al Ministerului Sănătății, în scopul reducerii expunerii la radiația ionizatoare în loc de radiografie se va face roentgenografie doar anumitor persoane din grupurile de risc.
Se poate oare dezvolta tuberculoza ca și complicație, de exemplu, după pneumonie?
Nu. Tuberculoza și pneumonia în general nu se intersectează. Aceste maladii au agenți patogeni absolut diferiți. La fel cum nu se intersectează, cancerul pulmonar și tuberculoza. Da, pe fundalul cancerului scade imunitatea și persoana este mai receptivă la infecții, însă interconexiune directă între aceste maladii nu există.
Adică, te poți îmbolnăvi de tuberculoză doar de la altă persoană?
Da. Mai mult decât atât, bolnavul trebuie să aibă forma deschisă a infecției și să elimine activ bacilul Koch cu spută la strănutare, tuse, conversație. Pentru ca bacilul să nimerească în organismului omului, el trebuie să îl inspire. Adică, bacilul Koch nu se transmite în timpul sărutului, al actului sexual, prin veselă comună, haine sau obiecte de igienă. În 95% din cazuri infectarea are lor pe cale aeriană. Prin alte căi tuberculoza se transmite foarte rar.
Cât timp trebuie să fii în contact cu bolnavul de tuberculoză pentru a te infecta?
De cele mai multe ori, se îmbolnăvesc membrii aceleiași familii, pentru că aceștia se află timp îndelungat în încăperi închise, respiră același aer.
De aceea în penitenciare sunt atât de multe cazuri de tuberculoză?
Da, acolo încăperile sunt supraaglomerate, este umed, rece, subnutriție, stres și altele. Dar și în acest caz totul este foarte individual și faptul dacă te vei îmbolnăvi sau nu de tuberculoză depinde, în primul rând, de cantitatea bacteriilor Koch pe care le elimină pacientul, în al doilea rând, de starea imunității tale și al treilea rând, în ce condiții are loc contactul. Tuberculoza nu apare pe loc gol, în caz contrar cu toții am fi fost deja bolnavi.
Valentina, este adevărat că tratamentului tuberculozei durează mult și este foarte toxic?
Dacă ne referim la forma sensibilă la medicamentele anti – tuberculoză, cura standard de tratament durează 6-8 luni. Dacă este vorba de tratamentul recidivei, acesta vu dura aproximativ 8 luni. Tratamentul tuberculozei multidrogrezistente se poate prelungi până la doi-trei ani. Aici este important de menționat că forma multidrogrezistentă se poate dezvolta la acei care întrerup tratamentului sau administrează incorect și/sau neregulat medicamentele, precum și la acei care au fost în contact cu bolnavii de tuberculoză multidrogrezistentă. Foarte mult depinde de atitudinea și determinarea pacientului, de exemplu, copiii care nu știu despre posibilele efecte adverse, parcurg mult mai ușor tratamentului. Adulții adesea încep să exagereze, descoperind efecte secundare.
Există pentru aspect specific în tratamentul pacienților HIV pozitivi?
Aceeași schemă, aceleași medicamente, nimic ieșit din comun. Doară că în cazul prescrierii tratamentului trebuie să se ia în considerare schema tratamentului ARV. Principiile fundamentale de tratament al tuberculozei la orice pacient este respectarea strictă a tuturor prescripțiilor și continuitatea, adică să nu se întrerupă tratamentul. Revenind la specific, este de menționat că pacienții HIV infectați fac parte din grupul de risc și trebuie neapărat să administreze așa-numitul tratament profilactic cu izoniazidă timp de 6 luni.
Tratamentul trebuie efectuat o dată pe an?
Până acum acest subiect a trezit multe discuții, totuși, potrivit ultimelor recomandări OMS, cura de tratament trebuie să se efectueze o dată la 1,5 – 2 ani, întrucât anume atât durează efectul de protecție a medicamentului. Cu regret, puțini sunt acei care administrează un asemenea tratament profilactic. Totuși, medicul trebuie, cel puțin, să propună persoanei i asemenea metodă de prevenție.
Există oare într-adevăr așa-numita ”tuse a tuberculosului”, adică o tuse specifică după care se poate determina dacă omul este bolnav?
Nu există o asemenea tuse specifică, apropo, anume din această cauză tuberculoza este depistată la etape tardive. De regulă, boala începe cu așa-numitul sindrom de intoxicare. Omul se poate plânge pe slăbiciune, lipsă de vitalitate, scăderea sau pierderea poftei de mâncare, copiii au o reușită nesatisfăcătoare la școală. Dacă este vorba de cei mici, aceștia încep să adauge în greutate, în timp ce adulții încep să slăbească fără cauze plauzibile. În același timp, dacă au apărut aceste simptome, aceasta nu înseamnă neapărat că v-ați îmbolnăvit de tuberculoză, ci este un pretext în plus să mergeți la medic. Cu timpul, la bolnav începe să apară tusea, la început uscată, apoi cu spută. Iată de ce una dintre principalele recomandări pentru depistarea precoce a tuberculozei – dacă aveți tuse mai mult de 2-3 săptămâni și acuzați unul sau câteva simptome, precum slăbiciunea, transpirația excesivă, stare febrilă (37,2°С-37,4°С), durere în piept, dificultăți de respirație, pierderea poftei de mâncare, tuse cu sânge – adresați-vă medicului.
Ce va face medicul?
Va examina, va întreba despre manifestarea simptomelor, va înregistra istoria bolii. Dacă pacientul tușește cu spută, va prescrie analiza microscopică a sputei, care deja peste 2-3 ore va arăta, dacă conține sau nu bacteria Koch. Examinarea microscopică a sputei este cea mai importantă metodă de diagnostic, întrucât anume astfel se identifică cei mai contagioși bolnavi cu formă deschisă (contagioasă) a bolii. Și doar după aceasta se efectuează investigația roengten, dat fiind faptul că roentgenografia nu este întotdeauna o metodă sută la sută sigură de diagnosticare a tuberculozei. Dacă persoana acuză simptome și este HIV pozitivă, i se prescrie analiza la aparatul Xpert MTB/RIF, care, în baza probei de spută, timp de câteva ore determină dacă este bacteria KOCH în spută și dacă este rezistentă la rifampicină (unul dintre principalele medicamente împotriva tuberculozei).
Copiii se îmbolnăvesc des de tuberculoză?
De tuberculoză se poate îmbolnăvi fiecare din noi, indiferent de vârstă, statut social și de maladiile de care am suferit anterior.
A fost o perioadă când se vehicula destul de des afirmația: ”tuberculoza este boala celor săraci”.
Nu este adevărat. Microbacteria nu este atât de deșteaptă, ea nu poate determina dacă sunteți bogat sau sărac, ea vede în ce măsură organismul este receptiv. Afirmația la care v-ați referit, aș reformula-o în ”boala celor flămânzi”.
O alimentație bună poate garanta protecția de tuberculoză?
Protecția trebuie să fie complexă – și o alimentare bună, echilibrată, și renunțarea la obișnuințe nocive, practicarea regulată a sportului, plimbări în aer liber. Să începem de la lucruri simple – cine vă împiedică să scoateți din casă toate draperiile și covoarele de pe pereți, să aerisiți cât mai des încăperea, să consumați cel puțin câteva fructe și legume pe zi și mergeți cât mai des la plimbare? Apropo, știți de ce se teme bacteria Koch? De lumina solară. Bineînțeles, becuri cu raze ultraviolete nu se regăsesc în fiecare familie, dar să fii cel puțin 15-30 de minute pe zi la soare își poate permite oricine fără eforturi titanice. Sau, de exemplu, igiena tusei. Știți cum trebuie corect să tușiți?
Cum?
În primul rând, dacă sunteți într-o încăpere închisă și alături sunt alți oameni, trebuie să vă întoarceți. În al doilea rând, tușiți nu în mână sau în pumn, ci într-un șervețel de unică folosință care trebuie imediat aruncat și, cu prima ocazie, să vă spălați pe mâini. Dacă nu aveți la îndemână un șervețel, tușiți în partea exterioară a palmei. Asigurați-vă că aveți întotdeauna în geantă geluri dezinfectante sau șervețele bactericide.
Cum putem proteja copilul de tuberculoză?
Doar prin vaccinare. Apoi totul depinde de părinți – alimentație sănătoasă și rațională, plimbări în aer liber, călirea, sportul – toate acestea pot fi asigurate doar de ei.
Fumătorii se îmbolnăvesc mai des de tuberculoză?
Da, la acei care fumează timp îndelungat slăbește imunitatea și bacteria pătrunde mai ușor în plămâni. Repet însă că fumatul în sine nu presupune neapărat că fumătorul respectiv se va îmbolnăvi de tuberculoză. Pur și simplu riscul de îmbolnăvire este mai mare decât la nefumători.
Tuberculoza poate avea consecințe letale?
Tuberculoza este o boală care se tratează. Dacă avem de a face cu o boală provocată de bacteriile sensibile la medicamentele anti-tuberculoză, pe care o tratăm corect, aceasta se va vindeca o sută de procente din cazuri. În lipsa tratamentului, timp de câțiva ani boala provoacă decesul.
Dacă persoana a suferit o dată de tuberculoză, ea devine imună la boală?
Nu, el se poate îmbolnăvi repetat.
Ce este de făcut dacă cineva din apropiații noștri s-a îmbolnăvit? Trebuie să purtăm mască?
Înainte de toate, trebuie să faceți tot posibilul ca persoana apropiată să se adreseze medicului și să înceapă tratamentul. Este posibil să mănânci dintr-o farfurie separată, să bei din propriul pahar, să trăiești și să lucrezi într-o încăpere separată, însă este imposibil să respiri cu aer personal. De aceea trebuie cu toții să tindem spre tratarea bolnavilor de tuberculoză, pentru ca aerul pe care îl respirăm să nu fie infectat de bacteriile tuberculozei. Nu mai puțin important este să oferim sprijin pacientului la toate etapele de tratament, pentru că adesea oamenii sunt stresați, obosiți și, în consecință, renunță la tratament. Tratamentul trebuie dus până la capăt, doar așa te poți vindeca. Vă rog să menționați neapărat că în Moldova tuberculoza se tratează gratuit, nu trebuie să îți aștepți rândul sau să vizitezi zeci de specialiști. Noi facem tot posibilul ca persoana să înceapă cât mai repede tratamentului. După aceasta totul depinde de pacient.
Elena Derjanschi