Organizații vizate:
Granturi (Finanțări)
- Detalii
- Categorie: Granturi
Concursul de granturi pentru crearea/dezvoltarea Centrelor Regionale de Suport în Afaceri ale Întreprinderilor Sociale (CRSAÎS)
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Începând cu 1 ianuarie 2022, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea din partea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Contact și Keystone Moldova implementează proiectul „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Moldova”. Proiectul, cu durata de 36 de luni, are scopul de a abilita organizațiile societății civile (OSC) din R. Moldova să se angajeze în crearea de întreprinderi sociale care vor contribui la creșterea economică durabilă a comunităților.
Una din activitățile proiectului presupune crearea/dezvoltarea a patru Centre (Hub-uri) Regionale de Suport în Afaceri ale Întreprinderilor Sociale (CRSAÎS) (trei pe malul drept al Nistrului și unul pe malul stâng al Nistrului) pentru a sprijini crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale. Hub-urile Regionale de Afaceri Sociale vor deveni un centru de influență și schimbare în regiunea în care își vor desfășoară activitatea și vor fi într-o continuă sinergie cu ultimele tendințe care influențează mediul de business social.
Scopul și prioritățile programului de granturi
Programul de granturi are drept scop să susțină 4 centre regionale de suport în afaceri în eforturile lor de a sprijini crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale. Aceste centre vor oferi asistență în managementul afacerilor, instruire și mentorat, acces la servicii de finanțare, servicii de sprijin tehnic și acces la baze de date naționale și europene relevante domeniului de activitate. Prin activitatea lor, Hub-urile vor sprijini accelerarea afacerilor sociale și vor contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților.
Detalii cu referire la condițiile de participare la acest concurs precum și Formularele pentru depunerea dosarului pot fi descărcate aici:
https://www.eef.md/index.php?pag=news&id=1025&rid=1649&l=ro
Bugetul
Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de 180 000 EUR. Suma maximă oferită per proiect nu va depăși 45 000 EUR. Perioada de implementare a proiectelor, finanțate în cadrul acestui concurs de granturi, nu va depăși 28 de luni.
Întrebările privind acest concurs pot fi trimise la concurs@eef.md cu subiectul ”Întrebare concurs de granturi Centre Regionale de Suport în Afaceri ale Întreprinderilor Sociale” până la data de 22 martie 2022.
Propunerile de proiect cu subiectul „Concurs de granturi Centru de suport în afaceri” pot fi transmise prin e-mail la adresa concurs@eef.md sau prin poștă la adresa: Fundația Est- Europeană, strada 31 August 1989", nr. 98, etaj 3, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova, sau depuse personal la aceeași adresă.
Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 30 martie 2022, ora 23:59.
- Consultant local tematic pentru implementarea Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”
- Gender-Centru contractează consultant(ă) individual(ă) pentru desfășurarea sesiunilor de instruire și consolidarea capacităților echipelor multidisciplinare în domeniul combaterii violenței asupra copiilor
- Specialist principal, Direcția investiții și protejarea investițiilor, Agenția de Investiții
- Fundația Regina Pacis extinde termenul de selectare a unui/unei coordonator/oare de proiect
- Job opportunity - EducationUSA Junior Advisor
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








