Colaborarea prestatorilor publici şi privaţi de servicii sociale în domeniul serviciilor sociale comunitare
Miercuri, 12 ianuarie 2011, în sala de şedinţe a Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Teleneşti a avut loc o întrunire publică pe tema “Avantajele colaborării prestatorilor publici şi privaţi în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare” cu participarea prestatorilor publici de servicii sociale (specialişti ai SASPF Teleneşti, asistenţi sociali comunitari) şi prestatori privaţi de servicii sociale (asociaţii obşteşti). Sabina Baciu-Danilov, directorul Centrului de Asistenţă şi Intervenţii Comunitare a vorbit celor prezenţi despre serviciile sociale comunitare prestate, cadrul legal care reglementează activitatea prestatorilor privaţi de servicii sociale şi mecanismele legale de constituire şi consolidare a relaţiilor de colaborare dintre prestatorii publici şi prestatorii privaţi de servicii sociale la nivel local şi raional. Participanţii au lansat ideea de formare a Consiliului consultativ în domeniul social, constituit din reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi asociaţiilor obşteşti, care ar contribui la asigurarea transparenţei proceselor decizionale, participarea celor interesaţi la elaborarea şi implementarea programelor strategice de dezvoltare a serviciilor sociale, dezvoltarea serviciilor sociale inovaţionale şi dezvoltarea profesională continuă.
Această acţiune este realizată în cadrul proiectului Servciii sociale comunitare pentru familii şi persoane în etate în dificultate, implementat de Centrul de Asistenţă şi Intervenţii Comunitare în colaborare cu Asociaţia de Caritate şi Asistenţă Socială ACASĂ, cu sprijinul financiar al Fundaţiei JANIVO, Olanda.