IDIS ”Viitorul” prezintă numărul 4 al Buletinului informativ ”Egalități fără Disparități”

IDIS ”Viitorul” prezintă un nou număr al Buletinului informativ ”Egalități fără Disparități”. Buletinul prezintă una din activitățile proiectului „Sensibilizarea opiniei publice privind echilibrul de gen în spațiul politic și de afaceri”. Prin intermediul buletinului ne propunem să identificăm și să promovăm istorii de succes ale femeilor în sfera economică și politică, oportunitățile, dar și obstacolele cu care se confruntă acestea. 

În acest număr, puteți citi o știre despre lansarea studiului Dezvoltarea economiei sociale din Republica Moldova prin prisma promovării egalităţii de gen, scris de experții IDIS, Viorica Antonov și Dorin Vaculovschi.  

Scopul studiului constă în identificarea perspectivelor de dezvoltare şi extindere a economiei sociale din Republica Moldova, precum şi în ce măsură dezvoltarea sectorului economiei sociale poate contribui la asigurarea egalităţii de gen în societate.

De asemenea, citiți un interviu cu doamna Lucia Bacalu, directoarea ziarului săptămânal ”Expresul” din Ungheni:

Femeile sunt, de felul lor, mai responsabile, mai disciplinate, mai cooperante. Sunt foarte muncitoare și, dacă-și doresc, reușesc și acasă, și la serviciu. Problema e că multe dintre ele încă nu conștientizează ce potențial au. Cine știe, dacă aveam mai multe femei la conducere, poate nu ajungeam să ne confruntăm, la ora actuală, cu atât de multe probleme, gen miliardul furat, corupție, lipsă de reforme etc. De aceea, cred că e timpul ca femeile să-și ia în mâini soarta, să persevereze, să se implice mai mult, căci pot reuși, pot să se impună”.

Un alt interviu a fost realizat cu Vicepreședinta raionului Hâncești, Vera Patrașcu-Tănase:

”În raionul Hânceşti, sunt patru femei primar. Domeniul social e, într-adevăr, mai aproape de ele, pentru că sunt mai sensibile și mai răbdătoare. Soluţiile pe care le găsesc ele sunt mai pragmatice și destul de ingenioase. Dar trebuie să recunosc că și ceilalți primari sunt foarte buni și activi”.

Mai multă informație, găsiți în varianta integrală a buletinului.

Pentru detalii, contactați Ofițerul de presă al IDIS, Diana Lungu la numărul de telefon 0 22 222331 sau la adresa de e-mail diana.lungu@viitorul.org

Acest buletin apare în cadrul proiectului „Sensibilizarea opiniei publice privind echilibrul de gen în spațiul politic și de afaceri”, implementat de IDIS „Viitorul”, cu suportul proiectului „Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, implementat de PNUD Moldova și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR)".


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă