Lansarea PROIECTULUI BlasNET din cadrul Programului Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007—2013 al Comisiei Europene



A fost dat startul proiectului "Reţeaua Mării Negre pentru Dezvoltare Regională" (BlasNET) din cadrul Programului Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013 — un program finanţat prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI) al Uniunii Europene. Consorţiul Proiectului BlasNET este constituit din 5 parteneri, din cadrul a 5 regiuni a Bulgariei, Greciei, Republicii Moldova, României şi Ucrainei.

Beneficiarul proiectului este Agenţia Regională pentru Antreprenoriat şi Inovaţii din Varna (RAPIV), din regiunea de nord-est a Bulgariei, iar ceilalţi parteneri sunt Organizaţia pentru Dezvoltare întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), Comitetul de Cercetare din cadrul Unităţii de Cercetare în Inovarea Urbană şi Regională (AUTH URENIO) a Universităţii Aristotel din Salonic, Grecia, Patronatul întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Constanţa (PIMM), România, Agenţia de Dezvoltare Economică din Sevastopol (AEDS), Ucraina.

Durata proiectului este de 24 luni, iar bugetul constituie 492.085 de euro.

Proiectul BlasNET este finanţat în cadrul Priorităţii 1 a Programului: "Sprijinirea parteneriatelor transfrontaliere în vederea dezvoltării economice şi sociale bazate pe utilizarea în comun a resurselor ".

Obiectivul principal al proiectului constă în crearea Reţelei pentru dezvoltare regională în bazinul Mării Negre, care va implica organizaţii pentru susţinerea IMM-urilor (Agenţii de dezvoltare a antreprenoriatului, organizaţiile ce reprezintă IMM-uri, incubatoare de afaceri, camere de comert si industrie, precum şi experţi din universităţi şi întreprinderi). Constituirea Reţelei va contribui la  creşterea competitivităţii IMM-urilor din regiunile partenere din bazinul Mării Negre şi performanţelor acestora pe pieţele internaţionale prin sporirea potenţialului şi a relaţiilor dintre părţile interesate din regiune. Reţeaua va crea condiţii favorabile pentru schimbul de informaţii între IMM-urile din regiunea bazinului Mării Negre.

In cadrul proiectului, va fi cercetat sectorul IMM-urilor din regiune, fiind elaborate, în colaborare cu experţii regionali, analize sectoriale în domeniile economice prioritare, cum ar fi turismul, industria navală şi TIC. Analizele vor contribui la determinarea necesităţilor IMM-urilor în suport antreprenorial, punând, astfel, bazele creării Reţelei de Dezvoltare Regională în bazinul Mării Negre. Reţeaua va solicita asistenţă din partea reprezentanţilor mediului de afaceri, precum şi din partea altor reţele europene de succes, factorilor de decizie şi principalelor părţi interesate la nivel regional şi naţional. Scopul este de a promova atât interesul instituţiilor de support, cât şi, nemijlocit, al antreprenorilor pentru stabilirea unei comunicări mai eficiente şi dezvoltarea unor noi oportunităţi de proiecte şi activităţi desfăşurate în comun în regiunea bazinului Mării Negre.

Mai multe evenimente, adresate antreprenorilor, administraţiilor publice, ONG-urilor şi mediului academic sunt prevăzute să aibă loc la Varna (Bulgaria), Salonic (Grecia); Chişinău (Republica Moldova), Constanţa (România) şi Sevastopol (Ucraina), precum şi se preconizează crearea unui portal web interactiv pentru prezentarea Reţelei în Internet.